În 6 – 7 mai, au avut loc „Zilele Urologiei Sătmărene”, un eveniment aflat la ediția a X-a și care a adunat în sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare somități în materie din România. Cei care au inițiat, s-au îngrijit de-a lungul timpului și au asigurat un viitor acestui eveniment sunt medicii primari urologi Dr. Cristian Bogdan Rusu și Dr. Bogdan Ovidiu Feciche.
Împreună, dar nu singuri, au pornit la prima ediție în urmă cu 11 ani și, de-a lungul timpului, au ajuns ca acest eveniment să devină unul din cele mai cunoscute și căutate evenimente din arealul medical din nord-vestul țării. În cele ce urmează vom discuta despre pasiune, sănătate, patologii (n.a. – cauze și simptome), tratamente și prevenire în domeniul medical cu Dr. Bogdan Feciche, medic în cadrul Spitalului Județean Satu Mare. Chipul liniștit, sigur pe sine, puțin curios și dornic să informeze din fața mea mi-a permis să intru ușor într-un dialog cu unul din specialiștii recunoscuți în domeniul urologiei. O poveste reală. O poveste pozitivă.
Domnule Doctor, vă rog să ne dați câteva date despre copilărie și începutul drumului Dumneavoastră profesional.
M-am născut în Baia Mare. M-a impresionat de mic copil arhitectura și anvergura clădirii Spitalului Județean de pe malul Săsarului. În scurt timp, părinții s-au mutat la Satu Mare unde, în perioada școlii (gimnaziu și liceu), nu-mi amintesc să fi avut o altă opțiune profesională decât cea medicală, chiar dacă mă atrăgeau științele exacte, în special matematica și fizica la nivel de Olimpiade Naționale. În adolescență citeam destul de mult și am fost inspirat de câteva cărți care mi-au rămas repere: „Cartea de la San Michele” de Axel Munthe, „Parada” de Douglas Lloyd, dar și cărțile de memorii ale lui Pius Branzeu, amintirile lui Ion Juvara…
Am trecut poarta Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj încrezător că am ales un drum solid în viață. Acum, după 25 de ani, sunt absolut convins de aceasta, fiind mândru de faptul ca sunt un produs al Școlii Medicale Clujene.
Cum ați optat pentru Urologie?
Urologia m-a vrăjit în special în vacanța dintre anul cinci și ultimul an de facultate. Până atunci cochetam cu mai multe discipline chirurgicale printre care și urologia. Cardiologia, chirurgia generală, chirurgia pediatrică și chirurgia oncologică, alături de mentorul meu din anii de facultate chirurgul oncolog Dan Eniu, au fost tentații la fel de puternice dar, cum vă spuneam, în vara lui 2002, după ce am câștigat o bursă în Franța, la Rouen, în Normandia de Nord, urologia m-a fascinat ireversibil prin combinația extraordinară între toate tipurile de abord chirugical (clasic, laparoscopic extraperitoneal și transperitoneal, asistat robotic și endourologic). Asta e unic.
Ați fost repartizat la această disciplină?
Nu chiar (zâmbește). A fost un examen foarte dur de admitere în Rezidențiat în 2003 cu o concurență foarte mare și, ulterior, având o poziție din care puteam alege orice, am ales Urologia. A urmat perioada de rezidențiat, cursuri postuniversitare, publicare de lucrări de specialitate, și în 2008 am devenit medic specialist. În paralel am început prin anul trei de Rezidențiat și doctoratul în domeniul tumorilor renale, am obținut titlul de doctor în medicină al UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca în 2012. În toată această perioadă, Profesorul și mentorul meu a fost Domnul Prof. Dr. Ioan Coman, o personalitate extraordinară care a influențat fantastic urologia românească actuală. În perioada de formare am beneficiat de o deschidere europeană fără precedent, cu mari avantaje pentru cei din generația mea, acest fapt fiind meritul liderilor specialității noastre și aș aminti aici personalitatea Prof. Dr. Sinescu. În plan regional, dintre cei care m-au inspirat prin ceea ce au realizat l-aș menționa pe Profesorul Bumbu de la Oradea.
Venirea acasă la Satu-Mare?
A fost un context din acea perioadă. Sănătatea trecea printr-o perioadă de reformă retrogradă, negativă, care a lăsat un gol imens în medicina românească. Tăieri de salariu, blocări de posturi etc. au dus la o migrație excesivă a personalului medical de toate categoriile către vestul îmbietor. Eu am ales să mă întorc acasă cu toate că aveam o afinitate față de mediul academic universitar.
Un alt factor important în decizia de a rămâne în țară, mai precis la Satu Mare, a fost echipa de urologi cu care urma să lucrez, în care urma să mă integrez: Dr. Cristian Rusu, colegul meu, și, ulterior, adăugându-se Dr. Lilian Gorbatâi și Dr. Tiberiu Botezan, urologi foarte serioși. Am format atunci o echipă care dăinuie și azi și este în dezvoltare.
O analiză succintă a medicinei românești actuale?
România este o țară extrem de eterogenă în ceea ce privește sănătatea populației sale. Comparativ cu Germania, de exemplu, unde starea de sănătate este uniformă pe toată suprafața, în România, chiar dacă este o țară mai mică, starea de sănătate diferă de la o regiune la alta, de la rural la urban sau de apropierea/depărtarea de un centru universitar puternic în domeniul medicinii (București, Iași, Cluj, Târgu Mureș). Consider că o răsfirare judicioasă a medicilor specialiști pe întreg teritoriul țării ar uniformiza această stare de sănătate. Ar uniformiza-o la nivelul ei superior.
Migrația medicilor?
Trebuie analizată în contextul global actual. Locul de muncă al medicilor specialiști nu mai este, în ultima perioadă, un loc singular, fix. Ei se deplasează de la un spital la altul, dintr-o localitate în alta și, uneori, dintr-o țară în alta. În plus mai au și cabinete particulare. Mobilitatea lor nu ține cont de granițe județene sau hotare.
Revenind la specialitatea Dumneavoastră?
Urologia, frate cu nefrologia (n.a. – ramură a medicinii care se ocupă cu studiul rinichilor), se ocupă, mai pe scurt, cu înlăturarea obstrucțiilor ce apar la aparatul urinar: prostatite, litiaze (așa numitele pietre, calculi) și tumori. Asta în cazul adulților. Mai există chirurgia urologică pediatrică al cărei obiect de activitate sunt malformațiile la naștere.
Cam tot ce se întâmplă în viață se poate înscrie într-o sinusoidă. Astăzi, sinusoida urologiei se află în punctul ei de maxim. Patologia unor organe profunde, cum sunt cele din aparatul urinar, poate fi stabilită fără incizie. Înainte nu se putea pune un diagnostic decât după ce tăiai omul. Astăzi prin imagistică și endoscopie poți genera un diagnostic exact, iar prin ultima poți chiar elimina tumori superficiale. Doar în ultimii 10 ani intervențiile chirurgicale (inciziile) au fost reduse cu 60%. Chirurgia modernă bazată pe tehnologia în continuă dezvoltare face ca medicina să avanseze cu pași uriași. Aici, laparoscopia și chirurgia asistată robotic ocupă prim-planul. În ultimii 10 ani cunoștințele medicale au progresat cam cu aceeași cantitate cu cât au progresat în întreg secolul XX. Gândiți-vă doar: un tomograf acum 15 ani părea ceva ușor exotic, azi chiar și spitalele din orașele mici au tomografe. În municipiului Satu Mare, catalogat ca oraș mediu (circa 100.000 de locuitori), avem mai multe tomografe, cred că șapte. Un alt exemplu edificator ar fi montarea unui stent coronarian, procedura salvatoare efectuată de colegii cardiologi, pentru a mă referi și la ceva extra-urologie, dar sunt zeci de exemple.
Activitatea pe grupe de vârstă?
Pe grupe de vârstă, dacă am studia urologia, am putea spune că la copii se poate vorbi preponderent de malformații, la tineri de infertilitatea de cuplu mai ales și de calculi, iar pentru maturi apar central tumorile. În realitate nu este așa fiindcă regulile acestea sunt încălcate zilnic de realitatea care ne face să vedem lucruri care nu mai respectă aceste bariere.
Operațiile pentru problemele prostatei?
Astăzi operațiile pentru bolile benigne ale prostatei (acelea care au nevoie de interventii) se realizează aproape exclusiv endoscopic. Pentru patologia canceroasă a prostatei chirurgia clasică încă se practică, dar tot mai puțin comparativ cu laparoscopia standard și laparoscopia asistată robotic care este un vârf de lance al specialității noastre.
Tratamentul calculilor renali sau mai prozaic pietrele la rinichi?
Aici aproape deloc nu se mai operează clasic. Se acționează cu diverse surse de energie care distrug calculul (din afara corpului sau din interior în contact cu litiaza). Ultimii ani au extins utilizarea endoscopiei flexibile care poate explora fără incizie fiecare cotlon al rinichiului.
Ce părere aveți despre programul medicilor ca organizare?
Astăzi, în România este greu de a menține un echilibru al balanței între calitatea actului medical și cantitatea acestuia. Pentru aceasta este nevoie să cunoști secretul lui Polichinelle (n.a. – un secret cunoscut de toată lumea): să alegi corect nivelul profesional căruia te adresezi pentru boala de care suferi. Este adevărat că acest nivel derivă din pregătire și experiență. De aceea în mod ideal ar fi ca odată accesat un anumit nivel de pregătire să poți fi folosit acolo unde ești necesar, uneori indispensabil. În realitate, o parte importantă din timpul specialiștilor este folosit în lucruri neesențiale. Intervine la un moment dat o putere de a te organiza ca individ pentru a putea să echilibrezi aceasta balanță.
Cum ați îmbinat activitatea practică cu cea ștințifică și publicistică?
Științifică este prea pretențios spus pentru un practician chirurg, dar un anumit efort în direcția asta poate. Avându-l ca mentor pe Domnul Prof. Dr. Ioan Coman, o realmente mare personalitate medicală, am mai fost îndemnat, ca și toți elevii săi de altfel, să îmbinăm experiența, practica operatorie și clinică cu munca de informare și chiar cea de cercetare.
Ați avut câteva premiere?
În general fug de cuvinte gen cel mai, cea mai, perfect, toți, nimeni, extraordinar, senzațional sau premieră mondială (n.a. – spune zâmbind afectat). Chiar dacă se spune că în premieră s-a făcut intervenția chirurgicală cutare, adevărul că doar o parte, mai mică sau mai mare, din acea intervenție s-a făcut pentru prima oară sau pentru prima oară într-o țară, localitate sau spital. În general, fiecare operație are caracteristicile ei personale. În fiecare din ele poate exista ceva nou în funcție de boală, pacient, instrumente, aparatură sau medic. Eu le-aș spune doar experiențe. De asemenea evit publicitatea medicală. Sper că această discuție să nu fie tratată ca o publicitate.
Am participat și eu la câteva intervenții mai spectaculoase văzute din afară. Nu singur. În echipă. Fiecare din această intervenție a avut replici. Uneori, sute de replici. Replici în care s-a schimbat binele cu mai binele. De fapt, asta e important ca un drum dificil deschis să fie continuat. Am făcut parte din echipa care a realizat prima dată la noi în țară prostatectomia radicală robotic asistată. Operația a fost efectuată de Prof. Dr. Ioan Coman și Prof. Dr. Victor Matei și a asistat, ca și mine, Dr. Nicolae Crișan, actualmente profesor, dar noi eram foarte tineri atunci. În plus a mai fost îndepărtarea unei tumori renale pe cale robotică. Împreună cu colegii mei am reușit la Satu Mare lucruri care nu se făcuseră la noi în spital până atunci: îndepărtarea laparoscopică de tumori renale, prostatectomii radicale, cistectomii radicale, pieloplastii, suprarenale… Important este faptul că aceste intervenții majore s-au efectuat unele de sute de ori cu rezultate foarte bune. În principiu am efectuat peste 6.000 de interventii în ultimii 10-11 ani și o parte au fost mai deosebite, dar toate sunt importante pentru fiecare pacient în parte.
O intervenție mai deosebită?
Nu prea pot alege una. Poate m-aș referi la retroperitoneoscopia posterioară pentru tumori de suprarenală (se aplică mai rar în țara noastră). Asta ca tehnică mai specială, dar am avut multe intervenții care mi-au rămas în minte. Am operat destul de multe tumori renale inclusiv cu extensie în vena cavă inferioară, tumori vezicale dar și traumatisme, unele destul de complexe, fiecare în egală măsură cu ceilalți membri ai echipei noastre.
Imaginea medicilor în opinia publică?
Opinia publică este informată parțial de partea pozitivă a muncii în sectorul medical. Dacă nu ar fi existat pandemia, foarte puțini ar fi știut despre epidemiologi, despre specialiști în terapie intensivă sau despre infecționiști. Am purtat și eu costumele alea imposibile și după jumătate de oră nu am mai avut aer. Ei trebuiau să stea opt ore în fiecare zi. Infernal.
În final câteva cuvinte despre viața personală?
În tot acest timp, familia a fost pe primul plan. Ea a reprezentat un suport pentru tot ce am realizat pe plan profesional. Soția și cele două fete sunt cel mai important lucru pentru mine. Pentru fete sper să le pot fi un sprijin, indiferent pe ce cale apucă, într-o profesie, în artă, în sport, nu contează, sunt alături de ele. Deși, probabil singurul lucru pe care e important să-l înveți pe un copil, pe lângă iubire, este că doar prin muncă se poate realiza ceva.
Interviu publicat în ediția TB 110 (11 iulie – 7 august)
