Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Patru soiuri de struguri “made in USAMV”, premiate la Valea Călugărească

Patru premii a câștigat USAMV la prima sa participare la concursul și expoziția de struguri de masă de la Valea Călugărească.
USAMV face producție de struguri atât la Cluj, cât și la Sibiu

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj a obținut patru distincții la o competiție de profil viticol.

Patru premii a câștigat USAMV la prima sa participare la concursul și expoziția de struguri de masă de la Valea Călugărească. Disciplina Viticultură din Facultatea de Horticultură a fost prezentă la concursul și expoziția organizate de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească.

În competiție au fost prezentate probe de struguri obținuți în colecția ampelografică din campusul USAMV. Distincțiile acordate universității clujene sunt: premiul I – pentru soiul Muscat d’Adda, premiul II – pentru soiul Victoria, mențiuni – pentru soiurile Cardinal și Gelu.

La concursul de la Valea Călugărească au fost prezentate 80 de probe de struguri de către stațiuni de cercetare, universități și producători privați din țară și din Republica Moldova, iar premiile au fost acordate în funcție de epoca de maturare a strugurilor.

 

Universitarii clujeni, prezenți la competiții

USAMV a participat în vară, tot în premieră, la Apold Weinfest, în județul Sibiu, acolo unde se află și plantația viticolă a instituției, Vinea Apoldia Maior (VAM). Instituția a prezentat o listă de vinuri din producția proprie: Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Traminer Roz, cupajele Eruditus și Docentus. În zona de food court au fost pregătite atunci meniuri cu produse de la Ferma Cojocna și stațiile pilot ale USAMV. Instituția a achiziționat în 2020, la Apoldu de Sus, plantația VAM, cu o suprafață de 65 ha de viță-de-vie nobilă.

Prima competiție de vinuri cu participare de produse proprii ale USAMV a fost anul trecut, la Central Park Wine Festival (CPWF), din Parcul Central Simion Bărnuțiu. Soiurile nobile albe cultivate la Sibiu sunt Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Riesling Italian, Pinot Gris și Muscat Ottonel, din care se produc anual 400.000 de litri de vin.

Din producția de struguri 2020 s-au născut 10 vinuri noi VAM – patru monosepaje / soiuri pure (Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Riesling Italian și Pinot Gris) și șase cupaje, împărțite în două colecții: Academicum și Aurum Terras.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Fundația Noi Orizonturi și Teach for Romania trag un semnal de alarmă despre rămânerile în urmă la învățarea citit-scrisului ale copiilor din mediile vulnerabile

Reclame scrise de copii și reacțiile publicului. Un experiment social

Articolul următor
A fost adjudecată licitația pentru modernizarea Pieței Liebknecht și a străzilor adiacente, cu amenajarea unor legături pietonale.

Nord Conforest a câștigat licitația pentru Piața Liebknecht

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share