Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bathory Fest se aliază cu TIFF și UBB

Bathory Fest, festival medieval de reconstituire istorică, va avea o nouă abordare și un nou concept
Festivalul de reconstituire medievală are loc anual la poalele Măgurii | Foto: Fundația Bathory

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este inclus, anul acesta, în cadrul evenimentului din Cetatea Șimleului.

Bathory Fest, festival medieval de reconstituire istorică, va avea o nouă abordare și un nou concept, a anunțat Daniel Stejeran, manager al Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Țara Silvaniei. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la înființarea Fundației Bathory, organizatoarea festivalului, și 489 de ani de la nașterea Regelui Ștefan Bathory în castelul din Cetatea din Șimleu Silvaniei.

“Se anunță un eveniment marcant, într-o nouă abordare și cu un nou concept. Bathory Fest a fost inițiat în urmă cu șase ani, de către Primăria Șimleu Silvaniei, cu sprijinul Ministerului Apărării din Polonia, a diverselor asociații de reconstituire istorică, fundații și a altor entități publice sau private.

Fiecare an reprezintă o provocare, programul de la această ediție fiind unul inedit și polivalent. Acesta cuprinde expoziții, reconstituiri ale luptelor, conferințe științifice, proiecții de filme, activități pentru copii și adulți, concerte, vernisaje de pictură, teatru, întâlniri și schimburi reciproce de idei cu reprezentanții orașelor înfrățite”, conform organizatorilor.

Trei zile de activități interactive

“Programul este structurat în două părți, care împreună formează un tot unitar. Primăria și Consiliul Șimleu Silvaniei alături de parteneri și Fundația Bathory propun trei zile de activități interactive, diversificate și practice.

Orașul Șimleu Silvaniei va îmbrăca încă o dată straiele bravilor apărători ai Cetății de la poalele Măgurii. Ambasadele și-au desemnat reprezentanții, orașele înfrățite își vor trimite delegații, trupele sunt pregătite”, transmit organizatorii.

Noutățile din programul festivalului

  • Prelegere Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj
  • Proiecție de filme propuse de directorul TIFF, Tudor Giurgiu
  • Expoziție de artefacte medievale ale familiei Bathory, ramura de Pericei (Dan Băcueț – Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău)
  • Aniversare – 30 de ani de la înființarea Fundației Bathory
  • Concert Iris Cristi Minculescu
  • Teatru stradal

Reformator al Europei

Ștefan Bathory s-a născut în castelul familiei din cetatea fortificată situată în Șimleu Silvaniei în 1533. A fost botezat în biserica romano-catolică, construită cu un an mai devreme de către părinții săi. A studiat la Universitatea din Padova și a ajuns Principe al Transilvaniei, în 1571. În 1576, devine rege al Poloniei și al Marelui Ducat al Lituaniei, prin căsătoria sa cu Anna Jagiello. A murit la 53 de ani, fiind unul dintre cei mai reprezentativi conducători ai Poloniei.

De numele său sunt legate o serie de reforme. În 1578 a ridicat Colegiul Iezuit din Vilnius la rangul de academie, prima universitate din Lituania. În 1581 a înființat prima universitate din Cluj, care a devenit ulterior UBB. De asemenea, a reformat sistemul monetar, a bătut noi monede regale, a favorizat reforma catolică și a promovat educația.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Sunt programate la racordarea, prin POIM, 46.000 de gospodării, agenți economici și instituții publice din 29 de unități administrativ teritoriale.

Noua conductă care va fi realizată de Transgaz în Timiș a primit autorizare de construire

Articolul următor
Conducerea Blue Air susține că fără sprijinul partenerilor comercial, instituțiilor și autorităților, nu va putea să respecte acest termen.

Blue Air mizează pe Aeroportul Cluj pentru a-și relua zborurile

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share