Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Klarwin, sistemele de filtrare a aerului pentru sănătatea tuturor

Ziua Internațională de luptă împotriva BPOC – bronho-pneumopatia obstructivă cronică – a ajuns pe 16 noiembrie la a douăzecea ediție: douăzeci de ani de activități de sensibilizare desfășurate în peste 50 de țări, referitor la ravagiile pe care le face BPOC, o boală debilitantă și cu mortalitate ridicată.

Potrivit unui ghid publicat de Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, principalele simptome ale BPOC sunt dispneea (dificultatea de a respira), tusea cronică și producția abundentă de spută. La debutul bolii, dispneea se manifestă doar în cursul ocupațiilor solicitante fizic, dar ajunge în timp să afecteze pacientul chiar și atunci când acesta execută activități cotidiene simple, de tipul îmbrăcatului, sau chiar când este în stare de repaos. Așa cum se deduce din nume, BPOC afectează atât bronhiile, pe care le îngustează, cât și plămânii, unde se instalează emfizemul. La nivel mondial,  BPOC este a treia cauză a mortalității, cu 3,23 de milioane de decese înregistrate în 2019, potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății. De asemenea, se estimează că BPOC afectează nu mai puțin de 600 milioane de oameni pe întreg globul, cu o incidență mai mare în țările în curs de dezvoltare.

Desfășurată sub motto-ul Your Lungs for Life, ediția din 2022 a Zilei Internaționale de luptă împotriva BPOC are loc pe 16 noiembrie și își propune să atragă atenția asupra cauzelor care pot afecta sănătatea plămânilor în perioada de dezvoltare și până la atingerea vârstei adulte. Aceasta pentru că, deși cauza principală a BPOC rămâne tabagismul, pe locurile imediat următoare se află expunerea prelungită la iritanții pulmonari, de tipul prafului industrial și al chimicalelor volatile, respectiv poluarea casnică. Cel din urmă factor de risc este unul la care suntem expuși de la naștere, care este extrem de răspândit și care nu ține de riscul ocupațional sau de stilul de viață ales.

Dacă fumatul face obiectul a nenumărate campanii de sensibilizare, susținute, în majoritatea țărilor, de prevederi legale stricte, menite să limiteze consumul direct și expunerea pasivă, calitatea aerului pe care îl respirăm zi de zi, inclusiv acasă, este încă departe de a fi o prioritate pe agenda publică. Cât despre agenda personală, prima piedică este slaba conștientizare a faptului că poluarea nu afectează doar aerul de afară. Atunci când auzim pentru prima oară că aerul din casă este adesea semnificativ mai poluat decât cel de afară, cei mai mulți dintre noi tindem să ne îndoim că e adevărat.  Totuși, statisticile sunt clare, iar sursele de informare abundente.

În plus, dacă în ce privește aerul de afară, posibilitățile noastre de acțiune sunt puține, iar rezultatele lor apar lent, în privința aerului din interior, fie că este vorba despre case, școli sau locuri de muncă, soluția evidentă sunt filtrele de aer. Acestea sunt diferite în funcție de destinație și de performanțele dorite – de la cele pentru ceața de ulei din spațiile de lucru, necesare într-un număr mare de domenii (în industriile: alimentară, textilă, a cauciucului și materialelor plastice etc.) la cele gândite special pentru spații rezidențiale, menite să capteze particulele în suspensie emanate de detergenți, lacuri și vopsele, odorizante și aerosoli, dar și principalii alergeni, ca polenul. Unele filtre de aer sunt eficiente și împotriva virusurilor transmise prin aer, cum este Sars-Cov-2.

 

Klarwin este unic distribuitor în România al sistemelor de filtrare Filtermist și cel mai nou partener al Absolent, tehnologii concepute special pentru captarea și exhaustarea poluanților din aerul din spațiile de producție, cu aplicații în numeroase industrii și cu răspunsuri special gândite pentru orice specificații. Astfel, soluțiile implementate de Klarwin prin partenerii Filtermist și Absolent sunt folosite în industrii dintre cele mai variate, de la morărit și panificație la mase plastice, de la fabricarea de ciment la industria textilă.

În plus, față de a se asigura că oferă cele mai bune sisteme și servicii pre și post-sales, așa încât sănătatea beneficiarilor finali să  fie cât mai bine protejată, Klarwin își continuă eforturile de sensibilizare față de nevoia de a pune calitatea aerului pe care îl respirăm – acasă, pe stradă, la școală și la serviciu – mult mai sus pe lista de priorități a tuturor.

Surse:

https://marius-nasta.ro/ghidul-pacientului/sindroamele-obstructive/bpoc%EF%BB%BF/

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/chronic-obstructive-pulmonary-disease-(copd)

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bazin de înot în valoare de 30 milioane lei, încălzit cu panouri fotovoltaice, la Diosig

Articolul următor

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa se contruiește în comunele Grăniceri și Pilu – Arad

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share