Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Programul Regional Nord-Vest este funcțional. 1,4 miliarde euro la dispoziție

Csilla Hegedus și Sanda Cătană au semnat contractul de finanțare, la Centrul Casino

Autoritățile propun simplificarea și debirocratizarea Programului Regional Nord-Vest (PRNV) pentru a da un exemplu în România privind absorbția fondurilor europene. În premieră, va fi gestionat de la Cluj și nu “de la centru”.

Aprobat de Comisia Europeană în 11 octombrie, PRNV 2021-2027 beneficiază de o alocare de 1,43 miliarde euro. Acesta propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții în rețeaua de drumuri județene și infrastructura educațională,  valorificarea potențialului cultural, turistic și balnear, în beneficiul comunității din regiune.

Sanda Cătană, director general interimar – ADRNV:

“Agenția a fost organism intermediar pentru mai multe programe naționale. Până acum am gestionat proiecte de 2,5 miliarde de euro. Pentru PRNV 2021-2027 a devenit autoritate de management, după ce a fost, în exercițiile financiare europene trecute, organism de implementare pentru programe naționale, dar și pentru POR. Am gestionat, de-a lungul anilor, 24 de zone defavorizate și am fost, în cei 24 de ani de activitate, mereu între primele regiuni în privința ratei de absorbție a fondurilor alocate, de peste 90%. Prin fondurile europene s-a încercat recuperarea decalajelor regiunii față de cele dezvoltate ale UE. Numărul proiectelor implementate s-a dublat, în exercițiile 2007-2012 / 2013-2020 de la 600 la 1.100, majoritatea finalizate. Sperăm că noul program regional va fi unul de succes”.

Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene:

“De azi ne luăm soarta în mâini, pășim pe drumul nostru. Deciziile care privesc implementarea PRNV nu se mai iau la București. Drumurile în capitală ale primarilor, președinților de consilii județene (CJ) de aici s-au terminat. Autoritatea de management de la Cluj trebuie să înceapă să funcționeze, ca și activitatea de monitorizare. Chiar și în Programul Transport a fost acceptată implicarea locală, ceea ce înseamnă o flexibilizare. Sunt multe exemple pozitive pe care le pot da în Nord-Vest, nu degeaba este în fruntea clasamentului regiunilor la nivel național, cu proiecte de urmat în specializare inteligentă, mobilitate urbană, noi realități europene la care a trebuit să ne adaptăm. Uneori trebuie să vedem mai mult decât acele clasice asfaltări de drumuri. Dincolo de un covor asfaltic stă un buget al mobilității urbane ce aduce mai multă dezvoltare, are un impact mai mare asupra comunității”.

 

Aida Matejicek, Head of Unit – Directoratul General pentru Polică Regională și Urbană a Comisiei Europene

“Locul unde se lansează acest program este unul simbolic – Centrul Cultural Casino fiind amenajat pe bani europeni, sunt onorată să mă aflu la acest eveniment. Clujul s-a impus în multe domenii, este un oraș al inovării, a fost Capitală Europeană a Tineretului în 2015, are potențial în tehnologia informației, concentrează mai multe clustere. Regiunea nu se termină însă la Cluj-Napoca, aceasta are nevoie, ca și altele din România de fapt, de proiecte în educație, transport, facilități, infrastructură socială. Vă rog să simplificați modul de accesare a banilor europeni, să rezolvați problemele pe care le ridică beneficiarii!”.

Aprobat de Comisia Europeană în 11 octombrie, PRNV 2021-2027 beneficiază de o alocare de 1,43 miliarde euro.

Radu Moldovan, președinte – Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest

“Viitorul descentralizării va depinde de modul în care vom reuși să ne adaptăm și să arătăm CE și celor de București că aceasta este, de fapt, proiectul cel mai de succes. Ani de zile a trebuit să batem drumurile de București. Acum va trebui doar să mergi de la Oradea, Zalău, Baia Mare, Satu Mare, Bistrița la Cluj, dar și de la Cluj la Cluj-Napoca, decât din toate aceste locații în capitală. De acum încolo, deciziile pe care le vom avea de luat de aici vor fi mai bune decât cele luate centralizat, de la București. Nu știe nimeni mai bine decât noi care sunt problemele noastre și perspectivele locale de dezvoltare. Ele diferă de la un sat sau oraș la altul, ce să mai spunem de la o regiune la alta. Cele 1.000 de proiecte gestionate de ADRNV ne-au îmbunătățit viața. Eu nu am identificat o soluție mai bună de dezvoltare a comunităților noastre decât fondurile UE. Rămâne marea problemă a simplificării. România nu a performat, în cele două perioade de finanțare, și ca urmare a lipsei de implicare în luarea deciziilor din partea funcționarilor și a decidenților naționali care, neavând curajul să își asume responsabilități, au preferat să mai ceară un aviz, un studiu de coexistență a stâlpului cu drumul, încă patru dosare. Statul român, harnic de felul lui, a mai creat niște agenții de la care beneficiarii să ceară. Județul meu, Bistrița-Năsăud, unul mic, cu 300.000 de locuitori, a reușit, în ultimul exercițiu european, să atragă mulți bani de infrastructură deoarece colegi din alte județe nu aveau pregătite documentele de achiziții publice”.

Emil Boc, primar – Cluj-Napoca

“În primul rând, îmi exprim regretul că nu sunt la Cluj. Iată ce înseamnă Europa astăzi: vă vorbesc de la Bruxelles, iar membrii CE se află la Cluj. Asta e Europa pe care ne-o dorim, cea a colaborării, a locului în care autoritățile europene, naționale și locale se pun de acord pentru o mai bună calitate mai bună a vieții la Cluj și în UE. Pentru prima oară după Revoluție se face un pas către descentralizare și absorbția fondurilor UE, avem posibilitatea să mărim numărul motoarelor de dezvoltare a României cu cele opt regiuni. Fără Marcel Boloș cu niciun alt ministru nu s-ar fi realizat descentralizarea absorbției fondurilor UE, o spun în cunoștință de cauză. ADRNV este prima în România, iar Cluj-Napoca, primul oraș în materie de absorbție a fondurilor europene – cu 420 de milioane de euro investiții în școli, străzi, spitale, parcuri și alte obiective care au ridicat calitatea vieții aici. La Bruxelles avem acum o discuție despre coeziune, ce facem cu actualul exercițiu financiar care încă nici nu a început, am concluzionat că avem nevoie de o accelerare a implementării proiectelor europene, vedeți că ne aflăm deja în 2022, am pierdut deja doi ani! Avem o problemă de capacitate administrativă în România: aceiași oameni trebuie să se ocupe de trei lucruri deodată: închiderea vechiului financiar, declanșarea celui nou, NRR. E un exercițiu de transparență, dar și să simplificăm și să eficientizăm regulile de procedură. Nu trebuie să avem nicio regulă în plus față de cele implementate la Bruxelles. Deci să fie deviza “One in, one out”: vrei să pui o regulă nouă, scoți alta afară! Să ne uităm și la coeziune, e cea mai importantă politică a UE, cea care ține Europa unită. Trebuie să evităm fragmentarea acesteia. Fără coeziune, putem pregăti funeraliile UE”.

Daniel Buda, europarlamentar

“Dacă discutăm de investițiile în infrastructură sau dezvoltarea IMM-urilor în vremea pandemiei sau în această perioadă complicată legată de criza energetică, vedem că fondurile europene se regăsesc noastră în viața de zi cu zi. Performanța ADRNV este și de invidiat: să fii pe primul loc în țară nu este de ici, de colo, însă mai important este să fie un partener al beneficiarilor. Trebuie să fim conștienți că de fapt adevărații beneficiari ai fondurilor UE sunt de fapt cetățenii, astfel încât să aibă o viață mai bună. Cluj-Napoca a devenit orașul nr. 1 din România ca atractivitate, o spun studiile de specialitate, dar ne uităm cu drag și la performanțele de la Bihor, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș. Toată regiunea a înflorit, din păcate se adâncește distanța față de altele ale țării, eu mi-aș dori ca și celelalte să meargă în acest pas alert”.

Ovidiu Cîmpean, secretar de stat – MIPE:

“PRNV este finanțat de CE în cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027. În exercițiul financiar 2021-2027, 1,43 miliarde din totalul de 11,5 miliarde de euro alocate celor opt regiuni din România vor contribui la susținerea priorităților de dezvoltare din RNV. În vederea susținerii priorităților de dezvoltare a județelor Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, CE a crescut alocarea fondurilor nerambursabile, cu aproximativ 57%, față de perioada anterioară de programare, 2014-2020. Investițiile vizate au drept scop oferirea unei vieți mai bune tuturor cetățenilor acestei regiuni și se îndreaptă către educație, mobilitate urbană durabilă, digitalizarea întreprinderilor sau promovarea conceptului de localități “smart”.

Roxana Mînzatu, secretar de stat – Secretariatul General al Guvernului

“Descentralizarea este și o Cutie a Pandorei pe care am deschis-o. Acest demers nu a fost primit cu brațele deschise la București, acum toată o vrea. Programele regionale au primit susținerea CE, sunt sigur că și autoritățile naționale se vor mișca la fel de repede, deși acum sunt multe ministere care gestionează programe de finanțare care se suprapun. ADR-urile pot fi o interfață prietenoasă pentru cetățean a ceea ce sunt fondurile UE pentru România. Acum au un alt rol mai important, le rog să și-l asume. Aceste 1,4 miliarde de euro pentru RNV trebuie să fie folosite într-un mod isteț, pentru a fi vizibile în viața cetățenilor. Eu am rolul să pun la aceeași masă finanțatorii pentru ca aceștia să colaboreze cât mai mult, cu reguli mai bine organizate. De fapt noi suntem sistemul, împreună – funcționari și experți. Privim de multe ori CE ca un bau-bau care nu ne dă fonduri, dar de fapt conlucrarea cu aceasta a fost benefică. Sunt convinsă că POR va fi un proiect de succes”.

Csilla Hegedus, secretar de stat – MIPE

“Am avut nevoie de o ADR care să își asume descentralizarea respectată de CE, iar lumea să aibă încredere în ea. În RNV am avut proiecte foarte bune, nu numai la Cluj-Napoca sau la Oradea, ci și la Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj vin cu pași repezi. Nu trebuie să lăsăm doar Clujul, Oradea să se dezvolte, iar ceilalți să rămână în urmă. Regiunea va fi competitivă doar dacă toată zona este la acest nivel. Greul este pe umărul unităților administrativ-teritoriale, dar pentru a avea o regiune competitivă trebuie să investim în inovare și în creșterea competitivității IMM-urilor. Lucrez cu fonduri europene încă din 2004 și știu cum zice lumea că este mai ușor să le accesezi direct de la Bruxelles decât din România, deși aici suntem la mâna noastră. Suntem primul ministru care va face un roboțel care să ajute în activitatea de evaluare, apoi va apărea roboțelul pentru implementarea și decontarea cheltuielilor. Haideți să facem împreună simplificare, debirocratizare împreună, MIPE și ARDNV, altfel vom muri cu toții cu 1,4 miliarde de euro de gât!”

Csaba Pataki, președinte – Consiliul Județean Satu Mare

“Contractul de finanțare pentru PRNV, în valoare de 1,43 miliarde de euro, care se va derula în următorii șapte ani, va fi accesibil nu numai autorităților locale din cele șase județe (Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureș, Cluj-Napoca, Bistrița Năsăud), ci și întreprinderilor locale. Acest program reprezintă o mare dezvoltare, deoarece, dacă vom reuși să folosim fondurile în mod eficient, va crește semnificativ nivelul de trai și va permite oamenilor din regiune să trăiască într-un mediu mai dezvoltat și mai puternic din punct de vedere economic. Faptul că de data aceasta autoritatea de management va avea sediul în Cluj-Napoca nu este doar un pas important în ceea ce privește descentralizarea, ci și o mare oportunitate de a adapta proiectul la nevoile noastre și de a oferi îmbunătățirile de care au nevoie oamenii din regiune”.

Rocadă Cluj – Bruxelles

La ceremonia de lansare, gazdele din Cluj au fost prezente virtual, primarul Emil Boc, acum președinte în cadrul Comitetului European al Regiunilor, și europarlamentarul Daniel Buda intrând live, de la Bruxelles, în timp ce reprezentanții CE erau la Cluj-Napoca.Printre vorbitorii de la Centrul Casino s-au mai numărat Ovidiu Cîmpean, Adrian Răulea – secretari de stat în MIPE, Laura Marinaș – director general al Direcției programare și coordonare sistem din MIPE, Petru Alboi-Șandru – director adjunct al ADRNV.

Au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai administrației din regiune, printre care Csaba Pataki – președinte CJ Satu Mare, Dinu Iancu Sălăjanu – președinte CJ Sălaj, Radu Moldovan – președinte CJ Bistrița-Năsăud, Cristian Lazăr – primar Șimleu Silvaniei sau Nicolae Moldovan – primar Beclean.

Obiectivele strategice ale PRNV (2021-2027)

  • Inovare și investiții în domeniile de specializare inteligentă
  • Transformarea economiei și administrației prin digitalizare
  • Promovarea eficienței energetice
  • Îmbunătățirea infrastructurii verzi urbane
  • Dezvoltarea mobilității urbane durabile
  • Creșterea conectivității regionale și a siguranței pe drumurile publice
  • Îmbunătățirea accesului echitabil la educație, formare profesionale, învățământ terțiar de calitate, centre de agrement incluzive
  • Dezvoltarea economică și sociale prin resursele turistice, naturale și de patrimoniu existente, regenerare urbană

Regiunea Nord-Vest

  • Județe: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj
  • Categorie: regiune mai puțin dezvoltată a UE
  • Teritoriu: 34.160 km2
  • Locuitori: 2,5 milioane
  • Procent din PIB România: 12%
  • Poli regionali: Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Bistrița, Zalău
  • Zone Metropolitane: Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare
  • Drumuri europene: 5
  • Autostrăzi: 2
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

S-au aprobat indicatorii economici pentru Drumul Expres Satu Mare – Oar – M49

Articolul următor

S-a turnat placa de suprabetonare la pasajul din Piața Cetate Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share