Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Timișoara primește 75 de milioane de euro din PNRR pentru troleibuze și tramvaie noi

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că proiectul depus de Timișoara pentru achiziționarea de troleibuze cu bani din PNRR a fost declarat câștigător. Capitala Banatului ar urma să primească 12.5 milioane de euro pentru astfel de mijloace de transport în comun. De curând, în urmă cu o săptămână, Timișoara câștiga alte 308 milioane de lei pentru cumpărarea de tramvaie noi din aceiași sursă.

”Încă 12,5 milioane de euro câștigate pentru înnoirea transportului public. Tocmai am fost anunțați că proiectul nostru de cumpărare a 25 de troleibuze și realizarea a 49 de stații de încărcare pentru vehicule electrice, prin fonduri europene PNRR a fost declarat câștigător. Într-o săptămână am reușit să aducem peste 75 milioane de euro pentru schimbarea tuturor mijloacelor de transport public din Timișoara cu unele moderne și nepoluante. Cu proiectele deja în derulare și cele două câștigate acum, înlocuim întreaga flotă de transport în comun în Timișoara, în total 150 vehicule. Toate electrice”, a anunțat Fritz.

Orașul Timișoara va putea să își modernizeze integral parcul de mijloace de transport în comun, în urma aprobării la Ministerul Dezvoltării a proiectului în valoare de 308 milioane de lei, depus de Primăria Timișoara, pentru a fi finanțat din PNRR. Se vor înlocui tramvaie, autobuze, troleibuze.

”Aseară am primit o veste bună de la Ministerul Dezvoltării, au aprobat finanțarea proiectului pentru schimbarea flotei de transport în comun a Timișoarei, în valoare de 308 milioane de lei din PNRR. Este cea mai mare finanțare pentru un singur proiect primit de Timișoara. Din toate proiectele depuse de primării pe această finanțare, un sfert dintre toți banii alocați vine la acest proiect. Cu acești bani o să putem să cumpărăm 55 de mijloace de transp în comun, 30 autobuze, 17 tramvaie, și 8 troleibuze. Sunt în plus față de cele 44 de autobuze ce le primim de la Ministerul Dezvoltării pe un alt proiect, în plus față de cele 23 de tramvaie noi. Mai avem un proiect de finanțare depus pe troleibuze. Vom avea toată flota înlocuită, vorbim de 150 de mijloace de transport noi, toate electrice. Aceasta schimbă total fața transportului în comun din Timișoara, devine din nou coloana vertebrală a Timișoarei. Niciun oraș european nu face față transportului, decât dacă investește masiv în transportul în comun”, a anunțat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Odată aplicat acest proiect, trebuie promovată utilizarea transportului în comun.

„Vrem să încurajăm cat mai mulți timișoreni să folosească transportul în comun. O să trebuiască să avem și alte schimbări la STPT. Noi trebuie să ținem minte că aceștia sunt bani europeni, ei nu pică din cer, sunt munciți de o asistentă din Suedia, un șofer din Spania, un medic din Germania. Sunt o manifestare a solidarității europene, noi profităm de realitatea europeană”, a mai subliniat Fritz.

Primele mijloace de transport noi ar putea ajunge la Timișoara până la finalul anului viitor, aceasta doar în condiții ideale legate de licitație și tot ce urmează după. O situație specială ar putea fi la tramvaie, unde municipalitatea ar putea folosi clauza din contractul cu Bozankaya, care permite extinderea celui existent, mai spune primarul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Traficul de marfă de pe aeroportul Internațional Timișoara este în continuă creștere, la pasageri se menține scăzut față de posibilități

Articolul următor

Barajul Surduc din Timiș va fi modernizat cu bani din PNRR. Pe lacul de acumulare vor fi create insule plutitoare verzi

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share