Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Patru județe din zona de vest depun spre finanțare din PNRR proiectul „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”

Consilierii județeni timișeni au aprobat un proiect care prevede realizarea unui traseu ciclistic interjudețean, care să traverseze Aradul, Timișul, Hunedoara și Carașul, aceasta cu bani din PNRR.

Traseul urmărește în mare parte traseele Eurovelo. Proiectul „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic” a fost votat sub presiune,

Proiectul propune un traseu de 1837 de kilometri, iar Timișul are cea mai importantă parte, adică 440 de kilometri. Aceștia urmăresc în mare parte traseul Eurovelo 13, din acest motiv se urmează și un anumit traseu. Ulterior, pista care vine din Arad va ajunge și pe superpromovata Via Transilvanica.

„Deși par mulți kilometri, având în vedere că suntem acum la un proiect care include 3.000 de kilometri la nivel național, județul Timiș are cei mai mulți kilometri din EuroVelo din pe suprafața unui județ. După aplicare totul va fi concurențial, se va da punctaj. Noi am inclus tot EuroVelo 13, am încercat să ne atingem toate punctele de interes și ne-am unit cât am putut de mult, de la intrare în Arad înspre EuroVelo 13 și am unit cu câte localități am putut. Am primit telefoane de la unele primării că de ce n-am trecut și pe acolo. N-am putut să ne extindem prin tot județul pentru că suntem limitați oarecum de punctaj”, le-a transmis vineri consilierilor județeni, Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.

Traseul nu se va lega de pista de biciclete care vine din Ungaria, până la vama de la Cenad.

”Nu, nu merge la Cenad, vine din Arad, a subliniat Cristian Moș. Așa e ruta, a spus acesta, intră pe la Sânpetru și continuă pe direcția Periam – Saravale – Sânnicolau Mare – Dudeștii Vechi – Beba Veche – Valcani și Comloșu Mare. Aici începe traseul EuroVelo 13, de unde merge spre spre Moravița și Jamu Mare, apoi în Caraș-Severin. Traseul revine în Timiș la Victor Vlad Delamarina, Lugoj, Margina, Bârna, Fârdea, Curtea și trece în Hunedoara.

Pentru Cenad se caută altă sursă de finanțare, pentru că dacă ar fi fost adoptată această variantă s-ar fi pierdut puncte la jurizarea proiectului

„Este o pistă dorită de timișeni și timișoreni, dar nu poate fi inclusă în această aplicație pentru că altfel pierdem punctaj. Noi trebuie să rămânem lipiți de EuroVelo13, care este stabilit la nivel european. Vom aplica și pentru legătura Timișoara-vama Cenad”, a precizat vicepreședintele CJT.

Nu putem să nu remarcăm ridicolul organizării ședințelor de plen ale CJT, în cea de vineri, dacă un consilier dorea să depună un amendament pur și simplu, regulamentar, nu putea, pentru că inițiatorul proiectului, adică președintele Alin Nica, nu era la ședință pentru a-și da acordul în acest sens.

Tot vineri, și consilierii locali timișoreni au aprobat un proiect similar, pentru partea de pistă care trece prin oraș.

Traseul EuroVelo 13 străbate o rută care pornește de la Marea Barents până la Marea Neagră, cu o lungime de aproape 10.000 de kilometri, din care câteva zeci și prin Timiș.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Comuna a fost promovată la kilometrul zero al Budapestei, la Cinema Urania, unde a avut loc premiera documentarului „Borșa, stațiune de schi 1936-2021”, finanțat de către Secretariatul General al Guvernului Maghiar.

Stațiunea Borșa, promovată în Ungaria

Articolul următor

A fost închis focarul de pestă porcină africană de la ferma Smithfield Pădureni, din Timiș 37.000 de animale au fost salvate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share