Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Brevet de invenție pentru obținerea mangalului cu eficiență energetică ridicată din deșeuri

În condițiile actuale, când eficiența energetică este tot mai căutată, revine în actualitate brevetul de invenție al unui bihorean care constă într-o baterie de cuptoare pentru distilarea uscată a lemnului și procedeu de distilare.

Deținătorul brevetului de invenție este Daniel Cotuna, vicepreședinte al Federației Patronilor Bihor (FPB), un om cu inițiativă, receptiv la lucruri noi.

„Această invenție a venit, oarecum, ca o necesitate. Este vorba despre o baterie de cuptoare pentru distilarea sau piroliza lemnului. Se folosește la producerea mangalului, la producerea de gazogen pentru producerea de energie electrică”, povestește Daniel Cotuna.

Bateria de cuptoare pentru distilare uscată a lemnului formează împreună un reactor de piroliză care carbonizează deșeuri din lemn cu diametrul de până la 10 cm, precum și brichete din paie sau orice alte produse vegetale, precum și hârtie sau cartoane. Fiind un proces de piroliză anaerob, poate fi folosit și la distilarea produselor din plastic”, explică vicepeședintele FPB.

Procesul de gazeificare a materiei prime este un proces ciclic ce se desfășoară în mai multe etape.

Bateria poate fi folosită ca instalație de gazogen rezultat din gazeificarea biomasei, precum și la producția de cărbune din lemn, smoală de lemn și alte substanțe aflate în lichidul pirolignos care se transformă din gaz în lichid prin condensare, iar gazele necondensabile sunt duse în focar și arse, fiind un proces ecologic.

Bateria nu folosește alt combustibil decât cel pe care îl procesează și gaze care rezultă prin procesare.

Povestea brevetului

Antreprenorul a început în anul 1999 construcția unui cuptor care produce mangal. A urmat încă un cuptor, mai performat decât primul. Prin anul 2015 se trezește cu o plângere penală din partea unui american. Plângere penală la Poliția economică, la președintele României, cum că i s-ar fi copia invenția. Vicepreședintele FPB s-a hotărât să-și breveteze invenția, să nu mai aibă astfel de probleme. Zis și făcut. Omul a început să se documenteze pentru realizarea brevetului invenției sale.

Avantaje

Până la brevetarea invenției bihoreanului se cunoștea în stadiul tehnic un procedeu de distilare uscată a lemnului care utiliza un singur cuptor cu retortă. Dezavantajul acestei soluții era productivitatea scăzută și consumul ridicat de material lemnos utilizat ca și combustibil.

Problema tehnică pe care a rezolvat-o invenția antreprenorului bihorean este realizarea unui cuptor și a unui procedeu care eficientizează distilarea, cu un randament mult mai ridicat și care economisește materialul lemnos folosit ca și combustibil.

Procedeul de distilare uscată a lemnului folosit de brevetul bihoreanului înlătură dezavantajele prezentate anterior în sensul că este ciclic, cu foc continuu, fiecare ciclu având patru faze, toate fazele producându-se în același cuptor, nefiind necesară mutarea retortelor.

În loc de un singur cuptor, procedeul utilizează o baterie cu volum comparativ același, dar formată din două cuptoare identice, fiecare dotat cu două retorte, cuptoarele fiind lipite unul de altul printr-un perete și fiind unite în zona focarului, parctic având un focar comun.

Procedeul de distilare uscată a lemnului, potrivit invenției lui Daniel Cotuna, permite curățarea gudronului depus pe țevi în prima fază a procedeului fără să fie necesară întreruperea procesului de producție, câștigându-se astfel timp.

Existența celor două retorte în fiecare cutor, care ocupă același volum fizic, permite reducerea timpul necesar distilării.

Datorită configurării bateriei din două cuptoare și a etapelor de lucru, procedeul de distilare prezintă siguranță ridicată în funcționare și eficiență extrem de ridicată.

Pe de altă parte, combinarea a două cuptoare determină reducerea dimensiunilor bateriei, ceea ce implică consum redus de materiale, precum și spațiu de amplasare mai redus. Având în vedere gabaritul redus al bateriei, exploatarea ei nu necesită un număr ridicat de persoane.

Prin configurația sa, bateria de cuptoare poate distila mai multe tipuri de lemn: de la deșeuri (crengi naturale), deșeuri de lemn industrial, brichete de rumeguș sau din alt materiale vegetal.

Datorită duratei lungi a procedeului de distilare, randamentul cuptorului este mai mare și cantitatea de mangal obținută este mai mare.

Antreprenorul bihorean se gândește să acceseze un proiect european pentru dezvoltarea brevetului său.

Mangalul este un cărbune artificial ușor și sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. Mangalul are o o porozitate de circa 80%; conținutul de carbon se apropie de 90%; procentajul de cenușă nu trece de 3%; are o rezistență mecanică foarte scăzută, iar cantitatea de sulf conținută tinde spre zero.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Acumularea nepermanentă Tămașda de pe Crișu-Negru va fi reabilitată prin PNRR

Articolul următor

Societatea Aquatim a rezolvat problema nămolului de la stația de epurare Timișoara.

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share