Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

S-a semnat ultimul contract pentru “TGV-ul” Cluj – Oradea. Proiect de 2,2 miliarde €

CFR Infrastructură a semnat un nou contract, cu o valoare de 1,61 miliarde de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.
Lucrările la tronsonul dintre Cluj-Napoca și Aghireș trebuie finalizate în trei ani și jumătate | Foto: Sorin Grindeanu

Toate contractele pentru electrificarea magistralei de Cale Ferată Cluj Napoca-Oradea – Episcopia Bihor au fost semnate.

CFR Infrastructură a semnat un nou contract, de 1,61 miliarde de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA). “Vor fi făcute lucrări pentru electrificarea și modernizarea secțiunii Cluj Napoca – Aghireș (lotul 1) a magistralei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166 km).

Asocierea de constructori români și francezi trebuie să finalizeze lucrările pe cei 30,4 km, în 42 de luni (șase luni proiectare și 36 de luni execuția lucrărilor). Contractul prevede inclusiv o serie de lucrări civile în stațiile CF Cluj-Napoca și Aghireș, dar și în haltele de mișcare Baciu Triaj și Gârbău”, a precizat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.

Vor fi modernizate 13 poduri, 35 podețe și un pasaj superior nou (Tăietura Turcului, realizat de Primăria Cluj-Napoca). Vor fi construite un pasaj pietonal subteran în stația CF Cluj-Napoca și o pasarelă pietonală în stația Aghireș.

Contractele pentru electrificarea întregii magistrale de cale ferată Cluj-Napoca-Oradea – Episcopia Bihor au ca sursă de finanțate Planul Național de Redresare și Reziliență și însumează 9,36 miliarde de lei, fără TVA.

Care sunt câștigătorii licitațiilor

Câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor la lotul 4 este asocierea WeBuild Spa – Impresa Pizzarotti & C – Salcef. Oferta câștigătoare pentru proiectarea și execuția lucrărilor de electrificare și modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare pe secțiunea Cluj-Napoca – Aghireș (lotul 1) aparține asocierii Railworks (1,6 miliarde de lei, fără TVA).

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de electrificare și modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare pe secțiunea Poieni – Aleșd (lotul 3) va fi realizată de asocierea FCC Construccion – Gulermak – CCN (2,1 miliarde de lei, fără TVA). Oferta câștigătoare pentru lotul 2, Aghireș – Poieni, a fost a asocierii Railworks (1,5 miliarde de lei, fără TVA).

Prin electrificarea și reabilitarea liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră (166 km) se vor asigura condiții tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru cele de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ofertă câștigătoare pentru supervizarea proiectării și execuției liniei Ronaț Triaj – Arad

Articolul următor
Parcul industrial de la Baia Sprie este pregătit să primească investitori din 2023. Au fost finalizate lucrările pentru drumul de acces și utilitățile publice, astfel încât investitori români sau străini să își poată dezvolta companiile și la noi, în Maramureș.

Cum vor arăta primele parcuri industriale ale Maramureșului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share