Este oare posibil ca “era Google” să se apropie de sfârșit? Gigantul se confruntă cu provocări multiple, de la dominația sa în domeniul căutărilor pe internet, amenințată de chatboții ce folosesc inteligența artificială, cum ar fi recent lansatul ChatGPT, până la divizia sa de publicitate, extrem de profitabilă, aflată însă sub lupa autorităților antitrust americane care acuză compania de practici concurențiale neloiale.
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a intentat un proces împotriva Alphabet Inc., compania-mamă a Google, pentru încălcări ale Legii Sherman și a cerut o separare a diviziei de business de publicitate de cea de tehnologie. Dacă acest lucru se va întâmpla, va fi cea mai mare “dezmembrare” corporatistă din ultimele decenii. 80% din veniturile Google depind de business-ul de publicitate.
La nivel global, Google este lider în ce privește utilizarea motoarelor de căutare și consumul de date. Piața motoarelor de căutare este dominată de Google cu 92,42%, urmat de Microsoft Bing cu 3,45%, Yahoo cu 1,32% și de chinezii de la Baidu cu mai puțin de 1%. De asemenea, 71,55% din consumul global de date mobile provine de pe dispozitivele Google Android, 27,8% de pe dispozitivele Apple IOS și restul de 0,65% de pe alte sisteme de operare. Traficul de internet în funcție de browser este dominat de Google Chrome cu peste 65%, urmat de Safari de la Apple cu aproape 19%, lăsând browserul Microsoft Edge cu 4%.
Conform sondajului eToro Retail Investor Beat, și investitorii români folosesc google.com ca principală sursă de căutare de informații, urmată de social media. Acest lucru se observă și în rândul publicului larg, unde cele mai vizualizate site-uri web sunt în ordine google.com, youtube.com și facebook.com.
Procurorul general adjunct Jonathan Kanter a menționat că, la sfârșitul anului 2016, un director de publicitate digitală de la Google a pus următoarea întrebare într-un schimb intern de e-mailuri: “Este o problemă mai profundă faptul că deținem platforma, platforma de comerț și o rețea uriașă? Analogia ar fi dacă Goldman sau Citibank ar deține Bursa de Valori din New York?”. Pornind de aici, DoJ afirmă că Google a avut un comportament constant timp de 15 ani care a avut – și continuă să aibă – ca efect: eliminarea competitorilor, diminuarea concurenței, umflarea costurilor de publicitate, reducerea veniturilor creatorilor de site-uri web, împiedicarea inovației și uniformizarea pieței publice a ideilor.
Google a declarat miercuri că este de părere că plângerea Departamentului de Justiție al SUA, care acuză compania de abuz de poziție dominantă în domeniul publicității digitale, este “neîntemeiată” și că se va apăra cu fermitate. Procesul intentat lui Google este o bătălie pe termen lung și nu este singulară în zona companiilor mari din domeniul tehnologiei. Există acțiuni similare deschise, în apel sau soluționate împotriva Meta, Apple și Amazon. Alphabet are și alte procese antitrust începute în timpul administrației Trump, inclusiv unul privind dominația sa ca motor de căutare pe internet.
Chiar și înainte de acțiunea antitrust, acțiunile Alphabet au suferit scăderi pe piețele financiare în ultimul an, alături de întregul sector tehnologic. Acțiunile au pierdut 34% în 2022, în condițiile în care creșterea veniturilor a încetinit, iar investitorii s-au îngrijorat de tendințele mai slabe din zona publicității online.
Alphabet este a 10-a cea mai deținută acțiune de către investitorii români pe platforma eToro. Investitorii au reacționat la știrile legate de proces, iar acțiunile companiei s-au depreciat cu 2% după aflarea veștii și cu încă 2,5% miercuri, influențate și de estimările Microsoft privind o scădere a afacerilor în cloud. Cu toate acestea, ieri prețul acțiunilor a recuperat scăderea de miercuri și se află în creștere cu 10.55% de la începutul anului. Procesul, care se află la început, cel mai probabil nu va influența prețul acțiunilor pe termen scurt.
Legea Sherman emisă în 1890, pe care se bazează procesul antitrust, interzice în linii mari acordurile anticoncurențiale și comportamentul unilateral care monopolizează sau încearcă să monopolizeze piața relevantă. Există precedente în trecut, când Departamentul de Justiție a reușit să restructureze companii monopoliste precum Standard Oil și American Tobacco în 1911 și Bell System/AT&T în 1982. În cazul Bell/AT&T, procesul a durat opt ani și s-a încheiat cu un acord negociat care a separat Bell de AT&T și a împărțit-o în unități mai mici. În toate cazurile de divizare, pentru investitori rezultatul a fost bun, în cazul AT&T acțiunile apreciindu-se cu peste 200%.
Analiză furnizată de Bogdan Maioreanu, analist eToro.