Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Satul turistic Breb, reabilitat cu 1 milion de euro

Lucrările de reabilitare a celor 12 gospodării vechi de 80 de ani din satul turistic Breb au fost introduse în licitaţie publică.
Breb, cel mai vizitat sat din zona Maramureș, va fi supus reabilitărilor | Foto: ROST, CJ MM

Proiectul din județul Maramureș va beneficia de finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Lucrările de reabilitare a celor 12 gospodării vechi de 80 de ani din satul turistic Breb au fost introduse în licitaţie publică, potrivit EuroUrbanism. Valoarea investiţiei este de 5,1 milioane lei, conform Consiliului Judeţean (CJ). Proiectul “Patrimoniul vernacular al satului Breb” va beneficia de finanţare nerambursabilă, prin PNRR. Un procent redus urmează a fi acoperit din fondurile CJ Maramureş.

Contractul, care prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor, va fi atribuit pe criteriul cel mai bun raport calitate / preţ. O pondere de 70% în decizia finală o are prețul, iar experienţa experţilor cheie, 30%. Ofertele sunt aşteptate până în 16 februarie, iar durata contractului este de 900 de zile de la emiterea ordinului de începere a execuţiei.

Fiecare casă, reabilitată cu 60.000 de euro

Prima variantă de proiect a inclus reabilitarea a opt case. În urma consultării Ordinului Arhitecţilor Filiala Nord-Vest şi Primăriei Ocna Şugatag, în proiect au mai fost adăugate patru. Proiectul prevede păstrarea arhitecturii specifice Maramureşului, conservarea patrimoniului cultural, dezvoltarea turismului. În a doua etapă, proiectul va identifica case cu gospodării din alte sate, ele urmând a fi salvate şi reabilitate.

Practic, pentru fiecare gospodărie tradițională se alocă 60.000 euro pentru reabilitare. „Breb este cel mai vizitat sat din Maramureș, cunoscut pentru frumusețea acestui ținut, dar și pentru tradițiile și obiceiurile vii de sute de ani. Noi avem datoria de a le păstra și transmite mai departe, generațiilor tinere”, a declarat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Investiție imobiliară de 3,2 milioane de euro, în cartierul ”Unirii” din Târgu Mureș

Articolul următor

Cum arată noua fabrică Aboliv de la Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share