Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proiectul despre orientarea tinerilor în carieră de la Oradea, replicat la nivel național

Târgul de orientare în carieră” de la Oradea va fi extins la nivel național sub denumirea Îndrăgostirea tinerilor de meserie”.

Informația a fost oferită de către ministrul Muncii, Marius Budăi, în urmă cu câteva zile, în cadrul dezbaterii proiectului național Pactul pentru tineri”, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) la Bacău.

Ministrul Muncii a anunțat că s-a finalizat elaborarea unui document privind orientarea tinerilor în carieră, care a fost deja testat într-un proiect-pilot la Oradea, sub denumirea Îndrăgostirea tinerilor de meserie”, unde s-a bucurat de succes.

Marius Budăi, care a participat la evenimentul de la Oradea, a fost plăcut surprins de organizare și de numărul mare de participanți, calificându-l printr-un singur cuvânt: superlativ

Atunci, a promis că următorul proiect cu finanțare europeană a ministerului se va numi simbolic Îndrăgostirea tinerilor de meserie, având ca model evenimentul de la Oradea.

Așa da

Rolul nostru nu este altul decât să aducem sub aceeași umbrelă furnizorii de formare profesională, angajatorii și școlile. Toată lumea știe că orientarea în carieră este cel mai important element al pieței forței de muncă. Vrem să dovedim că acest tip de eveniment organizat azi în Bihor poate fi organizat în fiecare județ și poate, pe termen mediu și lung, să fie unul dintre răspunsurile pentru criza forței de muncă”, declara în acel moment, Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.

Mii de tineri elevi, însoțiți de profesori, au „asediat” Cetatea Oradea în cele două zile ale târgului.

Evenimentul a fost organizat printr-un proiect implementat de Societatea Caritabilă „Don Orione” din Oradea, în parteneriat cu AJOFM Bihor, Camera de Comerţ şi Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Békés (Ungaria), Oficiul Guvernamental Békés şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Afacerilor din judeţul Békés.

Ceea ce am văzut astăzi la Oradea este obligatoriu să devină un exemplu de «Așa da» în toată țara. Este un eveniment destul de important care face parte din fișa postului la Ministerul Muncii, de a orienta tinerii în carieră. Îl plagiez pe domnul director și îmi place foarte mult ideea și, dacă se poate, în mod simbolic, următorul proiect pe care doresc să-l finanțăm din fonduri europene în legătură cu ocuparea și orientarea tinerilor în carieră se va numi «Îndrăgostirea tinerilor de meserie»”, a declarat, atunci la Oradea, Marius Budăi.

Abandonul școlar, o problemă

Ministrul a avertizat, în cadrul evenimentului organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), că problema abandonului școlar este foarte importantă deoarece va influența și evoluția societății românești în viitor și a evocat măsurile cu o influență directă luate deja de ministerul pe care-l conduce, punctând asupra nevoii de a oferi tinerilor o orientare profesională acceptabilă, eficientă financiar.

Am terminat de scris un proiect la Ministerul Muncii privind orientarea tinerilor în carieră, am făcut un proiect pilot în Oradea pentru a-l testa și l-am intitulat «Îndrăgostirea tinerilor de meserie». Îi ducem la școală pe copii, prevenim abandonul școlar, dar ce facem cu ei? Nu putem fi toți medici, nu putem fi toți juriști, economiști și atunci trebuie să gândim foarte mult ce facem cu învățământul dual, cu învățământul tehnic. Avem nevoie de parteneriatul pe care Guvernul trebuie să îl facă acum între Muncă, Familie și Educație, pentru că provocările sunt foarte mari. Trebuie să le explicăm copiilor că a fi mecanic agricol nu mai este ce era odată. Utilajele sunt de altă generație. Să fii strungar nu mai este ce era odată. Trebuie să știi să măsori, să calculezi, să desenezi și să vii la serviciu în cămașă, nu în halat”, a precizat Marius Budăi.

https://www.youtube.com/watch?v=wkNIFGMiOVI

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
O întâlnire între rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) Târgu-Mureș și primarul Zalăului a avut loc în vederea deschiderii unei extensii în municipiul din Sălaj.

Alianță Cluj - Mureș pentru o “fabrică” de asistenți medicali la Zalău

Articolul următor
Sonaca Aerospace Transilvania (SAT) a livrat, de la Cluj, setul de bord de atac nr. 1.000 pentru avionul Airbus A320.

Sonaca a livrat 1.000 de seturi de bord de atac pentru Airbus 320

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share