Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

“Uzina” de testeri software de la Cluj. “Este o abilitate, nu un job”

Platformei integrate TestingSchool, înființată de Andrei Ghinescu și Andrei Conțan, susţinută de RTC (cea mai importantă comunitate în domeniu din ţară) i s-a alăturat Mihai Oprean.
Antreprenorii noii platforme de educație vor să formeze viitorii testeri profesioniști ai României | Foto: Stables

Inițiatorii evenimentului Romanian Testing Conference (RTC) și-au propus să își valorifice experiența prin activarea unei școli private de testeri la Cluj.

Platformei integrate TestingSchool, înființată de Andrei Ghinescu și Andrei Conțan, susţinuți de RTC, cea mai importantă comunitate în domeniu din România, i s-a alăturat Mihai Oprean, ca manager. Antreprenorul clujean – director al agenției Bigtime Production, organizator și prezentator de evenimente, a anunțat proiectul la complexul de birouri Stables.

“Acum 10 ani, când ne-am cunoscut cu cei doi Andrei, am “pasat” ideea altui coleg, însă acum am revenit. Am învățat de la ei că rolurile foarte bine stabilite în echipă ne ajutăm să obținem rezultate foarte bune. Rolul meu în lansarea platformei educative de testing este de coordonare a acesteia în România și nu numai”, a spus Oprean.

În viziunea fondatorilor, TestingSchool va fi o platformă educațională ce îi ajută pe cei pasionați de tehnologie, cu sau fără experiență, să devină testeri autentici. “Tot mai mulți români își doresc o carieră în IT. Mulți se blochează fără să știe dacă sunt potriviți pentru acest domeniu, să aibă idee cum să facă primii pași.

Companiile de IT din România au mare nevoie de specialiști și deseori nu-și găsesc angajați pregătiți pentru anumite tehnologii sau nișe. Așa a venit ideea unei platforme bazată pe educație, networking, mentorat și susținere”, au rezumat fondatorii.

Trainerii, testeri la Parlamentul European

Conțan și Ghinescu lucrează în IT ca team leaderi, consultanți, manageri și experți în programe internaționale. Au văzut care e nevoia reală de pe piață și au decis să creeze școala de testing. Noua platformă lansată la Cluj va pregăti cursanți din toată țara, dar și din străinătate, atât online, cât și offline.

În echipă există șapte traineri cu experiență în software testing la Parlamentul European și la companii din Top Forbes 500, din țară și străinătate. Cursanții au ocazia să experimenteze testarea cu mentori și specialiști internaționali care au dezvoltat platforme cunoscute și apreciate la nivel mondial.

Pe lângă pregătirea teoretică și practică, TestingScool îi va ajuta să își construiască un plan de carieră bazat pe caracteristicile lor profesionale și personale. Absolvenții vor avea parte de expunere și credibilizare pentru că profilul lor poate fi văzut de către angajatorii internaționali.

Ce se testează în România: vinuri, haine, programe IT

“Testing School derivă din experiența RTC. Ne dorim ca toată experiența pe care am acumulat-o în RTC, conținutul, prezentările, vorbitorii cu care am discutat. Vrem să transmitem exact același nivel de inspirație, de profesionalism, de carieră. Să poziționăm testingul așa cum trebuie: din punctul de vedere al unei abilități, nu doar al unui job.

Este o sumă de abilități care pe care să le desfășori și să crești în carieră ca să devii tester de profesie. Să poți avea o carieră de 20, 30, 40 de ani în testing. Poți să ajungi de la colaborator, consultant în testing până la profesor universitar în domeniu.

Viața însăși este o testare continuă, de la un vin bun la haine. Ea vine din natura noastră umană și ne ajută să oferim calitate și feedback oamenilor care plătesc pentru informațiile pe care noi le furnizăm”, afirmă Conțan.

Școală de verificatori profesioniști

“Oricine poate fi tester, dar noi vrem să creăm testeri profesioniști care să poate să găsească o problemă, să o raporteze mai departe. Sunt trei module pe care le-am gândit: Explorer – ajută persoana să își dezvolte bazele testării, să fie în stare să le aplice practic, Coder – adresate celor cu background tehnic care pot să facă un pas spre elaborarea unei strategii eficiente de testare automată, System Thinker – persoane care să înțeleagă cum funcționează un sistem ca un tot, cum să reacționeze, ce să testeze, cum să își planifice testarea”, a spus Ghinescu.

RTC este un eveniment de referință pentru întâlnirea cu vârfuri ale industriei și testării de software din lume. Organizatorii creează experiențe care îi ajută pe testeri să rezolve provocări complexe. Printre subiectele abordate: construirea încrederii utilizatorilor, eficiența în medii de lucru hibride, securitatea cibernetică, dar și comunicarea empatică și incluzivă, impactul social, sănătatea mintală sau leadership-ul.

 

 

Cât câștigă un tester

Inginerul de testare software are rolul de facilita companiei scoaterea pe piață de produse folositoare, funcționale și protejate de riscuri cibernetice. El identifică erori în produsul dezvoltat, scopul fiind să se asigure că funcționează corespunzător și îndeplinește cele mai bune standarde de calitate. Printre competențele sale se numără cunoștințe despre sistemele IT (Linux, instrumente de testare, gestionarea codului sursă), abilități precum analiza, comunicarea, managementul timpului. Un software tester în IT are, în România, un salariu mediu de 1.200-1.700 euro, dar și beneficii precum bonusuri de performanță, asigurare de sănătate, abonament la clinică, potrivit Codecool. El poate deveni tester QA sau business analyst (apreciază cât de eficient / sigur operează o companie). Printre companiile care formează testeri în România se mai numără Academia Testării, FastTrackIT, Coders Lab, Azimut Vision, SDA, 4 Mayo, Well Code, GoIT, Școala Informală de IT.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Comparativ cu primele 11 luni din 2021, în cele 11 luni ale anului, indicele producției industriale (IPI) a Clujului a fost de 84,1%, potrivit Direcției Județene de Statistică.

Deficit de 1 miliard € în balanța comercială a Clujului

Articolul următor

Mai mult de 80 la sută din bugetul local Borsec e alocat investițiilor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share