Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Încă un pasaj subteran la Oradea

Se pregătesc planurile pentru Pasajul Decebal. Strada T. Vladimirescu spre centură va avea patru benzi.

Se fac primii pași în vederea realizării noului pasaj subteran prevăzut la intersecția străzilor Decebal cu Tudor Vladimirescu și lărgirea străzii Tudor Vladimirescu la patru benzi. În scopul fluidizării și descongestionării traficului din Oradea, s-a propus realizarea a mai multor coridoare de mobilitate.

Coridor de mobilitate

Unul dintre acestea este „Coridor de mobilitate Tudor Vladimirescu-Meșteșugarilor”, care presupune realizarea unui pasaj subteran la intersecția dintre B-dul Decebal și strada Tudor Vladimirescu, lărgirea străzii Tudor Vladimirescu la patru benzi de circulație, un pasaj subteran la intersecția străzilor Oneștilor și Tudor Vladimirescu, asigurarea a patru benzi de circulație pe strada Lăpușului, respectiv un pasaj suprateran pe strada Meșteșugarilor peste drumul de centură (strada Ovid Densusianu) și calea ferată.

În acest sens, în ședința Consiliului Local din, 31 ianuarie, a fost aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici rezultați din varianta recomandată de proiectant, respectiv a coridorului de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local.

„Banda de circulație care va fi din zona centrală, de lângă Primărie, pe strada Tudor Vladimirescu, pe strada Meșteșugarilor va da direct în drumul de legătură dintre Oradea și autostradă și va traversa trei pasaje. Un pasaj în zona străzii Meșteșugarilor, care va trece peste șoseaua de centură și peste calea ferată, care a fost prins în proiectul drumului expres Oradea-Arad, un pasaj între Tudor Vladimirescu și zona Meșteșugarilor pe sub strada Oneștilor, care a fost aprobat în ședințele anterioare ale Consiliului Local, și pasajul de la intersecția străzilor Decebal cu Tudor Vladimirescu. De la B-dul Decebal până la centură, toată această stradă va fi transformată în stradă cu patru benzi. Se va construi acest pasaj și se va construi un pasaj pietonal care va fi dotat inclusiv cu lift. Cred că este necesară această investiție”, a precizat primarul Florin Birta.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 70 de milioane de lei fără TVA și se împarte astfel:

– aproximativ 46 de milioane de lei este valoarea pasajului plus a drumurilor adiacente acestuia;

– aproximativ 13 milioane de lei vor costa relocările de utilități;

– aproximativ 11 milioane de lei se vor aloca pentru exproprieri sau achiziții.

„La intersecția străzilor Decebal cu Vladimirescu, pe ambele părți, vor trebui făcute anumite achiziții sau exproprieri pentru a putea construi acest pasaj. Am avut discuții cu proprietarii acelor spații și, de principiu, cred că ne vom înțelege să le cumpărăm, așa cum am încercat să facem în ultimul timp și să nu expropriem pentru a reușit să construim acest pasaj”, a mai punctat primarul Florin Birta.

Prin varianta recomandată de către proiectant, respectiv lărgirea străzii Tudor Vladimirescu la patru benzi de circulație și executarea pasajului denivelat la intersecția cu bulevardul Decebal, va fi descongestionat traficul în zonă și va fi sporită siguranța circulației rutiere.

Pasaj subteran rutier

Pasajul rutier este orientat în plan perpendicular pe B-dul Decebal, cu următoarele caracteristici:

– lungime 11,90 m;

– lățime totală 25,00m;

– lățime parte carosabilă pasaj 14,00 m

– trotuare 2×5,00m;

– lumină pasaj inferior 8,60m;

– cale inferioară pasaj 2×3.50m;

– trotuare de serviciu/refugiu 2×0,80m;

– înălțime pasaj (la interior) gabarit minim 5,00m în ax;

– rampe de acces în pasaj pe strada Tudor Vladimirescu str. Roșiorilor-pasaj, L=57 m, pasaj- str. W. Shakespeare L=79,00 m;

– ziduri de sprijin pe ambele părți ale rampelor 105 m (înainte de pasaj, pasaj și după pasaj);

– ziduri de sprijin din beton armat fundate direct 17,00 m înainte de pasaj înspre strada Roșiorilor, respectiv 39,00 m după pasaj, intersecția cu str. W. Shakespeare; Vor fi relocate rețelele de utilități : apă, energie electrică, gaze naturale, comunicații, canalizare menajera și pluvială.

Pasaj subteran pietonal

Se propune realizarea unui pasaj subteran pietonal, pe sub B-dul Decebal și bretelele de acces/ieșire de pe B-dul Decebal cu Tudor Vladimirescu. Pasajul pietonal are orientarea în plan perpendicular pe B-dul Decebal și are următoarele caracteristici:

– lungime 36,80 m;

– lățime totală 5,50 m;

– lățime utilă pasaj 3,00m

– înălțime pasaj (la interior) gabarit minim 2,75 m în ax;

– rampe de acces în pasaj pe b-dul Decebal, cu scări și lift pentru persoanele cu dizabilități.

– 2 guri de acces, prevăzute cu trepte din beton și lifturi Se va realiza relocarea rețelelor de utilități: apă, energie electrică, gaze naturale, comunicații, canalizare menajeră și pluvială.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Timișul are buget. 172 de milioane de euro, alocați pentru investiții, dezvoltare și funcționare.

Articolul următor

Investiție de 30 de milioane de lei pentru prelungirea pistei Aeroportului Arad

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share