Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Volumul medicamentelor eliberate către pacienţi, în creștere cu 7,2%

Cegedim Customer Information estimează că în perioada ianuarie – decembrie 2022, volumul medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 705.8 milioane cutii, în creștere cu 7,2% față de consumul din perioada ianuarie – decembrie 2021, conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, studiu de referință în analiza pieței farmaceutice din România, realizat începând cu anul 1996.

Numărul total de zile de tratament a crescut cu 3.4%. În aceeași perioadă, valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 25,78 miliarde lei (5,23 miliarde Euro) la preţ de distribuție, cu 21,9% mai mult față de perioada de referință. Izolând impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV), valoarea medicamentelor Rx eliberate din farmaciile publice a crescut cu 14,7%, totalizând 12,61 miliarde lei (2,56 miliarde Euro).

În trimestrul 4 2022, volumul total al medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 181,6 milioane cutii, aproximativ la același nivel (-0,2%) față de trimestrul 4 din 2021. Evoluția a fost generată atât de stagnarea canalului de retail, cât și de scăderea ușoară a spitalului (-3,3%). Pe segmente, rata de creștere în volum a fost de 2,2% pentru Rx în farmacii și de -3,1% pentru produsele OTC (medicamente și
suplimente nutriționale).

În anul 2022, volumul total al consumului de medicamente a fost de 705,8 milioane cutii, în creștere cu 7,2% față de consumul din anul 2021. Volumul medicamentelor pe bază de rețetă (Rx) din farmacii s-a ridicat la 403,9 milioane cutii (+5,9%), iar cel al produselor OTC din farmacii la 274,2 milioane cutii (+9,1%).

Volumul medicamentelor din spital a atins 27,7 milioane cutii, spitalul crescând în volum cu 7,0% față de perioada de referință, fără a egala însă valorile înregistrate în anul 2019.

În trimestrul 4 2022, valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 6,89 miliarde lei, în creștere cu 18,0% față de trimestrul 4 din 2021, în condițiile în care medicamentele din retail au crescut cu 18,2% iar cele consumate în spitale cu 17,0%. În canalul de retail, pe segmente, ratele de creștere în lei au fost de 21,8% pentru Rx şi de 10,9% pentru produsele OTC. Medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat au crescut semnificativ, pe fondul introducerii de noi produse, iar cele aferente contractelor cost-volum din retail au crescut cu 46,2%. Celelalte medicamente pe bază de prescripție din farmaciile de retail au înregistrat un avans de 14,0% față de trimestrul 4 din 2021.

În anul 2022, valoarea totală a pieţei a fost de 25,78 miliarde lei în creștere cu 21,9% faţă anul anterior. Medicamentele pe bază de rețetă (Rx) din farmacii au atins 15,11 miliarde lei (+20,7%) produsele OTC din farmacii au însumat 6,77 miliarde lei (+22,9%), iar segmentul de spital 3,89 miliarde lei (+24,7%).

Izolând impactul semnificativ al programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV) din retail, ce totalizează cca. 2,51 miliarde lei, piața de medicamente Rx fără contract din farmacii a crescut față de perioada de referință cu 14,7%, la valoarea de 12,61 miliarde lei.

În privința evoluției principalelor grupe terapeutice în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri în volum peste media pieței de 7,2%, în cazul medicamentelor destinate sistemului respirator care au crescut cu 26,7%, al anti-infecțioaselor sistemice (+18,0%) și al antineoplazicelor și imunomodulatoarelor (+15,9%).

Medicamentele destinate sistemului nervos (+5,8%), sistemului musculo-scheletic (+5,6%), sistemului cardiovascular (+3,4%) precum și cele aferente sistemului digestiv și metabolism (+0,4%) s-au situat sub media pieței.

În valoare, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri peste media pieței de 21,9%, în cazul anti-infecțioaselor sistemice cu 47,1%, al medicamentelor destinate sistemului respirator, care au crescut cu 40,9% și al antineoplazicelor și imunomodulatoarelor (+25,2%). Sistemul musculo-scheletic a crescut cu 17,5%, sistemul nervos cu 16,0%, sistemul digestiv și metabolism cu 14,8%, iar sistemul cardiovascular cu
13,8%, toate acestea situându-se însă sub media pieței.

În volume componența principalelor 20 corporaţii pentru ultimele 12 luni nu se modifică în comparație cu trimestrul anterior. Astfel, pe primul loc se situează corporația Zentiva (inclusiv Labormed și Alvogen) cu vânzări de 71,1 mil. unități, urmată de Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 67,5 mil. unități și Servier (inclusiv Egis) cu 38,8 mil. unități. Topul primilor 10 jucători este completat de GlaxoSmithKline (32,8 mil. unități), Sanofi (32,8 mil. unități), Krka (32,5 mil. unități), Viatris (31,0 mil. unități), Antibiotice (27,4 mil. unități), Biofarm (21,9 mil. unități) și Menarini (21,4 mil. unități). Pe următoarele locuri se situează Novartis, Gedeon Richter Romania, Reckitt Benckiser, Teva, Merck KGaA, Natur Produkt Zdrovit, Astrazeneca, Dr. Reddy’s Lab, Bayer AG și Angelini.

Componența primelor 3 corporații din punct de vedere al valorii pentru ultimele 12 luni se modifică față de trimestrul anterior. Astfel pe primul loc se situează corporația Sanofi cu 1.282,0 mil. lei, urmată de Novartis (inclusiv Sandoz) cu 1.241,0 mil. lei și Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 1.107,8 mil. lei. Topul primilor 10 jucători este completat de Zentiva (inclusiv Labormed și Alvogen) cu 1.104,3 mil. Lei,
AstraZeneca (1.006,3 mil. lei), Bristol Myers Squibb cu 1.000,7 mil. lei, Servier (inclusiv Egis) cu 943,3 mil. lei, GlaxoSmithKline (879,7 mil. lei), Johnson&Jonhnson cu 817,7 mil. Lei și Hoffmann La Roche (746,7 mil. lei).

NB: Aceste date estimează ieşirile de produse din farmacii către pacienţi, calculul valorilor şi cotelor de piaţă de mai sus fiind efectuat în preţuri de achiziţie în farmacie. Aceste date nu constituie informații referitoare la cifra de afaceri și indicatorii de profit ai producătorilor de medicamente prezenți în România și nici nu pot fi extrapolate în acest sens datorită cadrului specific de reglementare a pieței interne.

Despre Cegedim Customer Information:
De peste 25 de ani, Cegedim Customer Information (CCI) susține companiile din industria farmaceutică printr-un portofoliu tot mai diversificat de soluții și servicii pentru cercetarea de piață și pentru managementul echipelor de marketing și vânzări. Având în prezent un număr de peste 90 de clienți, CCI se remarcă prin flexibilitatea cu care poate răspunde unor nevoi diverse și specifice fiecărui segment de utilizatori ai serviciilor sale. Compania numără 30 de angajați, printre care o echipă locală de statisticieni, dezvoltatori de software și
specialiști în procesarea bazelor de date, precum și o echipă experimentată în activitatea de asistență a clienților.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

S-a semnat contractul de execuție a Centurii Beiuș în valoare de peste 269 milioane lei

Articolul următor
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat contractul alături de reprezentanții Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii publice de apă şi de canalizare și ai societății Vital Baia Mare.

Sumă imensă pentru rețeaua de apă-canal din Maramureș: 480 milioane €

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share