Noua lege va dezvolta semnificativ industria locală de consultanță imobiliară, consideră reprezentații organizațiilor din sector.
Propunerea legislativă privind organizarea activității de intermediere imobiliară a fost depusă la Camera Deputaților și înregistrată la Senatul României pentru dezbatere în prima etapă de legiferare.
Aceasta a fost elaborată în urma unor consultații cu organizații profesionale și patronale ale agenților și agențiilor imobiliare din România, printre care Asociația Brokerilor Imobiliari, Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România, Comunitatea Elitelor în Imobiliare din România (CEIR).
Ca urmare a depunerii în Parlament a propunerii legislative de reglementare a activității de intermediere imobiliară, compania RE/MAX România a afirmat susținerea pentru implementarea unor norme profesionale ale industriei, condiție esențială pentru creșterea și consolidarea pieței imobiliare pe plan național.
„Legea agentului imobiliar este așteptată de 30 de ani în România. Odată intrată în vigoare. va duce profesia între cele liberale recunoscute în România.
Totodată, va crea cadrul pentru responsabilizarea agentului ca liber profesionist, ridicând nivelul standardului de calitate în prestarea serviciilor de consultanță imobiliară, asemeni piețelor mature din America de Nord și vestul Europei”, consideră Răzvan Cuc, președintele RE/MAX România și reprezentant al CEIR.
Potrivit RE/MAX, pentru creșterea și dezvoltarea industriei locale de consultanță imobiliară, cel puțin la nivelul piețelor vestice, România are nevoie reglementarea normelor profesionale ale industriei, model de lucru axat pe reprezentare exclusivă și crearea unor rețele și asociații puternice.
În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari, având 75 de francize și 1.000 de membri. La nivel mondial, RE/MAX are 140.000 de agenți afiliați, în 8.300 de birouri, aflate în 110 de țări.
Ce schimbări aduce legea
- Reglementarea profesiei de intermediar imobiliar, ce va putea fi exercitată atât de persoane fizice (agent imobiliar), cât și juridice (agenții imobiliare)
- Definirea activităților profesionale specifice intermediarului imobiliar și a rolului său în cadrul unei tranzacții imobiliare
- Obligativitatea încheierii unui contract scris cu clientul pentru exercitarea activității profesionale
- Înființarea Registrului Electronic Național al Intermediarilor Imobiliari (RENII), ca mijloc transparent de evidență, în care toți agenții imobiliari sunt obligați să se înscrie pentru a putea profesa
- Obligativitatea efectuării unui curs de formare profesională inițială pentru a intra în profesie (180 de ore, dintre care cel puțin 60 de ore de practică) și a absolvirii acestui curs
- Reatestarea agenților imobiliari la un interval de 3 ani, în scopul formării profesionale continue
- Activitățile de intermediere imobiliară pot fi desfășurate doar după obținerea autorizației de agent imobiliar și înscrierea în RENII
- Obligativitatea asigurării de răspundere civilă profesională a intermediarilor imobiliari
- Norme de conduită pentru agenții imobiliari în procesul de intermediere și tranzacționare imobiliară (drepturi și obligații clare între părțile contractului)
- Preluarea unor norme generale privind protecția consumatorilor și particularizarea acestora prin norme specifice raporturilor de intermediere imobiliară (obligații de informare clare și precise în raportul juridic dintre un agent imobiliar și clientul său, stabilirea informațiilor obligatorii privind imobilul și tranzacția care trebuie furnizate dobânditorului sau înstrăinătorului, după caz, reglementarea conținutului contractului de intermediere imobiliară)
- Opțiunea pentru implementarea reglementării de stat, prin desemnarea Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară în calitate de autoritate publică competentă pentru profesia de intermediar imobiliar
- Stabilirea răspunderii profesionale a intermediarilor imobiliari prin reglementarea abaterilor disciplinare și a sancțiunilor aplicabile de către autoritatea desemnată în cazul nerespectării obligațiilor legale
Hmm,pare o nouă lege cu dedicație……atâta timp cât d-nul Răzvan Cuc cu interese enorme în domeniu își bagă nasul în elaborarea legii cu siguranță franciza acestuia se va vedea favorizată in detrimentul Agențiilor mici și mijlocii cu capital românesc.Sunt nenumărate filmulețe pe youtube unde se poate vedea că acesta râvnește la o cota de piață a RE/MAX în România precum cea din Portugalia unde aprox. 85% din tranzacțiile imobiliare se fac prin francizele RE/MAX. Vom ajunge la comisioane de 5-6-8% plătite către firma dumnealui.Vorbim de milioane de euro anual.Trebuie o lege în acest domeniu la fel cum trebuie și o nouă lege în construcții,dar făcute cu cap și corect fără implicarea beneficiarilor direcți.Cu siguranță sunt suficienți specialiști în românia capabili de elaborarea legii fară a urmării interesele anumitor cercuri.