Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Meșterii Maramureșului fac show la târgurile din Milano și Tel Aviv

Borza Internazionale del Turismo (BIT) Milano și International Mediterranean Tourism Market (IMTM) Tel Aviv sunt târgurile la care Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) va participa în această lună.

Mai multe județe din Transilvania și Banat vor fi reprezentate la târguri internaționale prin demonstrații, prezentări și degustări.

Borza Internazionale del Turismo (BIT) Milano și International Mediterranean Tourism Market (IMTM) Tel Aviv sunt târgurile la care Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) va participa în această lună. Vor fi prezente și organizațiile, asociațiile și patronatele de profil, împreună cu reprezentanți ai autorităților publice locale.

“Dintotdeauna BIT Milano s-a remarcat ca indicator al noilor tendințe din sectorul turistic, furnizând semnale relevante privind alegerile călătorului contemporan care, acum mai mult ca niciodată, caută experiențe unice.

Manifestarea expozițională se deschide duminică, 12 februarie. În comparație cu alte târguri de turism, se remarcă prin formula sa multitarget: prima zi a evenimentului este dedicată consumatorilor, în timp ce următoarele două zile, respectiv 13 și 14 februarie, sunt deschise doar profesioniștilor din domeniu.

România va fi prezentă la BIT cu stand standard de 54 mp, sub formă de insulă, care va permite partenerilor prezenți să-și desfășoare activitatea de o manieră optimă. Pe întreaga durată a evenimentului vor fi prezenți doi meșteri populari.

Este vorba despre Elena Torac din Bucovina, meșter în încondeierea ouălor, și Mariana Stan din Săpânța, meșter în țesut și confecționat zgărdane și brățări. În prima zi a târgului, autenticitatea țării noastre va fi promovată de încă trei meșteri populari, specializați în țesut și pictat. Vor fi organizate degustări de produse tradiționale românești din Maramureș și Bucovina”, conform MAT.

Prezența la Milano

  1. Asociația Națională a Agențiilor de Turism
  2. Asociația Incoming România
  3. Asociația pentru Promovarea Timișoarei
  4. Asociația Karpaten pentru o Dezvoltare Durabilă
  5. Asociația de Ecoturism din România
  6. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova
  7. Asociația Brașov Guides
  8. Consiliul Județean Suceava
  9. Consiliul Județean Maramureș

“IMTM este cel mai mare târg de turism din Mediterana de Est, fiind organizat în perioada 14-15 februarie. Participarea țării noastre la această manifestare expozițională are o importanță specială: 3% dintre israelieni sunt originari din România. Dacă luăm în considerare și familiile acestora, atunci numărul crește considerabil, la fel ca interesul lor pentru destinația turistică România.

Standul național este standard, de 48 mp, în cadrul căruia public larg va putea face cunoștință cu unele dintre tradițiile noastre. Suceava se va prezenta la manifestare cu un meșter care va încondeia ouă – Veronica Semeniuc, iar județul Maramureș va promova olăritul, prin demonstrațiile meșterului Daniel Leș”, spun organizatorii standului.

Prezența la Tel Aviv

  • Asociația Națională a Agențiilor de Turism
  • Asociația Incoming România
  • Asociația pentru Promovarea Timișoarei
  • Primăria Orașului Bușteni
  • Consiliul Județean Suceava
  • Consiliul Județean Maramureș

Maramureșenii, cu stand propriu la TTR

La invitația MAT, CJ Maramureș va participa și la târgurile Le Monde a Paris și Tourism. Leisure. Hotels Chișinău, iar cu stand propriu,  în perioada 23-26 februarie, la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României (TTR).
“Toate structurile de primire turistice, agențiile de turism, asociațiile profesionale din domeniul turismului și unitățile administrativ-teritoriale pot să beneficieze de promovare gratuită în cadrul acestor manifestări. În cadrul târgurilor internaționale este încurajată diseminarea materialelor în format digital”, a precizat instituția.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Evenimentul de la Napoli Centrale a grupat numeroși antreprenori din Cluj | Foto: Antonio Patane

Businessmenii din Cluj, la cina de adio a directorului Centrului Cultural German

Articolul următor

UNPR solicită modificarea Componentei 6 PNRR – Producție de energie regenerabilă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share