Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cea mai mare fermă bio din Europa se profilează pe dealurile Sălajului

Primele două unități ale Fermelor Ecologice Silvania (FES) se deschid la sediul cooperativei și în Zalău Value Centre.
Fermierii sălăjeni vor să dezvolte cea mai competitivă structură bio integrată din Uniunea Europeană | Foto: TB

Fermierii grupați în jurul brandului Silvania.Bio au pornit un program de formare a unei rețele de 30 de magazine proprii, având ca țintă de afaceri de 44 de milioane de euro.

Primele două unități ale Fermelor Ecologice Silvania (FES) se deschid la sediul cooperativei și în Zalău Value Centre. Fermierii sălăjeni au marcat premiera la Crișeni, de Ziua Femeii. Peste drum, lângă șoseaua dintre Zalău și Jibou, FES ridică a doua unitate de procesare a laptelui, după cea din comuna Măeriște.

“Am vrut să începem această dezvoltare pornind de aici, de acasă, din respect faţă de oamenii şi locurile care ne-au ajutat să ne ridicăm”, explică reprezentanții FES.

“Noi lucrăm o suprafață foarte mare, 2.200 ha, avem 2.000 de vaci, toate în sistem bio; este mult și pentru o fermă convențională, ceva neobișnuit și în Europa. În plus, livrăm deja uleiul nostru ecologic, presat la rece, în Italia, Austria, Ungaria. Tot ceea ce producem se va centra în jurul vacii: lactate, carne, uleiuri din șroturi, într-un business integrat

Era logic să deschidem aici primele magazine, unde suntem mai cunoscuți, dar și pentru a vedea cum funcționează, care este cererea. Următoarele magazine le vrem la Cluj și la București; mai vizăm, pentru prima etapă, orașe mari precum Timișoara, Iași, unde și pretențiile sunt mai mari, pentru că vorbim despre produse premium”, ne-a dezvăluit Dacian Badea, președintele FES.

Finanțatori principali: AFIR și CEC

Familiile din Sălaj și Cluj promotoare ale inițiativei au prezentat istoricul și perspectivele acesteia. “Am pornit cu 50 ha, acum avem 2.200 ha, de la 20 de animale acum s-au făcut 2.000, de la 5 angajați am ajuns la 120. Contabilizăm deja 1.000 de zile de șantier. Investiția s-a ridicat la 10 milioane de euro, dintre care 50% de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, 25% credit de la CEC Bank, 25% fonduri proprii.

Am produs 35 milioane l de lapte, în abator am sacrificat 600 de capete de bovine, vom avea o capacitate de depozitare de 10.000 tone. Aici va fi ceva unic în Europa, în următorii 5 ani. De la un sistem început cu livrarea vrac am ajuns un procesator de produse bio. Dorim să ne dezvoltăm alături de consumatori, dar și autoritățile trebuie să ne sprijine demersurile”, spune Sorin Terheș, director operațional și acționar.

“Poziția mea în această afacere este de antreprenor, asociat, investitor; am încercat să transmit din experiența mea de management la societatea Silcotub. Lanțul de magazine este o componentă care să valorifice ceea ce producem noi bio, veriga comercială a business-ului, pentru ca acesta să fie unul integrat”, a rezumat Gheorghe Terheș, cel care a pornit inițial afacerea.

Și-au adus manager cu experiență europeană

Strategia FES va fi coordonată de noul director general, Răzvan Iancău, manager cu experiență în industria agro-alimentară din Norvegia, Suedia, dar și în România. “Misiunea merge mai departe, lanțul de magazine va fi un element major. Vizăm crearea a 30 magazine, 10 proprii și restul francizate, dar și afaceri de 44 milioane de euro la nivel de grup, în 2025, față de 5 milioane în prezent”, a anunțat Iancău.

“Pe Dealul Crișeniului, șase familii au reușit să dezvolte o afacere spectaculoasă. Dacă unii din Europa ne trimit să mâncăm gândaci sau fluturi – de zici că suntem într-o lume nebună, iată că aici apar produse naturale, sănătoase. Acesta este viitorul”, a spus primarul comunei, Călin Morar.

“E o sărbătoare pentru sălăjenii să vedem că putem să avem și noi o investiție de succes pentru județ. Aceasta demonstrează că oameni cu studii și dăruire pot să aibă succes în competiție cu orice afacere din Europa și din lume. FES trebuie să colaboreze și cu alți producători locali deoarece sunt mulți crescători de animale în zonă.

Investiția aceasta este importantă și pentru creșterea calității vieții, pentru ca tinerii să se stabilească aici, în Sălaj”, a arătat Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj. FES este o cooperativă specializată în produse ecologice. Anul trecut, lactatele marca Bioforia au fost selectate pentru comercializare de către Clusa Gourmet, distribuitor de produse artizanale de calitate din Europa.

În 2021, ele au pătruns în rețeaua de băcănii Moldovan Carmangerie de la Cluj. Produsele Bioforia au intrat și în rețelele de hipermarketuri. Cooperativa din Sălaj cultivă 2.200 ha de teren ecologic și produce hrană pentru 2.000 de vaci, șroturi ecologice de soia și floarea-soarelui. Asocierea cuprinde fermele FES, Tera Moiad Măeriște, Farm Ecolact Zalău, Fesca Crasna, Sâmpetrean Brâglez.

Vită preparată în cinci feluri

Cu acest prilej, maestrul gastronom Mircea Groza și directorul de producție al FES, Ionuț Coste, au fost amfitrionii unei demonstrații de preparare a cărnii de vită în cinci feluri: ciorbă în stil tradițional, dar și variante internaționale, la cuptor sau la grătar. “Românul nu prea consumă carne de vită, statisticile spun că doar de 2 euro/an, față de 100 euro/an un european.

Totuși, avem mărturii de bucătari care preparau carnea de vită în zona Sălaj – Cluj, în perioada austro-ungară. În comuna Hida erau două abatoare și opt măcelării. În comunism, adică o perioadă plină de restricții, cu acele cote obligatorii, țăranii îndrăzneau să pună această carne pe masă, la nunțile copiilor lor.

Tendința s-a îmbunătățit în ultima perioadă, atât datorită tehnologiei deosebite de preparare, cât și a producătorilor care aduc animale deosebite. De asemenea, carnea de bivol, deși mai puțin cunoscută, e extraordinară”, consideră Groza. Demonstrația a fost întregită de degustări de brânzeturi, uleiuri presate la rece, dar și de una de vinuri albe și roșii Podgoria Silvania.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cele mai cunoscute strategii pentru pariuri

Articolul următor
Kinsidro Nutri beneficiază de o compoziție brevetată, unică, formată din macro și micro-elemente, chelatate EDTA și legate de lignosulfonați împreună cu acizi humici și fulvici. 

Kinsidro Nutri, un fertilizant foliar unic

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share