Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

CITIES FORUM 2023. Europa se pregătește de asaltul orașelor mici

Ea a prezentat, la deschiderea Forumului European al Orașelor (FEO) - Cities Forum 2023, noile coordonate ale Inițiativei Urbane Europene (IUE).
Forumul Orașelor Europene se axează pe modul în care se poate îmbunătăți dezvoltarea urbană durabilă pe continent

Orașele de talie mică și mijlocie pot deveni lideri ai urbanismului în UE, afirmă Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune și reforme.

Aceasta a prezentat, la deschiderea Forumului European al Orașelor (FEO) – Cities Forum 2023, noile coordonate ale Inițiativei Urbane Europene (IUE). “Trebuie să stimulăm calitatea vieții în localitățile mici, altfel ne vom trezi cu regiuni întregi de bătrâni în Europa. La rândul lor orașele mari riscă o implozie deoarece tinerii nu își vor mai permite o locuință, sărăcia va crește, vor fi tot mai multe blocaje în trafic.

Nici a locui lângă un oraș mare și a face naveta o oră, o oră jumătate pe sens, de acasă la muncă și înapoi nu este o soluție pentru că și copiii trebuie duși la școală. Pentru ca tinerii să rămână trebuie să fie plătiți cu salarii mari, pandemia a demonstrat că se poate lucra, de la distanță, și din astfel de localități.

Sunt companii multinaționale care își fac centre în orașe de dimensiune mai mică, reușesc să țină un centru cu câte 100 de ingineri. Ideal este să avem talente în diferite regiuni. Pe de altă parte, e nevoie să creștem calitatea vieții în orașele mai mici. Am văzut inițiative și în aceste localități: producție de ulei de lavandă, turism sustenabil”, a spus Elisa Ferreira (foto jos).

 

Problemele orașelor: șomaj, migrație, demografie, poluare

IUE are ca scop creșterea inovării și îmbunătățirea calității investițiilor în zonele urbane. Comisia Europeană (CE) va lansa mai multe cereri de proiecte de inovare urbană și va sprijini schimbul de cunoștințe privind dezvoltarea urbană durabilă. Un prim apel a fost lansat în octombrie 2022, în sprijinul Noului Bauhaus European, încheiat recent, cu 99 de candidaturi din 21 de state membre. Câștigătorii vor fi anunțați în iunie.

Al doilea apel de propuneri pentru acțiuni urbane inovatoare va fi publicat în luna mai, având alocate 120 de milioane de euro pentru proiecte de ecologizare a orașelor, asigurare a unui turism durabil și valorificare a talentelor. Cu un buget de 450 de milioane de euro în exercițiul financiar european 2021-2027, IUE se bazează pe realizările pozitive ale acțiunilor urbane inovatoare, cu 86 de proiecte materializate, de 372 milioane euro, în perioada 2014-2020 în UE.

“72% dintre europeni trăiesc în orașe și zone suburbane care se confruntă cu provocări ca șomajul, migrația, demografia, poluarea. Sprijinul acordat orașelor prin politica de coeziune a fost consolidat pe parcursul anului. Minimum 8% din alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul acestei perioade de programare 2021-2027, va fi direcționată către orașe.

IUE va oferi părților interesate din mediul urban oportunitatea de a-și îmbunătăți capacitățile și de a accesa direct fondurile pentru inovare în vederea dezvoltării inteligente, durabile și echitabile a orașelor noastre”, a menționat comisarul european.

Șase trasee de vizitare la obiective finanțate de UE

Printre vorbitori s-au numărat primarii din Torino (Italia) – Stefano Lo Russo, Turku (Finlanda) – Minna Arve; viceprimarii din Tallinn (Armenia) – Vladimir Svet, Bologna (Italia) – Anna Lisa Boni; Simone Lammert – Primăria Solingen (Germania); Ivan Bartos – ministrul digitalizării (Cehia); Ovidiu Cîmpean (foto jos, centru) – secretar de stat, Ministerul Investițiilor Europene (România) ; Hans Bruyninckx – director executiv Agenția Europeană de Mediu; Clara de la Torre – director adjunct DG Clima; Magda Mlochowska – director coordonator Varșovia Verde.

Au mai fost prezenți Daniel Leca – vicepreședinte pentru Europa, Hauts de France (Franța); Tim Caulfield – director, Inițiativa Urbană Europeană; Normunds Popens – director general interimar DG Regio; Kieran McCarthy – consilier municipal, Cork (Irlanda); Dorthe Nielsen – director executiv, Eurocities; Marie Zezulkova – șef Direcția de politică și strategie urbană, Ministerul Dezvoltării Regionale (Cehia); Teofil Gherca, director, Programul URBACT.

Cities Forum 2023 se axează pe modul în care se poate îmbunătăți dezvoltarea urbană durabilă fără a lăsa pe nimeni în urmă. FEO include dezbateri la nivel înalt privind coeziunea și redresarea în orașe, sesiuni participative, ateliere interactive. Acesta este locul în care se face schimb de opinii cu privire la dimensiunea urbană a politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027.

Totodată, aici se lansează IUE, se explorează modul în care Noul Bauhaus European poate fi utilizat pentru a face diferența în dezvoltarea locală și concentrează pe rolul orașelor în punerea în aplicare a Pactului Verde European. Cities Forum 2023 este organizat de Direcția Generală Regio a CE.

Acesta este găzduit de orașul italian Torino, în urma unui proces de selecție în care au concurat 19 localități. La FEO iau cuvântul 30 reprezentanți din toate nivelurile de guvernare și politică din Europa, din orașe de toate dimensiunile.

Sunt prezente entități care promovează dezvoltarea urbană integrată și durabilă: 130 de orașe, ministere, regiuni, organizații umbrelă și nonguvernamentale, tineri activiști. 750 de participanți din Europa sunt prezenți la acest forum, din 26 de state membre, dar și din America Latină sau Canada.

Cu acest prilej este amenajată o zonă de expoziție cu 10 standuri, unde se pot obține informații cu privire la inițiativele cheie ale UE privind dezvoltarea urbană durabilă. În program au fost incluse vizite la șase obiective din Torino cu proiecte finanțate prin fonduri europene.

Călin POENARU
(Torino, Italia)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

ZF modelează schimbarea cu mai multă concentrare și viteză

Articolul următor

Peste 450 de joburi oferite la Marghita în cadrul unui târg de locuri de muncă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share