Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

„VELO Apuseni” are finanțarea asigurată

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 22 martie, contractul de finanțare pentru traseul cicloturistic ce leagă județele Bihor, Cluj și Alba în zona Munților Apuseni.

Proiectul „VELO Apuseni”  presupune amenajarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, din care 99,3 km vor fi pe teritoriul județului Bihor, 35,3 km pe teritoriul județului Alba, iar restul de 92,4 km în județul Cluj.

Finanțare prin PNRR

Valoarea contractului de finanțare, 100% nerambursabilă, este de 110 milioane lei. Proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din Investiția I.4 „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, Componenta 11 – Turism și Cultură.

Urmează etapa de proiectare, fiecare Consiliu Județean realizând proiectul pe teritoriul județului propriu.

„Având în vedere că pe teritoriul județului Bihor pista de biciclete va avea o porțiune de aproape 40 de km pe rambleul liniei de cale ferată dezafectată dintre Băile Felix – Cordău și Sâmbăta – Rogoz, primele demersuri vor fi legate de finalizarea preluării amplasamentului și de realizarea studiilor tehnice. De săptămâna viitoare echipele de proiecte europene ale Consiliului Județean Bihor se vor mobiliza și pentru acest proiect”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Reamintim că în anul 2021 a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliile Județene Bihor, Alba și Cluj pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni, prin care cele trei părți au convenit să realizeze mai multe obiective de interes comun.

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Anunț începerea proiectului "Modernizare clădire de producție și achiziționare utilaje Chandler Internațional SRL"

Articolul următor

TDIH Cluj se pune în mișcare: hackathon și digitalizare în sănătate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.
Citeste mai mult

Turismul face pași înapoi la Cluj

Sosirile turiștilor în județ, în luna februarie, s-au diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share