Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ediția a II-a a Târgului Agro Expo Satu Mare are loc în perioada 24 – 26 martie

SkyLine Events și Expo Industry Satu Mare invită profesioniștii și pasionații din domeniului agrar la Agro Expo Satu Mare ediția a II-a. Evenimentul, organizat în parcarea Auschopping Satu mare, este dedicat promovării și prezentării utilajelor agricole și industriei alimentare.

Organizatorii își propun ca a doua ediție Agro Expo Satu Mare să aducă în prim-plan peste 70 de utilaje agricole, de la peste 20 de brand-uri din România, Ungaria, Polonia, Italia și Germania.

Scopul este, de asemenea, și acela de a identifica potențialii clienți, furnizori, a unor subcontractanți, reprezentanți, importatori și distribuitori.

Se vor organiza întâlniri cu diverși specialiști din domeniul agriculturii, dar și cu specialiști și operatori din domeniul financiar-bancar și fonduri europene.

În data de 25 martie va avea loc Conferința Agricultura Modernă și Eficientă între orele 12.00-17.00.

Asemeni primei ediții, și anul acesta organizatorii pregătesc un program cu totul special, ce va include și concerte, atât cu DJ, cât și recitaluri rock și blues, precum și muzică populară și de petrecere, cu formații românești și maghiare.

Dintre participanții la târg îi amintim pe Maschio Gaspardo și ATP Group.

ATP Group va expune din gama sa de utilaje Hefton: miniexcavatoare și miniîncărcător frontal dar și cap tractoru TrustOn a cărui specificație permite, opțional, echiparea cu kit hidraulic pentru semiremorcă basculabilă. Pe perioada târgului ATP Group va practica premii speciale, iar vizitatorii standului se vor putea înscrie a o tombolă cu premii atractive.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bencomp investește 2 milioane de euro într-o fabrică de brichete de lemn la Arad

Articolul următor

Timișoara a primit Mărul de Aur pentru promovarea orașului ca destinație turistică

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Startup Europe Week Brașov 2024

Startup Europe Week este o inițiativă a Comisiei Europene de animare a afacerilor prin organizarea simultană a unor…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share