Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Noile laboratoare aduc un nou program de Master la Facultatea de Litere a Universității Oradea

Consecventă proiectului său de a moderniza baza materială a instituției și de a pune la dispoziția tinerilor noi programe de studii, conducerea Universității din Oradea se poate mândri cu noi laboratoare de specialitate, dedicate cursurilor practice de limbi străine și de traducere, la Facultatea de Litere a Universității.

Conf. univ. dr. Veronica Buciuman, decana facultății, spune că cele două laboratoare digitalizate fac deja parte din rutina activităților cotidiene ale studenților de la Litere.

„Aparatura modernă, achiziționată prin intermediul mai multor proiecte derulate de Universitatea din Oradea, este foarte utilă pentru cursurile de fonetică, studenții pot învăța astfel pronunția corectă, și pentru activități de traducere ori conversație în limbi străine”, a precizat Veronica Buciuman.

Decana Facultății de Litere afirmă că, prin intermediul aparatelor și softurilor, recent intrate în dotarea celor două laboratoare, se poate face o corectură „personalizată” și de acuratețe pentru orice tip de greșeală care ar putea să apară pe parcursul procesului de învățare a unei limbi străine.

 „Sistemele achiziționate sunt de tip aparatură pentru conferințe. Conțin, căști, microfoane și softuri educaționale, fiind conectate la tablele inteligente deja existente în cele două laboratoare”, detaliază conf. univ. dr. Veronica Buciuman, adăugând că și-ar dori ca noua aparatură să devină accesibilă și orădenilor care vor să învețe limbi străine.

Master

Punerea în funcțiune a celor două laboratoare oferă conducerii Facultății de Litere posibilitatea de a le oferi tinerilor absolvenți ai cursurilor de licență un nou program de studii. Masteratul în Traducere specializată și comunicare profesională și-ar putea începe cursurile chiar de la debutul anului universitar 2023/2024.

„Această tehnologie modernă ne permite să ne conectăm la viitor. Ea ne facilitează foarte mult contactul cu lumea vorbitorilor nativi ai limbilor străine studiate de studenți. Datorită acestor noi dotări, putem spune că vom schimba puțin, în bine, vechea imagine a filologului, veșnic aplecat asupra cărții. Nu în ultimul rând, noile tehnologii ne pun și pe noi, cadrele didactice, în fața provocării de a ne înnoi maniera de predare”, subliniază decana Facultății de Litere.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Titluri de stat Fidelis cu dobânzi speciale pentru donatorii de sânge

Articolul următor

Hotelul K+K Elisabeta din centrul Bucureștiului, relansat sub brandul Peakture

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share