Compania românească va opera pe Aeroportul Internațional Cluj (AIAIC) cu o aeronavă care poluează cu 40% mai puțin.
Directorul general al Air Connect, Tudor Constantinescu, a anunțat, la Cluj, că prima destinație de pe Aeroportul Avram Iancu este către Ungaria, iar următoarea va conecta, din vară, orașul transilvănean cu litoralul Mării Negre.
“Zilele acestea reprezintă pentru noi începutul operării zborurilor regulate, rod al întregii noastre echipe de peste un an. Facem acest pas într-o manieră extrem de serioasă, punând biletele în vânzare înainte și încercând să creăm o rețea de zboruri care să se susțină și care să ne permită dezvoltarea ulterioară.
La Cluj începem operarea cu două frecvențe săptămânale spre Budapesta, marți și sâmbătă. Din iunie vom avea alte două frecvențe către Constanța, joi și duminică, rută operată tradițional de aici. Ne uităm și la alte destinații din Cluj, la modul în care putem stimula majorarea numărului de pasageri și a frecvențelor”, a spus oficialul Air Connect.
Avion “verde” pentru Cluj
Primul Air Connect a aterizat la Cluj plecând de la Budapesta. “Venim aici cu nava noastră amiral, una extrem de modernă. Este cel mai eficient avion regional fabricat în prezent, care consumă cu 40% mai puțin petrol, emite cu 40% mai puțin dioxid de carbon, deci un avion “verde”.
Este o aeronavă extrem de bună și de eficientă pe rute de până la 1.000 km. Sperăm să fie cât mai frecvent aici și pe viitor să își găsească o casă la Cluj, să avem o bază operațională pe AIAC.
Suntem o echipă extrem de activă în această parte a țării, încercăm să găsim oportunități încă nedeservite de alți operatori pentru a veni cu un element de noutate. Dar și cu un sprijin pentru comunitate care să ajute la dezvoltarea economică și turistică a zonei și a oamenilor care au nevoie să călătorească”, a spus Constantinescu.
“Umplem golurile regionale”
El a explicat strategia operațională a companiei. “Pentru moment ne uităm la consolidarea curselor existente, însă ne interesează toate destinații în aria de 1.000 km de pe harta noastră de interes.
Ne-am propus să unim punctele operate de noi în România cu hub-urile din apropiere pentru a putea oferi atât conexiuni point to point, cât și unele care să ducă spre destinații transatlantice, intercontinentale și specializate din interiorul Europei. În planul de business companiei figurează 150.000 de pasageri pe care vrem să îi transportăm.
Nu vizăm un traseu Cluj – București, deoarece noi am venit să umplem rute unde nu exista operare. M-aș uita mai mult la rutele de la Cluj către Iași și Timișoara, pe care am deservit-o în trecut – ele arată că au potențial. M-aș focusa pentru acele destinații încă nedeservite decât să fim a șaptea roată la căruță pe o rută deja deservită cu 6-7 frecvențe pe săptămână”, a spus managerul Air Connect.
Credit în alb pentru Cluj
Acesta s-a referit și la concurența de Budapesta, Aeroexpress Regional (Ungaria), ce operează cu avioane Embraer EMB 120, cu 30 de locuri. “Nicio companie nu e un competitor pentru noi, ci un posibil partener. Până la urmă, un orar care să acopere toată săptămâna operat de cele două companii ar face ca ruta să fie mai atractivă pentru oamenii de afaceri și turiști.
Noi avem un preț de pornire de 35 euro / segment pe această destinație, cu timp de zbor de o oră. Din alte aeroporturi din apropiere, Budapesta este deservită cu aeronave de 130 de locuri, cu cinci frecvențe săptămânale. Refuz să cred că nu vom putea stimula traficul pentru a umple avioanele noastre cu 68 de locuri.
Clujul este centrul Transilvaniei, aria sa de captare este enormă în comparație cu orice alt aeroport din regiune, iar rezonanța ofertelor de aici este extrem de mare, atât la nivelul municipiului și al județului, cât și județelor din apropiere.
Este o rută pe care trebuia să arătăm că o operăm pentru a câștiga încrederea călătorilor. Dacă ne uităm pe statisticile de vânzări, cifrele pe aprilie indică deja un grad mai mare de umplere decât pentru martie”, a spus oficialul Air Connect.
Rutele operate de Air Connect
- București – Sibiu: 5 frecvențe săptămânale
- București – Suceava: 5 frecvențe săptămânale
- București – Baia Mare: 2 frecvențe săptămânale
- București – Târgu Mureș: 4 frecvențe săptămânale
- București – Budapesta: 2 frecvențe săptămânale
- Cluj – Budapesta: 2 frecvențe săptămânale
“Urmașul” Blue Air pe ruta către litoral
“Zborul de Constanța e foarte important, mai ales din punct de vedere turistic. Anul trecut era operat de Blue Air, care din păcate nu mai zboară, așa că faptul că Air Connect îl va avea de două ori pe săptămână va însemna mult pentru clujeni. Sperăm ca această companie să deschidă și alte zboruri din Cluj”, a spus directorul general al AIAIC, David Ciceo.
Air Connect a început operarea de zboruri regulate din 27 martie. Acestea sunt atât interne, din București către Baia Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, cât și externe, din capitală și din Cluj-Napoca spre Budapesta. Din iunie va opera noi rute, estivale, în țară și în străinătate.
Compania și-a propus să devină prima opțiune de zboruri regionale pentru pasagerii din Sud-Estul Europei. Cursele sale estivale, operate din iunie, vor fi între București și Dubrovnik, dar și între Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara. Flota sa include două aeronave ATR 72-600, cu o configurație de 68 de locuri.
Pe AIAIC mai operează curse regulate Wizz Air, Lufthansa / Air Dolomiti, Tarom, Ryanair, Turkish Airlines, LOT Polish Airlines, HiSky. Zboruri de marfă sunt efectuate de CLG, Cargo Air, Swift Air.