Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Drumul Expres Arad – Oradea, în etapa de proiectare

Proiectul Drumului Expres Arad – Oradea a fost împărțit în două etape, din punct de vedere al finanțării cu fonduri nerambursabile.

În acest sens, Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de miercuri, 13 aprilie, proiectul de hotărâre privind parteneriatul dintre Consiliul Județean Bihor, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Arad și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

Din fonduri europene

Astfel, Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic vor fi finanțate cu fonduri europene din perioada de programare 2014 – 2020, în timp ce execuția lucrărilor va fi decontată din Programul Operațional Sectorial „Transport” 2021 – 2027.

 

„Cel mai probabil până la finalul acestei luni vom avea contractul de finanțare pe fonduri europene pentru partea de Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic la Drumul Expres Arad – Oradea. Este un proiect în valoare de aproximativ 11 milioane de euro pe care urmează să îl finanțăm din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km.

Trei tronsoane

Reamintim că Studiul de Fezabilitate a fost aprobat în luna decembrie 2022, proiectul fiind în prezent în etapa de proiectare. Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform Studiului de Fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei 10.710.315.053,99, inclusiv TVA.

Sumele achitate până acum de cele patru autorități (CJ Bihor, CJ Arad, Primăria Oradea și Primăria Arad) vor fi recuperate din fonduri europene.

Președintele Consiliului Județean Bihor a mai declarat: „Ne propunem ca până la sfârșitul acestei luni să depunem documentația pentru mediu, iar până la finalul lunii iunie să avem și proiectul tehnic, ca să putem demara procedura de licitație pentru execuția lucrărilor.”

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

eToro se asociază cu Twitter $Cashtags pentru a promova educația financiară

Articolul următor

Finanțare de la CNI de 24 milioane de lei pentru Ambulatoriul din Aleșd

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share