Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

COVER STORY. Mirco Maschio, Președintele Maschio Gaspardo: Succesul în afaceri vine din muncă, competență și curaj

În ianuarie 2003, producătorul italian de echipamente agricole, Maschio Gaspardo, deschidea la Chișineu Criș o fabrică dedicată în principal producției de utilaje agricole pentru prelucrarea solului și gestionarea fânului. Nouă ani mai târziu, fabrica devenea cel mai mare producător de echipamente agricole din România, iar dezvoltarea ei a continuat constant. Cel care a condus proiectul de la Chișineu Criș în primii ani a fost Mirco Maschio, actualul Președinte al Grupului Maschio Gaspardo. La vremea la care a deschis fabrica avea 25 de ani. I-am luat un interviu astăzi, după 20 de ani în business, pentru a vedea nu atât evoluția fabricii, cât evoluția sa ca lider de afaceri. Pentru că, întotdeauna în spatele unui brand sau al unei companii, stau oamenii.

Care a fost primul lucru pe care l-ați învățat în cariera dumneavoastră? Și care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de-a lungul activității profesionale?

În primul rând aș vrea să înțelegeți contextul în care m-am format. Maschio Gaspardo este o companie de familie. A fost fondată de tatăl meu, într-un garaj, și tot el a fost cel care a dezvoltat-o cu viziune, cu profesionalism și cu valori. Așadar, printre primele lucruri pe care le-am învățat în afacerea noastră de familie au fost valoarea muncii și simțul datoriei. În plus, în muncă ai nevoie de abilități, determinare, uneori noroc. Totuși, cred că norocul nu vine dacă nu există implicare. Rezultatele sunt întotdeauna urmarea implicării și a sacrificiilor pe care un antreprenor le face în fiecare zi.

Pe parcursul carierei mele profesionale am învățat că, dacă vrei să-ți dezvolți compania, trebuie mai întâi să înțelegi care este afacerea ta de bază și să te concentrezi pe acest lucru. Dacă ai resurse limitate, este mai bine să te diversifici rămânând în perimetrul competențelor tale și să nu te implici în activități pe care nu le cunoști, care nu fac decât să risipească energia, concentrarea și resursele, pentru că există un risc serios să nu știi să le gestionezi.

 

Să faci afaceri nu înseamnă întotdeauna să navighezi în ape line. Din contră, mai sunt și perioade de furtună, iar succesul se măsoară în felul în care rezolvi problemele. Puteți să ne vorbiți despre o situație dificilă, chiar înfricoșătoare, cu care v-ați confruntat? Ce soluție ați găsit?

În viața unui antreprenor, cel mai înfricoșător este atunci când compania nu are activitate, pentru că de ea depind multe entități și multe persoane, dintre care cei mai importanți sunt angajații. Când piețele intră în criză, lucrurile se complică și apare stresul. Soluția este să ne suflecăm mânecile și să căutăm de lucru pe piețe strategice, încercând să încheiem noi acorduri comerciale. Soluția este să cobori literalmente pe teren, alături de oamenii tăi, așa cum se face într-o echipă în vremuri dificile.

 

Care sunt principiile după care vă ghidați în afaceri? Care sunt lucrurile pe care nu sunteți dispus să le faceți în niciun caz?

Principiul fundamental care m-a ghidat în viața mea de antreprenor este seriozitatea. Este, de fapt, un principiu împărtășit de familia mea și de compania pe care o conduc. Seriozitatea este o valoare fundamentală, pe toate fronturile, mai ales într-o societate comercială ca a noastră, care trebuie să onoreze încrederea pe care clienții ne-au acordat-o, alegând să lucreze cu noi, cu brandul și cu produsele noastre. Calitatea este fundamentală în activitatea noastră, iar serviciile oferite trebuie să se ridice întotdeauna la înălțimea așteptărilor.

Imaginați-vă doar cât de importantă este remedierea unei probleme tehnice într-un sector ca al nostru, în mecanizarea agricolă, întrucât agricultura are sezoane foarte scurte și este vital ca lucrările să aibă loc la timp. Nu aș fi dispus niciodată să pierd încrederea oamenilor care se bazează pe mine, cu atât mai puțin a clienților societății noastre.

 

 

Aveți un mentor? Care sunt principalele lucruri învățate de la el?

Mentorul meu a fost, cu siguranță, tata, Egidio Maschio, un om care a muncit din greu toată viața pentru a construi o companie extraordinară, care, datorită sacrificiilor și implicării sale constante, a devenit una dintre cele mai importante din lume în domeniul său de activitate. De altfel, și deschiderea fabricii Maschio Gaspardo România, la Chișineu Criș i se datorează. El a înțeles primul resursele extraordinare pe care le oferă județul Arad și orașul Chișineu Criș. El a văzut primul potențialul de dezvoltare al zonei: oameni cu experiență și competență în activitatea industrială; poziționare strategică din punct de vedere logistic, care ne-a permis să livrăm atât în România, cât și în țările din regiune; un centru industrial important, orașul Arad, cu tradiție în industria ușoară și grea de prelucrare a metalelor.

 

Există un punct de cotitură în viața profesională? Povestiți-mi un pic despre el.

Punctul de cotitură al vieții mele profesionale a fost, cu siguranță, atunci când am avut norocul să coordonez proiectul de dezvoltare Maschio Gaspardo România, pornind de la zero. Eram la conducerea unei companii și acesta a fost un pas foarte important în cariera mea pentru că mi-a oferit o experiență unică, în pofida vârstei fragede – abia împlinisem 25 de ani. Coordonarea dezvoltării companiei plecând de la zero a însemnat un parcurs inițiatic cu mari satisfacții și dezamăgiri. Acestea din urmă sunt cele din care am avut cel mai mult de învățat.

Pe de altă parte, cred că e important să nu rămânem ancorați în dezamăgiri și să vedem progresul și succesul, ca să putem crește mai departe. De exemplu, primul an a fost cu adevărat un amestec de emoții: noi provocări, noi obiective, multă muncă de făcut. Am muncit din greu, am investit și am crezut în planul nostru. La un an de la deschidere, am privit în urmă și am realizat care era calea de urmat pentru a realiza și mai multe obiective și pentru a o face din ce în ce mai bine. Așa ajung la cea mai puternică amintire din această etapă profesională: momentul în care am sărbătorit succesul și desemnarea Maschio Gaspardo România drept „Producătorul Nr. 1 de utilaje agricole din România”. Era în 2012 și a fost o etapă de neuitat: s-au depus multe eforturi pentru a atinge acest obiectiv și l-am realizat în mai puțin de 10 ani de la înființare. Acest lucru ne-a permis să conștientizăm și mai bine mijloacele și posibilitățile de care dispunem, iar în timp, rezultatele au devenit vizibile și tangibile.

 

Care sunt trăsăturile care fac Maschio Gaspardo diferit în piață?

Am să fiu foarte succint, pentru că aceasta este esența și așa ne-am poziționat pe o piață extrem de competitivă: Maschio Gaspardo se caracterizează prin faptul că este o companie care oferă un produs de calitate, un serviciu post-vânzare excelent și una dintre cele mai mari varietăți de utilaje agricole din lume. Aceste trăsături caracterizează și Maschio Gaspardo România și au stat la baza dezvoltării sale la nivelul actual. La 20 de ani de la înființare, unitatea de producție de la Chișineu Criș se întinde pe o suprafață acoperită de 26.000 de metri pătrați, are o forță de muncă de 500 de angajați și o cifră de afaceri totală pe 2022 de peste 80 de milioane de euro, în creștere cu 35% față de anul precedent. Producția totală în 2022 a fost de aproximativ 5.500 de utilaje. Și să nu uităm, este singura unitate de producție a Maschio Gaspardo din Europa, în afara fabricilor din Italia.

 

Cum arată echipa perfectă în viziunea dumneavoastră?

Cuvântul cheie aș spune că este „coeziunea”. Iar aceasta se traduce prin sentimentul de apartenență al oamenilor care fac parte din echipa respectivă. Apartenența este una dintre cele mai puternice valori ale unei echipe adevărate. Putem ajunge să împărtășim un astfel de sentiment dacă lucrăm împreună, fără animozități, pentru atingerea obiectivelor comune, dacă ne construim relația cu respect pentru celălalt, dacă ne protejăm oamenii din echipă. Din punctul acesta de vedere, aș vrea să dau un exemplu foarte concret, din timpul pandemiei. Dat fiind specificul industriei noastre, fabricile Maschio Gaspardo au continuat să lucreze în perioada de lock-down, pentru a nu afecta activitatea agricolă. Însă, înainte de orice, ne-am informat și am pus la punct protocoale foarte stricte pentru a ne proteja angajații. Am pus pe primul loc sănătatea lor și respectul pentru ei, iar acest lucru s-a văzut și în starea echipei și în rezultate.

 

Dacă vă uitați la activitatea de zi cu zi a dumneavoastră, sunt anumite obiceiuri pe care le respectați zilnic, aveți o rutină pe care o respectați pentru a vă atinge obiectivele setate dimineața?

Primul lucru pe care îl fac dimineața când mă trezesc, după ce mă uit peste agenda zilei, este să verific lista activităților pe care mi-am propus să le termin în ziua respectivă de lucru. Obișnuiesc să notez totul și dacă, dintr-un motiv oarecare, nu reușesc să fac un lucru, îl mut pe listă pentru a doua zi sau pentru săptămâna următoare.  La fel se întâmplă și când trebuie să îmi amintesc să verific o activitate. Sistemele digitale de astăzi ne sunt de mare ajutor în planificarea zilei de lucru și ne ajută să ne atingem obiectivele stabilite.

 

Este ceva ce ați vrea să transmiteți unui tânăr aflat la început de carieră, așa cum ați fost dumneavoastră când ați deschis Maschio Gaspardo România?

Sugestia pe care o fac unui tânăr este să nu aibă ezitări, să nu se teamă de un nou loc de muncă sau de o nouă oportunitate. Ne este mereu teamă de ceea ce nu știm, dar odată ce dobândim o nouă experiență profesională, ne simțim mai puternici și mai pregătiți să facem față următoarelor provocări. La 25 de ani și eu m-am trezit implicat într-un proiect nou, într-o țară pe care nu o cunoșteam, România. Atunci am avut anumite ezitări, dar am văzut o oportunitate grozavă de a intra în joc și de a-mi putea demonstra abilitățile, iar această motivație mi-a dat puterea de a porni într-o nouă aventură.

 

Ce sfat ați da tinerilor și antreprenorilor din domeniul agriculturii din România?

Aș sfătui tinerii fermieri să investească în studii care să îi pregătească pentru noile tehnologii ale viitorului, agricultura este deja foarte evoluată în prezent și sectorul are nevoie de oameni din ce în ce mai pregătiți. De altfel, cu această idee în minte am creat și noi Academia Maschio Gaspardo, ca să asigurăm pentru tineri accesul la formare pentru a învăța cum să folosească noile tehnologii în beneficiul lor.

Pot sfătui antreprenorii din agricultură să investească în tehnologii moderne care să le permită să crească productivitatea și calitatea, dar mai ales să investească în resurse tinere. Este ceea ce am făcut și noi: tehnologizarea și digitalizarea ne-au ajutat să ne dezvoltăm compania și să creăm produse mult mai competitive, care îi ajută pe clienții noștri să aibă succes în propriile lor afaceri.

 

Academia Maschio Gaspardo: randamente înalte prin educație

Maschio Gaspardo România a fondat în 2016 Academia Maschio Gaspardo, pentru clienții finali, fermierii români, angajații companiei și distribuitorii din teritoriu. Academia dispune de un sistem structurat de cursuri, pentru ca participanții să înțeleagă și să aplice standardele specifice tehnologiei Maschio Gaspardo. Aceste standarde asigură o eficiență ridicată de creștere a randamentelor, procesare și interpretare a datelor legate de activitatea de producție.

Spațiul de instruire cuprinde o sală de curs, o zonă pentru simulatoare, unde au loc demonstrații ale componentelor electrice ale utilajelor, cu instrucțiuni de operare și configurare, precum și o suprafață în aer liber, unde se pot efectua teste de teren. Aici, cursanții pot experimenta diferitele funcții ale utilajelor.

 

Gheorghe Burdan, fostul primar din Chișineu Criș, despre venirea Maschio Gaspardo în oraș

Când Maschio Gaspardo a venit la Chișineu Criș, primar era Gheorghe Burdan, care a deținut funcția din 1992 până în 2020. “Totul a început în 2002, când regretatul Egidio Maschio a venit în localitate. Între noi s-a creat o relație de prietenie. De acolo am început să construim planul deschiderii fabricii. Îmi aduc aminte că avea de ales între orașul nostru, București și Timișoara”, povestește Gheorghe Burdan. “L-am invitat la o masă simplă, la cantina liceului nostru. Am discutat ca doi prieteni vechi și l-am asigurat de tot sprijinul meu și al Cosiliului Local pentru ca investiția să aducă roade, să ajute și comunitatea noastră. Cred că a contat mult pentru el acea relație bazată pe încredere. Apoi am făcut împreună un tur al orașului, care atunci arăta cu totul altfel”, spune Gheorghe Burdan.

Fostul edil afirmă că Maschio Gaspardo a atras și alți investitori străini, din țări precum Elveția, Germania și Italia. De la an la an, spune primarul, localitatea s-a dezvoltat datorită impozitelor plătite  de companii. “Toate drumurile au fost reabilitate și asfaltate. Orașul este în totalitate racordat la rețeaua de gaz și canalizare. Au fost reabilitate unitățile de învățământ și s-a construit o sală de sport. Totul cu bani de la bugetul local, din impozitele plătite de investitori”, declară Gheorghe Burdan.

În plus, spune el, Maschio Gaspardo a fost alături de comunitate susținând proiecte educaționale, echipa locală de fotbal și activitatea de deszăpezire, precum și prin donații de biciclete către localitate.

Cover story-ul ediției cu nr. 117 a revistei Transilvania Business (21 aprilie – 22 mai 2023)

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a organizat atelierele care vin în sprijinul potențialilor beneficiari interesați să pregătească și să depună proiecte în cadrul Programului Regional Nord-Vest (PRNV) 2021-2027.

Infrastructura balneo și parcurile inteligente din Ardeal primesc finanțare europeană

Articolul următor
Evenimentul Zilele Horticulturii Clujene (ZHC) se va desfășura în perioada 19-21 mai, fiind dedicat promovării și susținerii horticulturii, dar și domeniilor peisagistică, afaceri agricole și agroturism.

Demonstrații cu drone și echipamente inteligente la Zilele Horticulturii Clujene

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share