Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bogdan Maioreanu: Declinul comerțului mondial determină o scădere a transporturilor de marfă

Marile companii de transport aerian și de logistică raportează scăderi abrupte ale volumelor de mărfuri transportate, declinul comerțului mondial exercitând o presiune descendentă asupra prețurilor de transport. Aeroporturile, deși sunt foarte aglomerate cu turiști, înregistrează un trafic de mărfuri mai mic în comparație cu anul trecut. Toate acestea indică o scădere a economiei mondiale în perioada următoare.

Traficul de marfă în rețeaua europeană de aeroporturi a scăzut cu 7,1% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, și cu 11,7% în comparație cu nivelurile anterioare pandemiei (S1 2019). Una dintre cele mai mari companii de logistică din Europa, firma germana DHL Group – Deutsche Post AG, a raportat volume mai mici și tarife de transport de marfă în scădere în T2 2023, veniturile grupului scăzând la 20,1 miliarde de euro, cu aproape 4 miliarde mai puțin decât în trimestrul similar al anului trecut. Profitul operațional de 1,7 miliarde de euro a scăzut și el în mod abrupt față de sumele record înregistrate în același trimestru din 2022 (2,3 miliarde de euro).

Atât în transportul aerian, cât și în cel maritim, scăderea volumelor a fost deosebit de vizibilă pe rutele comerciale din China. Situația din China nu dă semne de îmbunătățire, exporturile chinezești suferind cea mai mare scădere în iulie (-14,4% față de aceeași lună a anului trecut) de la începutul pandemiei, pe măsură ce cererea mondială a încetinit.

La rivalii americani de la UPS cel mai recent raport financiar prezintă un tablou similar. Compania de transport cu sediul în Atlanta a raportat o scădere de 10,9% a veniturilor de la an la an, la 22,1 miliarde de dolari, ca urmare a unei scăderi de 9,9% a volumului mediu zilnic, parțial compensată de o creștere de 3,3% a venitului pe bucată. În timp ce profitul pe acțiune, de 2,54 dolari, a depășit cu 0,04 dolari previziunile, în al doilea trimestru compania a înregistrat volume mai mici în toate sectoarele industriale, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în sectorul comerțului cu amănuntul și în cel de high-tech. Volumul mediu zilnic de transport B2C (expedieri către consumatori) a scăzut cu 11,5% față de anul trecut. De asemenea, UPS a observat cum clienții își transferă volumele din transportul aerian către transportul terestru, o opțiune mai ieftină. Volumul mediu zilnic total pe calea aerului a scăzut cu 16,5% de la an la an, în timp ce volumul mediu zilnic la sol a scăzut cu 8,6%. Privind în perspectivă, UPS se așteaptă acum ca veniturile consolidate pentru întregul an 2023 să fie de aproximativ 93 de miliarde de dolari, față de previziunile analiștilor de 96,6 miliarde de dolari.

Acțiunile UPS au crescut în acest an cu doar 2,3%, în timp ce cotațiile DHL au crescut cu 25% de la începutul anului. Dar volumele mai mici de marfă încep să contureze o imagine a dificultăților economice care urmează. Un raport recent arată că, la nivel mondial, capacitatea brută de transport aerian de marfă continuă să crească, alimentată atât de capacitatea  avioanelor specializate de marfă, cât și de capacitatea crescută a calei avioanelor de pasageri, menținându-se peste cerere, cel puțin pentru restul verii. Capacitatea de transport va scădea, probabil, după aglomerația de vară, odată cu scăderea numărului de zboruri, dar nu va avea un impact semnificativ asupra situației cererii și ofertei.

Un element care ar putea duce la stabilizarea situației ar putea veni din partea companiilor care vor considera că reducerea excesivă a stocurilor a fost dusă prea departe și, astfel, ar putea determina o creștere a cererii de transport aerian de marfă. Dar această situație ipotetică este mai probabil să se întâmple abia atunci când companiile încep să se pregătească pentru sezonul sărbătorilor de iarnă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Caragiale, promovat în mediul rural de GAL Napoca Porolissum

Articolul următor
Directorul general al Hampton by Hilton Cluj, Zsolt Torjai, face radiografia hotelului la un deceniu de existență.

Zsolt Torjai: “Clienții nu mai cumpără cazare, ci experiențe plăcute”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share