Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Turism de calitate în Bihor – Contracte semnate pentru proiectele din ariile protejate

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 septembrie, două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor de conservare și protejare a două situri din județul Bihor.

La semnarea contractelor au fost prezenți și primarii comunelor Bratca, Aușeu, Șinteu, Șuncuiuș, Vadu Crișului și Dobrești, pe teritoriul cărora se vor implementa proiectele.

Asocierea de firme SC Silvania Sortilemn S.R.L. (Lider), Mis Grup S.R.L., Muun Concept AB S.R.L. și Silvania International Prod SRL a fost declarată câștigătoare la ambele proiecte.

 

Defileul Crișului Repede

În cazul primul contract, cel aferent proiectului „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului”, se prevede amenajarea unei zone de vizitare în comuna Bratca pentru conservarea biodiversității și creșterea calității condițiilor de vizitare. Tot în cadrul proiectului se vor amenaja centre de management, cercetare și educație ecologică în comunele Șuncuiuș, Dobrești și Vadu Crișului, sub forma unor locuri de campare moderne.

Valoarea contractului încheiat pentru acest proiect este de 7,165,750.13 lei, fără TVA.

Defileul Crișului Repede

 

Muntele Șes

Cel de-al doilea contract, „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI00322 Muntele Șes”, prevede lucrări de amenajare, instalare de panouri de protecție, sisteme de supraveghere video, construirea unui centru de management ecologic la Șinteu și dotarea cu echipamente IT. În plus, pentru a împiedica activitățile de motocross pe teritoriului sitului și pentru a oferi o alternativă pasionaților acestui sport, la limita ariei protejate, în comuna Aușeu, va fi amenajat un circuit de 1,7 km lungime.

Valoarea contractului încheiat este de 6,770,657.99 lei, fără TVA.

Muntele Șes

Ambele proiecte se realizează în parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).

Toate aceste proiecte trebuie încheiate până la finalul anului, fiind finanțate cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Aceste proiecte nu doar că vor consolida eforturile de protejare a naturii, ci vor contribui și la dezvoltarea turismului local, oferind oportunități noi pentru vizitatori să exploreze și să înțeleagă frumusețea și importanța conservării naturii din Județul Bihor.

 

 

 



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oradea underground - ce spune primarul Florin Birta despre pasajele subterane ale Oradiei

Articolul următor

0 % miere falsificată până în 2030 este obiectivul propus de Copa şi Cogeca

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share