Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Echipa de la Liceul Internațional de Informatică București lansează pe orbită al doilea satelit, ROM-3

Sursă foto: Q magazin

Cinci componenți ai echipei de elevi ai Liceului Internațional de Informatică București pregătesc a doua performanță spațială. Ei se află în plină testare a celui de-al doilea satelit din seria Romanian Orbital Mission, ROM-3, pe care îl vor trimite pe orbită. 

Al doilea satelit românesc construit de cinci elevi de la Liceul Internațional de Informatică București va fi lansat din Space X în noiembrie, la bordul unei rachete Falcon 9. Este un Picosatelit, botezat Space Starling. 

„Este al doilea satelit din seria Misiune Orbitală Română. ROM-3, a doua realizare a echipei RomSpace, se află în procedurile sale finale. Testele mecanice și electrice au fost trecute cu succes în laboratoarele companiei Alba Orbital din Glasgow, Marea Britanie. Picosatelitul, denumit Space Starling, este gata de zbor și urmează să fie instalat pe rachetă în octombrie”, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres. Satelitul este programat să fie lansat în noiembrie de la Vandenberg, California, pe o rachetă SpaceX Falcon 9.

ROM-3

ROM-3, a doua realizare a echipei RomSpace, din seria Romanian Orbital Mission se află în proceduri finale de testare. Au fost efectuate teste mecanice și electrice în laboratoarele companiei Alba Orbital, din Glasgow, UK.  Space Starling este gata de zbor și urmează să fie instalat pe rachetă în luna noiembrie.

Potrivit Q Magazin, ROM-3 este ca formă un paralelipiped cu dimensiunile 5x5x10 centimetri și e o versiune mai mare a predecesorului său, ROM-2. Tehnologie cu care este echipat include și o cameră de 5 megapixeli. Cu ajutorul acestuia vor fi  culese date din spațiu despre scoarța terestră, iar recepția acestor date se va face prin rețeaua internațională de radioamatori.

Filip Bușcu, lider de echipă

„ROM-3 duce la bord întrebările noastre și, după ce va ajunge în spațiu, așteptăm să ne transmită răspunsurile. Cu fiecare satelit pe care-l trimitem pe orbită înțelegem mai bine tehnologia aerospațială și limitele pe care trebuie să le depășim”, a declarat Filip Bușcu, liderul echipei.

Echipa condusă de Filip Bușcu este formată din Alexandru Luchianov, Alexandru Unteșu , David Ghiberdic și Alexandru Peticaru.

Dragos Damian, CEO Terapia

Partener în misiunea ROM-3 declara „Proiectul acestor copii este o performanța excepțională pe care avem datoria să o celebrăm și să o susținem in viitor”.
ROM-3 a fost realizat cu sprijinul financiar al grupului Terapia din Cluj, al agenției The Group și cu susținerea acordată Liceului Internațional de Informatică de Primăria Sectorului 3.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Au fost contractate lucrări de întreținere pentru 22 de drumuri sau sectoare de drumuri județene în județul Cluj

Articolul următor
HTEC Group, companie globală de tehnologie, a anunțat inaugurarea noului său birou.

HTEC s-a instalat în Cluj Business Campus

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share