Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fondul Proprietatea a vândut ultimele acțiuni Enel SA deținute

Într-un comunicat remis Bursei de Valori București, Fondul Proprietatea anunță acționarii cu privire la finalizarea vânzării deținerilor minoritare ale fondului în capitalul social al E-Distribuție Muntenia S.A., Enel Energie Muntenia S.A., E-Distribuție Dobrogea S.A., E-Distribuție Banat S.A. și ENEL Energie S.A.

În continuarea rapoartelor curente publicate in 14 martie 2023, respectiv 20 aprilie 2023, Franklin Templeton International Services S.A R.L., în calitatea sa de administrator de fond de investiții alternative și administrator unic al Fondului Proprietatea S.A. a informat acționarii, prin intermediul documentului din 26 octombrie 2023,  despre tranzacția efectuată. 

În urma Tranzactiei, Fondul a încasat suma de 650.000.000 Lei. Suma va fi utilizată în conformitate cu tehnicile de management a discount-ului prevăzute în Declaratia de Politica Investitionala a Fondului Proprietatea.

Nicio acțiune în Grupul ENEL în Romania

„Reamintim acționarilor că Tranzacția a fost realizată ca urmare a încheierii de către Enel S.p.A. și societatea elenă Public Power Corporation S.A. a unui contract de vânzare a tuturor participațiilor deținute de Grupul Enel în Romania. 

În urma Tranzacției, Fondul nu mai deține nicio acțiune în Grupul ENEL în Romania” a mai precizat Johan MEYER în comunicatul transmis Bursei de Valori București, Autorității de Supraveghere Financiară și London Stock Exchange. 

Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea este o societate pe acţiuni care funcţionează ca fond de investiţii alternativ cu o durată de funcționare până la 31 decembrie 2031 (care poate fi prelungită de către adunarea generală extraordinară a acționarilor cu perioade suplimentare de 5 ani/fiecare), incorporată în România, listată la Bursa de Valori Bucureşti începând cu ianuarie 2011 și pe Bursa de Valori Londra începând cu aprilie 2015. Fondul Proprietatea este înregistrat la ASF ca Fond de investiții alternativ destinat investitorilor de retail stabilit în România (F.I.A.I.R.), cu numărul PJR09FIAIR/400018.

Începând cu data de 1 aprilie 2016, Fondul Proprietatea este administrat în conformitate cu prevederile Directivei 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011, privind administratorii fondurilor de investiţii alternative.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Ai la dispoziție, la Reclothing, peste 1.000 de articole vestimentare de la trenciuri cool, jeans care se potrivesc în orice combinație, bluze, fuste, încălțăminte, dar și accesorii.

A început Reclothing – târgul sustenabil de toamnă

Articolul următor

Classical ME Music Summit Timișoara vine cu a doua ediție

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share