Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Finanțare europeană pentru reabilitarea fostului Palat al Finanțelor, viitorul sediu al CJ Bihor

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de îndată din 13 decembrie un proiect de hotărâre premergător semnării contractului de finanțare din fonduri europene pentru reabilitatea fostului Palat al Finanțelor, viitor sediu al Consiliului Județean.

Valoarea totală a proiectului „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea clădirii situate în Oradea, strada Republicii nr. 35” este de 48.059.810,97 lei, cu TVA. Contribuția proprie a Consiliului Județean Bihor este de 462.945,51 lei.

„În urma depunerii pentru finanțare pentru acest proiect, am îndeplinit punctajul, am trecut de criteriile de evaluare și am câștigat finanțarea. Intenția noastră este să putem semna contractul de finanțare cu ADR Nord-Vest pentru acest proiect și altele două până la sfârșitul acestui an”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Finanțarea va fi asigurată în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021 – 2027, Prioritatea 3: O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, Obiectiv Specific 2.1: Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Acțiunea b) Sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice, inclusiv clădiri de patrimoniu.

Vă reamintim că lucrările de restaurare au început în august 2022. Reparațiile presupun lucrări de consolidare locală, recompartimentări și finisaje interioare, intervenții la șarpanta exterioară, la fațade, vor fi refăcute instalațiile electrice, sanitare și termice, precum și cele de securitate la incendiu. De asemenea, vor fi realizate amenajări exterioare și vor fi extinse anumite spații prin mansardare. Se va pune accent pe creșterea eficienței energetice a clădirii.

Lucrările sunt realizate de asocierea de firme Drum Asfalt, Constructorul Sălard și Drumuri Bihor. Termenul de execuție este de 31 de luni.

Sediu pentru instituții

Pe lângă angajații care sunt în prezent la sediul din Parcul Traian, nr.5 din Oradea, în viitorul sediu își vor desfășura activitatea și angajații din direcții sau instituții, precum Direcția Arhitectului Șef, Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Ecoland Bihor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor sau Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group.

Totodată, în noua clădire administrativă va funcționa un ghișeu unic, unde vor fi reprezentate toate instituțiile subordonate CJ Bihor.

Palatul Finanțelor Publice este un monument istoric construit în perioada 1899 – 1900 și poartă amprenta cunoscutului arhitect Kálmán Rimanóczy. Construit în stilul eclectic, Palatul a devenit Policlinica Mare după cel de-al II-lea Război Mondial.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Avrig: creșă nouă pentru 70 de copii, recepționată

Articolul următor

Târg de Crăciun al Asociației Agricultorilor din Valea Ierului la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share