Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ministerul Economiei a stabilit firmele care vor primi finanțare pe schema de ajutor de stat

Ministerul Economiei a declarat 8 firme din industria prelucrătoare eligibile pentru obținerea finanțării pe schema de ajutor de stat, în valoare totală de 300 milioane euro. S-au semnat și contractele de finanțare.

Finalul de an aduce vești bune pentru 8 firme din București, Prahova, Craiova, Piatra Neamț, Buhuși și Onești. Valoarea totală a schemei multianuale de granturi de la bugetul de stat ajunge la 300 milioane de euro.

Ajutoarele acordate vizează realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice. Sunt considerate costuri eligibile investițiile în active corporale și necorporale, costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani sau o combinaţie între cele două.

Cei 8, aleși din 97 de candidați

În sesiunea 01 noiembrie 2022 – 16 decembrie 2022 au aplicat 97 de companii, dintre care 8 s-au calificat pentru sprijin, în limita bugetului disponibil. Cele 8 companii au semnat contractul de finanțare la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

NON-WOVEN GLOBAL SRL (București) – domeniul 1395: Fabricarea de textile nețesute și articole din acestea, cu excepția confecțiilor de îmbrăcăminte;
ECO PARTNERSHEEP INSULATION SRL (București) – domeniul 6810:
Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii;
ALEX MELCOVICH BH SRL (Piatra Neamț) – domeniul 74: Alte activități profesionale, științifice și tehnice;
ECOBAC SAL SRL (Buhuși) – domeniul 38: Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile;
HI-Q SOLUTIONS INVEST SRL (București) – domeniul 2229: Fabricarea altor produse din material plastic;
FERUCCIO COM SRL (Prahova) – domeniul 68: Tranzacții imobiliare;
ANDRES ROB CONSTRUCT SRL (Craiova) – domeniul 4312: Lucrări de pregătire a terenului;
CHIMCOMPLEX SA (Onești) – domeniu 2013: Fabricarea altor produse chimice anorganice, de bază.

În termen de 6 luni de la semnarea acordurilor de finanțare, beneficiarii au obligația de a prezenta dovada cofinanțării precum și de a demara investiția. Așadar, plățile în cadrul acordurilor de finanțare se vor efectua pe principiul rambursării cheltuielilor efectuate de către beneficiari pe parcursul realizării investiției.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aiud: Proiect de 6,4 milioane lei, crește mp de spațiu verde pe cap de locuitor

Articolul următor

Acces mai ușor pentru bihoreni la servicii medicale de calitate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share