Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Voluntari din SUA, Canada și Marea Britanie ridică locuințe sociale la Cluj

200 de voluntari din România și 80 din SUA, Canada, Marea Britanie s-au implicat, în 2023, pe șantierul nonprofit al Asociației Prima Dată Acasă (PDA) în 2023.

Cu vârste de 16-87 ani, au ajutat, la ridicarea de locuințe sociale pentru familii din categorii vulnerabile, care nu au avut niciodată un adăpost decent. PDA a lansat și un nou portal de donații prin care cei care vor să ajute la construirea de noi case sociale, o necesitate ce devine tot mai presantă în Cluj, cea mai scumpă piață imobiliară din țară.



Dintre voluntarii din România, 95 au ales să se implice în cele 6 zile de voluntariat dedicate „echipelor deschise” pe șantierul asociației, organizate, din iulie în noiembrie, prin proiectul „Consolidare online a resurselor prin engagement” (CORE). Acesta are sprijinul financiar al Active Citizens Fund România (ACFR), program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 2021.

Cei care vor să ajute și fără a ajunge la șantierul din Jucu de Sus pot contribui online, accesând noul portal de donații al PDA, realizat în cadrul CORE. Întreg procesul de donație este transparent: fiecare donator al PDA are oricând acces direct online la un istoric al contribuțiilor aduse, la un flux de informații cu privire la utilizarea fondurilor încredințate asociației, la oportunități de voluntariat.

Programul de construire a locuințelor sociale va fi susținut, de anul viitor, și de noul atelier comunitar construit prin CORE în Jucu de Sus, județul Cluj. În atelier se vor putea desfășura anumite operațiuni, precum preasamblarea pereților viitoarelor case, pe tot parcursului anului, ceea ce va duce la posibilitatea de a deservi mai multe familii cu aceleași resurse și de a găzdui mai mulți voluntari peste an.

Nevoie imensă de case sociale la Cluj

În ultimii 24 de ani, PDA a construit șapte comunități de locuire socială, ajutând 100 de familii din categorii vulnerabile cu locuințe noi și alte câteva sute cu lucrări de reabilitare și renovare. Cu toate acestea, nevoia de case sociale în Cluj rămâne imensă. Conform PDA, ele reprezintă sub 0,5% din totalul locuințelor din oraș, doar câteva sute de astfel de locuințe existând în patrimoniul municipalității.

Spre comparație, în Viena 50% din rezidenți beneficiază de o locuință subvenționată, fie direct în unități locative municipale, fie în condominii construite cu subvenții municipale, ceea ce face ca orașul să fie una din puținele capitale cu un nivel rezonabil al chiriilor. ACFR este finanțat prin granturile SEE 2014-2021.

Obiectivul granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și cele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge,.

ACFR vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare de 46 milioane €, urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile. Acesta își intensifică rolul său în promovarea participării democratice, cetățeniei active și a drepturilor omului, consolidând relațiile cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein, Norvegia.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Nicolae Căpușan a publicat primele fotografii cu Hotelul Decebal după intervențiile de reabilitare

Articolul următor

Brașov: primul itinerariu cultural și culinar HCR din România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share