Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

GAL Napoca Porolissum va avea brand de microregiune

“Anul acesta muncim intens la conturarea propriului nostru brand local; avem toată încrederea în cei care sunt în spatele acestui proces deloc ușor, Asociația Plaiuri Noi (APN).
Teritoriul asocierii cuprinde o mare parte din zona montană a Clujului | Foto: GAL-NP

Proiectul inițiat de Grupul de Acțiune Locală Napoca Porolissum (GAL-NP) se va derula în cadrul unui program cu finanțare de la Uniunea Europeană.

“Anul acesta muncim intens la conturarea propriului nostru brand local; avem toată încrederea în cei care sunt în spatele acestui proces deloc ușor, Asociația Plaiuri Noi (APN). Știm și am văzut ce minuni pot face. De aceea, abia așteptăm să vedem finalul, dar și să ne bucurăm de experiență, pe parcurs.



Timp de un an de zile, în 2024, APN cercetează, promovează și aduce împreună inițiative din 14 localități din județul Cluj cu scopul de a dezvolta un brand de microregiune. Pe Facebook și pe Instagram vedeți cu ochii voștri cum se construiește un brand local care pleacă de la povestea locului și crește pas cu pas, depășind granițe fizice și conceptuale”, au anunțat reprezentanții GAL-NP.

Anul acesta muncim intens la conturarea propriului nostru brand local; avem toată încrederea în cei care sunt în spatele acestui proces deloc ușor, Asociația Plaiuri Noi (APN).

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, programul Leader, și se derulează în perioada 2023-2024. GAL-NP cuprinde localitățile Aghireșu, Beliș, Călățele, Căpușu Mare, Gilău, Izvoru Crișului, Măguri-Răcătău, Mănăstireni, Mărgău, Mărișel, Rîșca, Săcuieu, Sâncraiu, Huedin.

Anul acesta muncim intens la conturarea propriului nostru brand local; avem toată încrederea în cei care sunt în spatele acestui proces deloc ușor, Asociația Plaiuri Noi (APN).





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oradea și Brașovul, pe primele două locuri în topul scumpirii apartamentelor în 2023

Articolul următor

COVER STORY: DAFCOCHIM AGRO 30 de ani. Lider în Centrul Transilvaniei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Bătaie cu apă în Centrul Reșiței

Summer Craft organizează astăzi un eveniment inedit chiar în Centrul Civic al municipiului Reșița: în Piața 1 Decembrie…
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share