Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Topul firmelor de Servicii din județul Bihor

Nu mai puțin de 95 de companii din județul Bihor, care au ca domeniu de activitate diferite coduri CAEN din Servicii, s-au clasat în Topul național al firmelor pe locurile 1 – 10. Numărul total de angajați al acestor companii se ridică la 5.989, iar cifra de afaceri totală este de 3.667.462.192 de lei (741.290.817,80 de euro). Aceste companii au avut un profit din exploatare total de 391.467.774 de lei (79.125.959,89 de euro) în 2022.

 

Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor a realizat Topul firmelor bihorene ediția a XXX-a.

 

Metodologie

La baza alcătuirii topului au stat informaţii din situaţiile financiare ale societăţilor pentru anul anterior, conforme cu Directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, precum și informaţii despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Au fost admise în topul județean al firmelor entităţile care sunt comercianţi conform legii şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior: profit din exploatare pozitiv; cifră de afaceri de minim 100 000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250 000 lei în cazul celorlalte entități.

Topul judeţean al firmelor este structurat pe șapte domenii de activitate: Cercetare – Dezvoltare şi High – Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcţii; Servicii; Comerţ; Turism.

Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt: Cifra de afaceri netă; Profitul din exploatare; Rata profitului din exploatare; Eficienţa utilizării resurselor umane; Eficienţa utilizării capitalului angajat.

Clasamentul judeţean de firme este analizat şi validat de o comisie a topului de firme, numită de către conducerea Camerei, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti. Clasamentul validat devine topul judeţean de firme.

În județul Bihor, pentru anul 2022, au depus bilanț 29.700 firme, din care pentru calculul punctajului, conform criteriilor metodologiei de selecție, au fost acceptate 11.014 firme.

 

Top firme Servicii

Repararea articolelor fabricate din metal

Locul I – Microîntreprinderi – STINGPROT SRL

 

Repararea mașinilor

Locul I – Întreprinderi mici – PROFI ENGINEERING SRL

Locul II – Întreprinderi mici – EON EXPERT SERVICII SRL

Locul I – Microîntreprinderi – TOP MOBILE HIDAULIC SERVICE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SI MACHINES SRL

Locul III – Microîntreprinderi – MQS INDUSTRIAL SRL

 

Repararea echipamentelor electronice și optice

Locul I – Microîntreprinderi – CLARION PREST SRL

Locul II – Microîntreprinderi – LINEAR GROUP TECHNOLOGIES SRL

Locul III – Micoîntreprinderi – ALPHA TECH SOLUTION SRL

 

Repararea echipamentelor electrice

Locul I – Microîntreprinderi – MICOS ELECTROSERV SRL

 

Instalarea mașinilor și echipamentelor industriale

Locul I – Întreprinderi mici – GIULY&CO MONTAGGI SRL

Locul I – Microîntreprinderi – MOVETECH MONTAGE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – GRAVO STILE SRL

Locul III – Microîntreprinderi – I&C AUTOMATION SRL

 

Transportul energiei electrice

Locul I – Microîntreprinderi – TOP MOBILE HIDRAULIC SOLUTION SRL

 

Distribuția combustibililor gazoși prin conducte

Locul I – Întreprinderi mijlocii – DISTRIGAZ VEST SA

 

Furnizarea de abur și aer condiționat

Locul I – Întreprinderi mari – TERMOFICARE ORADEA SA

Locul I – Întreprinderi mijlocii – TRANSGEX SA

 

Captarea, tratarea și distribuția apei

Locul I – Întreprinderi mari – COMPANIA DE APA ORADEA

Locul I – Întreprinderi mijlocii – SALUBRI SA

Locul I – Întreprinderi mici – LOCAL PREST SERV ASTILEU SRL

Locul II – Întreprinderi mici – SOLCETA SA

Locul III – Întreprinderi mici – APA – CANAL POPESTI SRL

Locul I – Microîntreprinderi – APA CANAL BORS SRL

Locul II – Microîntreprinderi – RAUFAR WATER SRL

Locul III – Microîntreprinderi – SERVICIUL PUBLIC DE INTERES COMUNAL TAUTEU SA

 

Colectarea și epurarea apelor uzate

Locul I – Microîntreprinderi – SERVICII PENTRU COMUNITATE NUCET SRL

 

Colectarea deșeurilor nepericuloase

Locul I – Întreprinderi mari – RER VEST SA

Locul I – Întreprinderi mijlocii – PAJURCA METAL GROUP SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – RESPIRA VERDE SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – AVE BIHOR SRL

Locul I – Întreprinderi mici – RECIMAT BIHOR SRL

Locul II – Întreprinderi mici – OLIVA VERDE SRL

Locul III – Întreprinderi mici – SERVICII PUBLICE, AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SRL

Locul I – Microîntreprinderi – VEST SAL SOLUTION SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ECO SILVANIA SRL

Locul III – Microîntreprinderi – OANA SERICES COLECT SRL

 

Colectarea deșeurilor periculoase

Locul I – Întreprinderi mici – ECOLOGICAL PREST SRL

 

Tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase

Locul I – Întreprinderi mari – ELTEX RECYCLING SA

Locul I – Întreorinderi mici – BENE INTERNATIONAL SRL

Locul I – Microîntreprinderi – AVEFARM SRL

Locul II – Microîntreprinderi – EXXOTECH SRL

Locul III – Microîntreprinderi – ECO ENERGIA RECICLAJ SRL

 

Tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase

Locul I – Întreprinderi mici – FIBROCIM SRL

 

Demontarea (dezasamblarea) mașinilor și a echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor

Locul I – Întreprinderi mici – CAMIODEZ SRL

Locul II – Întreprinderi mici – DEZMEMBRARI RADA SRL

Locul I – Microîntreprinderi – SERGIDIA GROUP SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ALDI AUTO SPARE SRL

Locul III – Microîntreprinderi – DEZMEMBRARI AUTOCIP SRL

 

Recuperarea materialelor reciclabile sortate

Locul I – Întreprinderi mici – REMAT ALEȘD SA

Locul II – Întreprinderi mici – GLETOS METAL SRL

Locul III – Întreprinderi mici – SUPERBON SRL

Locul I – Microîntreprinderi – BIOMASS PRODUCT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – GAL MAT SRL

Locul III – Microîntreprinderi – METALPID SRL

 

Activități și servicii de decontaminare

Locul I – Întreprinderi mici – ESTICAR SRL

 

Dezvoltarea (promovare) imobiliară

Locul I – Întreprinderi mijlocii – PRIMA KAPITAL PROJECT SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – WEST RESIDENCE SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – SELINA INVEST SRL

Locul I – Întreprinderi mici – PRIMA FOISORULUI SRL

Locul II – Întreprinderi mici – TIBEA IMOB SRL

Locul III – Întreprinderi mici – EURO MAX INVESTMENT SRL

Locul I – Microîntreprinderi – NORTH TOWER RESIDENCE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – PRIMA CENTRAL APARTMENTS SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PRIETENI CONSTRUCT SRL

 

Întreținerea și repararea autovehiculelor

Locul I – Întreprinderi mijlocii – AUTO BARA & CO SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – NATALE IMPEX SRL

Locul I – Întreprinderi mici – VANCOL COM SRL

Locul II – Întreprinderi mici – ATELIER BIM SRL

Locul III – Întreprinderi mici – GIG IMPEX SRL

Locul I – Microîntreprinderi – STEFI&AYA WASH CENTER SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SCANVIO SRL

Locul III – Microîntreprinderi – TAHOTEST SRL

 

Transport de marfă pe calea ferată

Locul I – Microîntreprinderi – SPEED MATEO SRL

Locul II – Microîntreprinderi – DEVEGA RAIL SRL

 

Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători

Locul I – Întreprinderi mari – ORADEA TRANSPORT LOCAL SA

Locul I – Întreprinderi mijlocii – MARINOVA IMPEX SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – TESAN PREST SRL

Locul I – Întreprineri mici – PUPNICOL TRANS SRL

Locul II – Întreprinderi mici – FAZATI TRANS SRL

Locul III – Întreprinderi mici – ACULAR COM SRL

Locul I – Microîntreprinderi – DMV SPEDITION SRL

Locul II – Microîntreprinderi – AMITRANS ANDREEA SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PAVEL TRANS SRL

 

Transporturi cu taxiuri

Locul I – Întreprinderi mici – MATMAR SRL

Locul II – Întreprinderi mici – SAVI COM FULGER 2000 SRL

Locul I – Microîntreprinderi – DZW SRL

Locul II – Microîntreprinderi – COMPANIA CITY TRANS SRL

Locul III – Microîntreprinderi – MIFLORES LIRA SRL

 

Alte transporturi terestre de călători n.c.a

Locul I – Întreprinderii mijlocii – RAVITEX BUS SRL

Locul I – Întreprinderi mici – SABMAR SRL

Locul II – Întreprinderi mici – ROMI TRANS LOGISTIC SRL

Locul III – Întreprinderi mici – NORD VEST BUS SRL

Locul I – Microîntreprinderi – PUSCAU LOGISTIC SRL

Locul II – Microîntreprinderi – MAXIBUS TRANSFERO SRL

Locul III – Microîntreprinderi – EUROMAIDEC SRL

 

Transporturi rutiere de mărfuri

Locul I – Întreprinderi mari – H ESSERS SRL

Locul II – Întreprinderi mari – RAVITEX SRL

Locul III – Întreprinderi mari – MARVICON SRL

Locul I – Întreprinderi mijlocii – LANCETTI TRANSPORT SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – DORU SI FLORIN SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – EUROALPIN SRL

Locul I – Întreprinderi mici – SAMOGIN TRANS SRL

Locul II – Întreprinderi mici – PRO – LOG MAIALEX SRL

Locul III – Întreprinderi mici – SFM TRANS SRL

Locul I – Microîntreprinderi – BOCOIU GROUP SRL

Locul II – Microîntreprinderi – DERANBER SPEDITION SRL

Locul III – Microîntreprinderi – REGESIL SRL

 

Servicii de mutare

Locul I – Microîntreprinderi – MODOTEMI SRL

Locul II – Microîntreprinderi – BIAMAT CONCEPT SRL

 

Transporturi prin conducte

Locul I – Microîntreprinderi – NABRES SRL

 

Transporturi aeriene de pasageri

Locul I – Microîntreprinderi – INSTAR VALVE JET SRL

Locul II – Microîntreprinderi – INTARJET AVIATION SRL

 

Depozitări

Locul I – Întreprinderi mijlocii – H ESSERS LOGISTICS SRL

Locul I – Întreprinderi mici – HAJDU ROMGAB EXIM SRL

Locul II – Întreprinderi mici – LOGLIS SRL

Locul III – Întreprinderi mici – DEVEGA LOGISTICS SRL

Locul I – Microîntreprinderi – FIRST LITTLE STEPS SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SIGAZ SRL

Locul III – Microîntreprinderi – MAIALEX TRADING SRL

 

Activități de servicii anexe pentru transporturi rutiere

Locul I – Întreprinderi mici – NEELE VAT LOGISTICS SRL

Locul II – Întreprinderi mici – BRUGIONI ROMTIR SRL

Locul III – Întreprinderi mici – GRUBER LOGISTICS SHARED SERVICES SRL

Locul I – Microîntreprinderi – ALONTA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – VAANTES BET SRL

Locul III – Microîntreprinderi – ANFIDES SRL

 

Activități de servicii anexe transporturilor rutiere

Locul I – Întreprinderi mari – REGIA AUTONOMĂ AEROPORTUL ORADEA

Locul I – Întreprinderi mici – FLY COMPANY SRL

Locul I – Microîntreprinderi – AIR ANTARES SRL

Locul II – Microîntreprinderi – JETUP SERVICES SRL

Locul III – Microîntreprinderi – CAROATAIR SOLUTION SRL

 

Manipulări

Locul I – Întreprinderi mijlocii – DEME&CO SRL

Locul I – Întreprinderi mici – INTERMODAL VEST SRL

Locul II – Întreprinderi mici – KEFREN EXPRES SRL

Locul I – Microîntreprinderi – FORTUNA SAL TRANS SRL

Locul II – Microîntreprinderi – MAXI LIFT SRL

Locul III – Microîntreprinderi – BAMI NEW DELIVERIES LOGISTICS SRL

 

Alte activități anexe transporturilor

Locul I – Întreprinderi mari – TRANSMEC RO SRL

Locul I – Întreprinderi mijlocii – ROZOTI PRODCOM SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – CRIBOSER SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – PANKARPAHIA LOGISTICS SRL

Locul I – Întreprinderi mici – RENACRIS TRANS SRL

Locul II – Întreprinderi mici – HELLMANN WORLDWIDE LOGISTICS CEP SRL

Locul III – Întreprinderi mici – GIRELLI LOGISTICS ROMANIA SRL

Locul I – Microîntreprinderi – TOP LOG INVEST SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SEMA EXPRES SRL

Locul III – Microîntreprinderi – EUROLOG NETWORK LOGISTICS SERVICES SRL

 

Activități poștale desfăurate sub obligativitatea serviciului universal

Locul I – Microîntreprinderi – ADIMARON SRL

 

Alte activități poștale și de curier

Locul I – Întreprinderi mijlocii – ROMCURIER SRL

Locul I – Întreprinderi mici – ALLPAKA LOGISTICS SRL

Locul II – Întreprineri mici – MIKOS LOGOSTICS SRL

Locul III – Întreprinderi mici – BEST LORTA SOLUTIONS SRL

Locul I – Microîntreprinderi – FIHINVESTMENT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – KONZEPT ONE LOGISTIK SRL

Locul III – Microîntreprinderi – RAYMAR LOG SRL

 

Activități de editare a cărților

Locul I – Întreprinderi mici – MAXTON PRIME SRL

Locul II – Întreprinderi mici – AQUILA INTERNATIONAL SRL

Locul I – Microîntreprinderi – EDITURA CASA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – POLICONTACT SRL

Locul III – Microîntreprinderi – CASA CĂRȚII SRL

 

Activități de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese și similare

Locul I – Microîntreprinderi – GHID LOCAL SRL

 

Activități de editare a ziarelor

Locul I – Microîntreprinderi – BIHOR MEDIA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – TENSALPRESS TOUR SRL

 

Alte activități de editare

Locul I – Microîntreprinderi – REPER SIGN SRL

Locul II – Microîntreprinderi – STIEFEL EUROCART SRL

Locul III – Microîntreprinderi – KICKSTART MEDIA SRL

Activități de producție cinematografică, video și de programe de televizi­une

Locul I – Microîntreprinderi – AMAZING VISUALS STUDIO SRL

Locul II – Microîntreprinderi – MIDNIGHT MEDIA SRL

Locul III – Microîntreprinderi – MOGAN VIDEO SRL

 

Activități de post-producție cinematografică, video și de programe de televiziune

Locul I – Microîntreprinderi – TOTAL RECORD SRL

Locul II – Microîntreprinderi – DIORN FX SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PORGEDENT SRL

 

Proiecție de filme cinematorgrafice

Locul I – Întreprinderi mici – CINEMA PALACE SRL

 

Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzica­lă

Locul I – Microîntreprinderi – CIPRI POPESCU PRODUCTION SRL

 

Activități de difuzare a programelor de televiziune

Locul I – Microîntreprinderi – FREESAT SRL

 

Activități ale agențiilor de știri

Locul I – Microîntreprinderi – PRODI COUTURE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – BIHORJUST SRL

 

Alte activități de servicii informaționale n.c.a.

Locul I – EASY TOOL SRL

 

Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobilare proprii

Locul I – Întreprinderi mici – SAPIENT PREMIUM SRL

Locul II – Întreprinderi mici – PRIMA CONCEPT IMOBILIARE SRL

Locul III – Întreprinderi mici – TRANSMEC RO IMOBILIARE SRL

Locul I – Microîntreprinderi – WHO IMOBILE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – QUADRIGA TRADE SRL

Locul III – Microîntreprinderi – GIF ROMANIA SRL

 

Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii și subînchiriate

Locul I – Întreprinderi mijlocii – LOTUS CENTER SA

Locul II – Întreprinderi mijlocii – ARA ROMANIA SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – TRADECENTER SRL

Locul I – Întreprinderi mici – INGENS SRL

Locul II – Întreprinderi mici – CONNECTRONICS INVEST SRL

Locul III – Întreprinderi mici – WEST FRUTA SRL

Locul I – Microîntreprinderi – STOKKER INVEST SRL

Locul II – Microîntreprinderi – BALABO IMOB SRL

Locul III – Microîntreprinderi – REMAXA IMOBILIARE SRL

 

Agenții imobiliare

Locul I – Întreprinderi mijlocii – SAPIENT SRL

Locul I – Întreprinderi mici – PRIMA ARENA IMOBILIARE SRL

Locul II – Întreprinderi mici – SAPIENT VEST SRL

Locul III – Întreprinderi mici – BRUCKEN IMOBILIARE SRL

Locul I – Microîntreprinderi – GENERAL PRIME CAPITAL PARTNERS SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SAGETICS LINE SRL

Locul III – Microîntreprinderi – GAMEINVEST SRL

 

Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract

Locul I – Întreprinderi mijlocii – AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA SA

Locul I – Întreprinderi mici – ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC BEIUȘ SA

Locul I – Microîntreprinderi – FLATWHITE PROPERTIES SRL

Locul II – Microîntreprinderi – BESITZGESELLSCHAFT PLASTEC SRL

Locul III – Microîntreprinderi – HTMAS SRL VLKANOVA SUCURSALA BIHOR

 

Activități juridice

Locul I – Microîntreprinderi – SUIRADIV SRL

Locul II – Microîntreprinderi – PROCAR EXPERT SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PREST SERV CONJUR SRL

 

Activități de consultanță și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal

Locul I – Întreprinderi mici – CONTMAR SRL

Locul II – Întreprinderi mici – MEDCONTA SRL

Locul III – Întreprinderi mici – EMANTES CONSULTING SRL

Locul I – Microîntreprinderi – INTELEGO SRL

Locul II – Microîntreprinderi – FINACO GRUP SRL

Locul III – Microîntreprinderi – RAMCONSULT EXPERT SRL

 

Activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și comunicării

Locul I – Microîntreprinderi – BIROUL DE CONSULTANȚĂ AXIS SRL

Locul II – Microîntreprinderi – GAZANEA SRL

Locul III – Microîntreprinderi – INTERFEED BERO SRL

 

Activități de consultanță pentru afaceri și management

Locul I – Întreprinderi mici – DELTIS SRL

Locul II – Întreprinderi mici – CRIS FRIGO TRANS SRL

Locul III – Întreprinderi mici – DANALFA SRL

Locul I – Microîntreprinderi – NASTY CONSULTING SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ROMCOM CAPITAL PARTNERS SRL

Locul III – Microîntreprinderi – FSA SCHNEIDER INVEST SRL

 

Activități de arhitectură

Locul I – Întreprinderi mici – POLIART SRL

Locul II – Întreprinderi mici – SIMSTA SRL

Locul III – Întreprinderi mici – BEKART SRLntre

Locul I – Microîntreprinderi – ECO PROARCH SRL

Locul II – Microîntreprinderi – DER PROD SRL

Locul III – Microîntreprinderi – NOVARTIS SRL

 

Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea

Locul I – Întreprinderi mijlocii – ENSYS RENEWABLE SOLUTIONS SA

Locul II – Întreprinderi mijlocii – DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – VALIANTS TMS RO SRL

Locul I – Întreprinderi mici – ENERGOTEH PROIECT SRL

Locul II – Întreprinderi mici – PENTANOVA AUTOMATIZARI SRL

Locul III – Întreprinderi mici – AQUATOOLS JIMIX SRL

Locul I – Microîntreprinderi – CARPAR CONSULT DESIGN SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SINED SERVCOM SRL

Locul III – Microîntreprinderi – TERM SRL

 

Activități de testări și analize tehnice

Locul I – Întreprinderi mici – VEST AUTO 2000 SRL

Locul I – Microîntreprinderi – GAFGE-TECH SRL

Locul II – Microîntreprinderi – EXPERT ITP CATALIN SRL

Locul III – Microîntreprinderi – GOING MERRY SRL

 

Activități ale agențiilor de publicitate

Locul I – Întreprinderi mici – REAL EXPERT ADVERTISING SRL

Locul II – Întreprinderi mici – BIZEPIC SRL

Locul III – Întreprinderi mici – TOP PRESS SRL

Locul I – Microîntreprinderi – COMMUNICATION MEDIA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ZUZUBUBUWEB SRL

Locul III – Microîntreprinderi – ETIQUETTE PROMO SRL

 

Servicii de reprezentare media

Locul I – Microîntreprinderi – CARVICE INNOVATION SRL

Locul II – Microîntreprinderi – NET PROMO SRL

 

Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice

Locul I – Întreprinderi mici – INTERDRINKS ROMANIA SRL

Locul I – Microîntreprinderi – BE HOLISTIC SRL

Locul II – Microîntreprinderi – CAPITAL FINANCE ADVISORS SRL

Locul III – Microîntreprinderi – GMTV SRL

 

Activități de design specializat

Locul I – Întreprinderi mici – GRAFOR DESIGN SRL

Locul II – Întreprinderi mici – WEINCAM SRL

Locul III – Întreprinderi mici – ALLENGRA APPLIED TECHNOLOGIES SRL

Locul I – Microîntreprinderi – ATELIER AMELIE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – INSULTECH SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PAPIRA ALE SRL

 

Activități fotografice

Locul I – Microîntreprinderi – APUSENI EXPEDIȚII SRL

Locul II – Microîntreprinderi – KOWAX AGM SRL

Locul III – Microîntreprinderi – VERT FOTO SRL

 

Activități de traducere scrisă și orală (interpreți)

Locul I – Microîntreprinderi – GRANT FACTORY SRL

Locul II – Microîntreprinderi – NEOTRAD SRL

Locul III – Microîntreprinderi – NIDARIN TRAD SRL

 

Alte activități profesionale științifice și tehnice n.c.a.

Locul I – Microîntreprinderi – ROCABLE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – NETCABLE SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PROCABLE SRL

 

Activități veterinare

Locul I – Întreprinderi mici – COLUMBOVET SRL

Locul I – Microîntreprinderi – EMIVET SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ANIFARM PREST SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PRO VETERINARIA RX SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu autoturisme și autovehicule rutiere ușoare

Locul I – Întreprinderi mici – TERTIMOTO SRL

Locul I – Microîntreprinderi – FSA FLEET MANAGEMENT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – PROFI RENT A CAR SRL

Locul III – Microîntreprinderi – JET MOBILITY SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu autovehicule rutiere grele

Locul I – Întreprinderi mici – H ESSERS MOBILIARE SRL

Locul I – Microîntreprinderi – KOPI TRANS LOGISTIK SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ANABUS VEST TRUCKS SRL

Locul III – Microîntreprinderi – VIMAREK LOGISTIC SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu bunuri recreaționale șsi echipament sportive

Locul I – Microîntreprinderi – SHOT CONCEPT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – A & J METEOR TRADE SRL

Locul III – Microîntreprindri – AQUA MAGIC SOLUTION SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu alte bunuri personale și gospodărești

Locul I – Microîntreprinderi – MIDILEASE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ROCHIA PERFECTA MYLLIS SRL

Locul III – Microîntreprinderi – R.D.O. CONSTRUCT SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente agricole

Locul I – Microîntreprinderi – CALDESENE SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente pentru construcții

Locul I – Întreprinderi mici – WORKING PLATFORM WP SRL

Locul I – Microîntreprinderi – MYGREENCONCEPT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – TOP RENT SRL

Locul III – Microîntreprinderi – ROM66MIROVIK SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu cu mașini și echipamente de birou (inclusive calculatoare)

Locul I – Microîntreprinderi – CALCULATORUL SMART SRL

Locul II – Microîntreprinderi – OFFICE FAST PRINTING SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu echipamente de transport aerian

Locul I – Microîntreprinderi – ALB AVIATION SRL

 

Activități de închiriere și leasing cu alte mașini, echipamente și bunuri tangibile n.c.a.

Locul I – Întreprinderi mici – BROEVER ROMANIA SRL

Locul II – Întreprinderi mici – TONICAL TRANDING SRL

Locul III – Întreprinderi mici – WEST LEASING SRL

Locul I – Microîntreprinderi – KRO PRESTIGE EXPERIENCE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – GREECODRU SRL

Locul III – Microîntreprinderi – DOIRA SRL

 

Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă

Locul I – Întreprinderi mijlocii – HUMAN SERVICE AGENCY SRL

Locul I – Întreprinderi mici – DORINELI ROVY SRL

Locul I – Microîntreprinderi – BUARIA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ANA HR SRL

Locul III – Microîntreprinderi – EAST WEST RECRUITMENT SRL

 

Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului

Locul I – Întreprinderi mijlocii – TIR EUROPA SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – GE&MA- RECRUITING SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – GE7MA JOBS SRL

Locul I – Întreprinderi mici – EDR INTERIM SRL

Locul II – Întreprinderi mici – EUTOPIC TRANSPORTE & HANDEL SRL

Locul III – Întreprinderi mici – EUROMAR SPEDITION SRL

Locul I – Microîntreprinderi – LUTO ROMANIA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – STAFF POWER TEAM SRL

Locul III – Microîntreprinderi – CAEDA FAST WORK SRL

 

Servicii de furnizare și management a forței de muncă

Locul I – Întreprinderi mici – MARKET EXCLUSIVE SOLUTION SRL

Locul II – Întreprinderi mici – TRADOR MARKETING SOLUTION SRL

Locul I – Microîntreprinderi – AM IDEAL CONCEPT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ANGAJATOR SRL

Locul III – Microîntreprinderi – THERCORE SRL

 

Activități de protecție și gardă

Locul I – Întreprinderi mari – WGS GRAND SECURITY SRL

Locul II – Întreprinderi mari – PAZA SI PROTECTIE BIHOR SRL

Locul I – Întreprinderi mijlocii – SUPERSTAR SECURITY SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – INTERSEC GENERAL PROTECT SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – PROXI GUARD SRL

Locul I – Întreprinderi mici – SENTRY GUARD SECURITY SRL

Locul II – Întreprinderi mici – AIS GUARD SRL

Locul III – Întreprinderi mici – DOL GUARD SRL

Locul I – Microîntreprinderi – MASIV PRO SRL

Locul II – Microîntreprinderi – RODAC SECURITY SRL

Locul III – Microîntreprinderi – MARGARITAR SERV COM SRL

 

Activități de servicii privind sistemele de securitate

Locul I – Întreprinderi mici – HELION SECURITY SRL

Locul II – Întreprinderi mici – TRANSPORT MONITOR CONTROL SRL

Locul I – Microîntreprinderi –  SVANEX SOLUTIONS SRL

Locul II – Microîntreprinderi – BUSFLOR COM SRL

Locul III – Microîntreprinderi – VALOR SECURITY SRL

 

Activități de investigații

Locul I – Microîntreprinderi – EXPERT ELIT SRL

 

Activități de servicii suport combinate

Locul I – Microîntreprinderi – KODA DRUSTVO SRL

Locul II – Microîntreprinderi – CITYHOME SOLUTIONS SRL

Locul III – Microîntreprinderi – KEYTA PRESTARY SRL

 

Activități generale de curățenie a clădirilor

Locul I – Întreprinderi mari – OMCRO SRL

Locul I – Întreprinderi mici – REAL CLEAN SRL

Locul II – Întreprinderi mici – MARCLEAN SRL

Locul III – Întreprinderi mici – SUPER SHINE CLEAN SRL

Locul I – Microîntreprinderi – CLEAN FREAKS SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ADERAMED SRL

Locul III – Microîntreprinderi – I LUX PREMIUM SOLUTIONS SRL

 

Activități specializate de curățenie

Locul I – Întreprinderi mici – PFL FACILITY SERVICES SRL

Locul I – Microîntreprinderi – MALLINE IMPEX SRL

Locul II – Microîntreprinderi – MANOLE ECHIPA9 SRL

Locul III – Microîntreprinderi – FRISCHELUFT SRL

 

Alte activități de curățenie

Locul I – Întreprinderi mici – ORABIH AMBIENT SRL

Locul II – Întreprinderi mici – DERASOVIL SRL

Locul III – Întreprinderi mici – UNIO MARKET INVEST SRL

Locul I – Microîntreprinderi – PRODERATIZARE SERVICII SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SALORUB SRL

Locul III – Microîntreprinderi – COSIFLOR SRL

 

Activități de întreținere peisagistică

Locul I – Întreprinderi mici – SALDECOR SRL

Locul II – Întreprinderi mici – UNIVERSAL PRESTARI SERVICII NUCET VARTOP SRL

Locul III – Întreprinderi mici – SOCIETATEA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC POPEȘTI SRL

Locul I – Microîntreprinderi – TIBI GARDEN IRIGATII SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SPV BEGONIA SRL

Locul III – Microîntreprinderi – ADIDEM GARDENER SRL

 

Activități combinate de secretariat

Locul I – Microîntreprinderi – MULTIGAMA NOUA 2 SRL

Locul II – Microîntreprinderi – AIAKO GROUP SRL

Locul III – Microîntreprinderi – STARIMA CONSULTING SRL

 

Activități de fotocopiere, de pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat

Locul I – Întreprinderi mici – AGROSPINTER MACHINERY SRL

Locul I – Microîntreprinderi – ZOOM CONSULT TEAM SRL

Locul II – Microîntreprinderi – VERTICALE GGA CONCEPT SRL

Locul III – Microîntreprinderi – CONTIMING CONSULT SRL

 

Activități ale centrelor de intermediere electronică (call center)

Locul I – Întreprinderi mici – CRYSTAL CALL SRL

Locul I – Microîntreprinderi – BLACK FOX CORPORATION SRL

Locul II – Microîntreprinderi – FOZA SA

 

Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor

Locul I – Microîntreprinderi – ANIMA SANA CONSULT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – NEW HORIZONS PRODUCTION SRL

Locul III – Microîntreprinderi – LIVE PROJECT SRL

 

Activități ale serviciilor de colectare și a birourilor (oficiilor) de raportare a creditului

Locul I – Întreprinderi mici – UAI INKASSO SRL

Locul I – Microîntreprinderi – DESPAGUBIRI TRANSILVANIA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – INSIDE TRANSILVANIA SRL

Locul III – Microîntreprinderi – CENTRUL DE DESPAGUBIRI ACCIDENTE RUTIERE SRL

 

Activități de ambalare

Locul I – Întreprinderi mici – HAJDU TRADE GROUP SRL

Locul II – Întreprinderi mici – APUSENI MOUNTAINGNS RESEARCH CO SRL

Locul III – Întreprinderi mici – HEPSHIP SRL

Locul I – Microîntreprinderi – EKOLOGIC ÎMPACHETARE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – AVRELI COM SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PELES COMPREST SRL

 

Alte activități de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a

Locul I – Întreprinderi mijlocii – SGP SPORTING GROUP SRL

Locul II – Întreprinderi mijlocii – CRISNADROM SRL

Locul III – Întreprinderi mijlocii – TACHONAN SERVICES SRL

Locul I – Întreprinderi mici – CORADEX SRL

Locul II – Întreprinderi mici – SUNDESMOS SRL

Locul III – Întreprinderi mici – IOANA KOP MARKET SRL

Locul I – Microîntreprinderi – ISOLE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – SAFE WASTE D.E.E.E. SRL

Locul III – Microîntreprinderi – KASEPA INVEST SRL

 

Învățământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice, etc.)

Locul I – Microîntreprinderi – WHATHEFARCK SRL

Locul II – Microîntreprinderi – MISS DENISA SRL

Locul III – Microîntreprinderi – KARSTEN MAX SRL

 

Școli de conducere (pilotaj)

Locul I – Întreprinderi mici – AUTO DORINA SRL

Locul II – Întreprinderi mici – GES IMPEX SRL

Locul III – Întreprinderi mici – AUTO TIG FAVORIT EXPERT SRL

Locul I – Microîntreprinderi – COCIUBEI FAM SRL

Locul II – Microîntreprinderi – AUTO BORA DRIVER SRL

Locul III – Microîntreprinderi – AUTO COCIUBEI SRL

 

Alte forme de învățământ n.c.a.

Locul I – Întreprinderi mici – ESTETIKA PROFESIONAL SRL

Locul II – Întreprinderi mici – SPARK COMMUNICATION SRL

Locul I – Microîntreprinderi – BRS RAMALEX SRL

Locul II – Microîntreprinderi – PRINCES STUDIO SRL

Locul III – Microîntreprinderi –  INTERNATIONAL KNOW – HOW CENTER SRL

 

Activități de servicii suport pentru învățământ

Locul I – Microîntreprinderi – EURO JOB ITALY CONSULTING SRL

Locul II – Microîntreprinderi – METI HEALTHCARE SOLUTION SRL

Locul III – Microîntreprinderi – DIGITAL LANGUAGE TESTING SOLUTIONS SRL

 

Activități de asistență spitalicească

Locul I – Microîntreprinderi – URO MAG SRL

Locul II – Microîntreprinderi – MAGIC LAPAROSCOPY SRL

Locul III – Microîntreprinderi – SUMAL GYN SRL

 

Activități de sistență medicală generală

Locul I – Microîntreprinderi – RECOVERY PRAXISMED SRL

Locul II – Microîntreprinderi – OPTILUC SRL

Locul III – Microîntreprinderi – DR. ANDOR SRL

 

Activități de asistență medicală specializată

Locul I – Întreprinderi mari – PELICAN IMPEX SRL

Locul I – Întreprinderi mici – DIAGNOSTICA SRL

Locul II – Întreprinderi mici – POZITRON DIAGNOSZTIKA SRL

Locul III – Întreprinderi mici – PSIHO NEURO MAG SRL

Locul I – Microîntreprinderi – CHIRURGIE BETANIA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – BARIVISION CLINIC SRL

Locul III – Microîntreprinderi – ANTALMED SRL

 

Activități de asistență stomatologică

Locul I – Întreprinderi mici – SMILE DESIGN STUDIO SRL

Locul II – Întreprinderi mici – RODENTA SRL

Locul III – Întreprinderi mici – DENTAL NET SRL

Locul I – Microîntreprinderi – MAXILOMED SRL

Locul II – Microîntreprinderi – VALIDENT DRL

Locul III – Microîntreprinderi – SPANU DENTAL SRL

 

Alte activități referitoare la sănătatea umană

Locul I – Întreprinderi mijlocii – BIOINVEST SRL

Locul I – Întreprinderi mici – BIOCLINICA SRL

Locul II – Întreprinderi mici – DENTAL CORESCT SRL

Locul III – Întreprinderi mici – AUTO DORINA MEDICAL SRL

Locul I – Microîntreprinderi – REZON FITFLOW SRL

Locul II – Microîntreprinderi – RESIDENT LABORATORY SRL Locul III – Microîntreprinderi – NUTRITIE INVEST SRL

 

Activități ale centrelor de îngrijiri medicare

Locul I – Întreprinderi mici – NEOKLINIK SRL

Locul I – Microîntreprinderi – IMUNOPLANT SRL

 

Activități de interpretare artistică (spectacole)

Locul I – Microîntreprinderi – RADNOB SUMER SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ET RADIO SERVICES SRL

Locul III – Microîntreprinderi – HOLLA SERVICES SRL

 

Activități suport pentru interpretare artistică (spectacole)

Locul I – Microîntreprinderi – GRAMA MODE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – TOP EVENTS SRL

Locul III – Micoîntreprinderi – DANOVI PARTY SRL

 

Activități de creație artistică

Locul I – Microîntreprinderi – PICTURA MURALA AL FRESCO SRL

Locul II – Microîntreprinderi – BUPAINTINGS SRL

Locul III – Microîntreprinderi – RUGE PETRIȘOR SRL

 

Activități ale bibliotecilor și arhivelor

Locul I – Microîntreprinderi – DETECT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – DOMI COMSERV SRL

Locul III – Microîntreprinderi – TRAITER CONSULT SRL

 

Activități de jocuri de noroc și pariuri

Locul I – Întreprinderi mari – RED SEVEN SRL

Locul I – Întreprinderi mici – AUSTRIAN INVEST SRL

Locul II – Întreprinderi mici – MAGIC RUNE SRL

Locul III – Întreprinderi mici – ATLANTA ENTERPRISES GROUP SRL

Locul I – Microîntreprinderi – NERINA SPORT SRL

Locul II – Microîntreprinderi – DIGIT GAME SRL

 

Activități ale bazelor sportive

Locul I – Microîntreprinderi – NEW KING PONG SRL

 

Activități ale cluburilor sportive

Locul I – Microîntreprinderi – KALY & MARYMIR SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ABOUT GYM SRL

 

Activități ale centrelor de fitness

Locul I – Întreprinderi mici – PAP NEOS SRL

Locul II – Întreprinderi mici – FIT 4U FITNESS CENTER SRL

Locul III – Întreprinderi mici – SPORTRENT SRL

Locul I – Microîntreprinderi – HEREDEU SRL

Locul II – Microîntreprinderi – ACTIVE DEE SRL

Locul III – Microîntreprinderi – IMPERO FITNESS SRL

 

Alte activități sportive

Locul I – Întreprinderi mici – SCUTURICI & BISQUERT SRL

Locul I – Microîntreprinderi – AGREMENT ROȘIA SRL

Locul II – Microîntreprinderi – CARASUL SRL

Locul III – Microîntreprinderi – ARS NOVA DANS COMPANY SRL

 

Bâlciuri și parcuri de distracții

Locul I – Microîntreprinderi – DIAMOND LUNAPARK SRL

Locul II – Microîntreprinderi – STAR GAME DIVERTISMENT SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PATFEST FUN SRL

 

Alte activități recreative și distractive n.c.a.

Locul I – Întreprinderi mijlocii – ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SA

Locul II – Întreprinderi mijlocii – AQUA PRESIDENT SRL

Locul I – Întreprinderi mici – ALINBOGDAN DUO SRL

Locul II – Întreprinderi mici – LEVENTE DIVISION SRL

Locul I – Microîntreprinderi – IMMORTALFAITH SRL

Locul II – Microîntreprinderi – GET FIT PROD SRL

Locul III – Microîntreprinderi – REMAX GENERAL CONSULTING SRL

 

Repararea calculatoarelor și a echipementelor periferice

Locul I – Întreprinderi mici – PROCOMPUTERS SRL

Locul II – Întreprinderi mici – SINTEZIS BIROTICA SRL

Locul I – Microîntreprinderi – PROCOMPUTERS CLOUD SERVICES SRL

Locul II – Microîntreprinderi – PROCOMPUTERS MANAGED SERVICES SRL

Locul III – Microîntreprinderi – REPRO BIROTICA SRL

 

Repararea aparatelor de comuncații

Locul I – Microîntreprinderi – FIX MY PHONE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – TRICOTON SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PULSIT MOBILE SRL

 

Repararea aparatelor electronice de uz casnic

Locul I – Microîntreprinderi – MOLMOT COMPREST SRL

 

Repararea dispozitivelor de uz gospodăresc și a echipamentelor pentru casă și grădină

Locul I – Microîntreprinderi – ROMGAPA TRADE SRL

Locul II – Microîntreprinderi – EXPRES FRIG SRL

Locul III – Microîntreprinderi – VASLUC FRIG SRL

 

Repararea încălțămintei și a articolelor din piele

Locul I – Microîntreprinderi –  ATELIER MOB-SILVANIA SRL

 

Repararea articolelor de uz personal și gospodăresc n.c.a.

Locul I – Microîntreprinderi – MXENDURO PROD SRL

Locul II – Microîntreprinderi – CONSERVELOR SRL

 

Spălarea și curățarea (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană

Locul I – Întreprinderi mici – ALAMADOR SRL

Locul II – Întreprinderi mici – EURO CLEANING SRL

Locul I – Microîntreprinderi – MAGIC SHINE CURAT SRL

Locul II – Micoîntreprinderi – MONDOTUR SRL

Locul III – Microîntreprinderi – ESENZZE INDUSTRY SRL

 

Coafură și alte activități de înfrumusețare

Locul I – Întreprinderi mici – SOCIETATEA COOPERATIVA MEȘTEȘUGĂREASCĂ MUNCITORUL

Locul I – Microîntreprinderi – LIVADEL SRL

Locul II – Microîntreprinderi – RELAXITY SRL

Locul III – Microîntreprinderi – GOSSIP NAILS SRL

 

Activități de pompe funebre și funerare

Locul I – Întreprinderi mici – IN MEMORIAM SRL

Locul II – Întreprinderi mici – PALFUN SRL

Locul I – Microîntreprinderi – FUNERARA LA CAPATUL DRUMULUI SRL

Locul II – Microîntreprinderi – FUNERARE LUIGI SRL

Locul III – Microîntreprinderi – JANETI INC SRL

 

Activități de întreținere corporală

Locul I – Microîntreprinderi – PREMIUM BRONZ SRL

Locul II – Microîntreprinderi – PREMIUM AER CONDITIONAT SRL

Locul III – Microîntreprinderi – PUMP FITNESS SRL

 

Alte activități de servicii n.c.a.

Locul I – Microîntreprinderi – LSL GAZ SRL

Locul II – Microîntreprinderi – TIZOTO SRL

Locul III – Microîntreprinderi – FAVOURS MEDIATION SRL

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Băcănia Albota: rebranding și nouă linie de producție

Articolul următor

Agroalim Arad 2023, punct de reper în agricultura românească

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share