Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dronele, noul trend în agricultura smart

Agricultura nu se mai face precum în urmă cu câțiva ani. Condițiile de muncă ale lucrătorilor agricoli s-au schimbat considerabil, agricultura nu mai este privită ca o Cenușăreasă. Cel puțin prin dotările de care pot beneficia fermierii.

Agroalim 2023, desfășurat la Expo Arad în perioada 7-10 septembrie 2023, a oferit femierilor ocazia de a vedea pe viu ultimele noutăți în materie de tehnologie agricolă. Printre aceste noutăți se regăsesc și dronele, tot mai utilizate de către fermieri în ultima perioadă.

Un fermier care se respectă trebuie neapărat să aibă în dotare o dronă. Acestea se utilizează, în special, pentru stropit, dar și pentru măsurători topometrice și cercetări științifice.

„Sunt două tipuri de drone folosite în agricultură: cele pentru tratamente fitosanitare și cele pentru monitoring, pentru analiza culturilor. Dronele noastre au autonomie de 10 minute, rezervor standard de 8 litri, dar se pot folosi și de 10 litri. Mai avem drone T Standard cu rezervor de 30 litri. Cu un acumulator, în 10 minute putem acoperi 2 hectare de teren cu un dozaj de 8-10 litri/ha”, ne-a explicat Magyari Ferenc de la Drone Profesionale din Cluj, care este importator și distribuitor.

Dronele sunt autonome, respectându-și planul de zbor, după care, la final se reîntorc la sol.

Firma Agri Inovație din Timișoara a adus la Agroalim o dronă destinată parcelelor de cercetare, produsă în Franța. „Noi producem un sistem de pulverizare pe care l-am montat pe această dronă. Scopul este acela de a ține produsul fito-sanitar departe de utilizator, care-l purta în spate, pe un cadru. Autonomia dronei este de 20 de minute cu un rezervor de 20 de litri, dar aceasta este în funcție și de condițiile meteo: vânt, temperatură etc.”, ne-a declarat Luca Dinu, administratorul firmei.

Dronele se pot dirija manual sau se pot programa în funcție de coordonatele GPS.

Made in Romania

Drone se produc și în România, singurul producător din țară fiind la Târgu Mureș – Appia Drone Tech.

„Momentan producem trei tipuri de drone pentru tratament: de 20, 30 și de 50 de litri. Cele mai solicitate sunt dronele de 30 litri. Este cerere mare și pentru drone cu capacitate de 50 de litri, noi fiind primii care am lansat în Europa acest model de 50 de litri. Cererea de drone la noi s-a dublat de la an la an, iar anul acesta ne așteptăm la triplarea vânzărilor. Sistemul de dirijare este foarte simplu, manual sau automat”, a precizat Lunka Attila, administratorul firmei.

Atractive pentru studenți

 Despre drone și utilizarea lor învață și studenții de la Universitatea Științele Vieții Vieții „Regele Mihai I”, din Timișoara. La Agroalim 2023, ne-a vorbit despre drone și despre utilizarea lor George Popescu, cadru didactic la Facultatea de Agricultură – Specializarea Măsurători Terestre și Cadastru din cadrul Universității.

„Dronele de care dispunem noi, le putem diferenția după tehnologia folosită. Ca principiu de zbor sunt la fel. Diferența constă în tehnologia de dirijare, softurile de preluare a datelor și softurile de prelucrare. Mai exact, în tehnologia de ghidaj. Pentru zona de agricultură mare se foloseau aparatele de zbor: avioane, elicoptere. Dronele vin să le înlocuiască pe acestea în anumite activități agricole. Acuma, un fermier poate să-și achiziționeze o dronă la un preț accesibil și cu un curs de pilotaj poate să o folosească foarte simplu în zona de agricultură smart. Și de aici lucrurile pot evolua. Noi, la Măsurători Terestre și Cadastru o folosim la fel, dar la altă rigurozitate și precizie”, ne-a spus George Popescu.

Potrivit acestuia, utilizarea noilor tehnologii și dotarea Universității Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara cu astfel de echipamente a crescut numărul studenților la aceste profile.

„Tinerii de azi au tehnologia în mână. Cadrele didactice de la noi sunt foarte tinere, se pregătesc permanent și sunt dornice să le explice studenților noile tehnologii”, subliniază universitarul.

Dan BIRTA

Articol publicat în ediția tipărită cu nr. 122 a revistei Transilvania Business (6-27 octombrie 2023)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Programul și stațiile de oprire ale autobuzelor ce vor înlocui trenurile dintre Cluj – Napoca și Oradea

Articolul următor

Canalele de desecare folosite pentru irigații – proiect pilot ANIF Bihor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share