Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TRANSAVIA desemnată Campion al Dezvoltării Durabile pentru producție și consum responsabile

TRANSAVIA, liderul sectorului avicol din România, a fost desemnat Campion al Dezvoltării Durabile, fiind câștigător al secțiunii: societăți comerciale, indiferent de domeniul de activitate, pentru domeniul „producție și consum responsabile”.

Premiul, acordat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Guvernului României, a fost înmânat reprezentanților companiei în cadrul Galei Dezvoltării Durabile din 02 ianuarie 2024.

În domeniul „producție și consum responsabile” au fost apreciate și recompensate folosirea modalităților de a produce fără a crește impactul negativ asupra mediului și a societății, respectarea principiilor de muncă decentă, precum și comportamentele de consum responsabil.

„Ne mândrim că suntem o companie care nu doar vorbește despre sprijinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, ci demonstrăm acest angajament prin fapte concrete. În ultimul deceniu am investit mai bine de un sfert de miliard de euro, din fonduri proprii, în dezvoltarea și modernizarea facilităților de producție, în tehnologii avansate care ne permit să fim cei mai eficienți din sector și să ne reducem amprenta de carbon. Am implementat practici agricole durabile pentru a proteja biodiversitatea și acordăm o atenție deosebită bunăstării animalelor noastre. Ne mândrim cu certificările noastre recunoscute la nivel internațional și cu cea mai mare investiție în energie regenerabilă din industria alimentară din România, care ne va permite de anul viitor să ne asigurăm până la 100% din energia necesară din surse proprii.

Primim acest premiu atât ca o recunoaștere a eforturilor noastre, cât și ca un impuls, o motivație crescută pentru a continua pe acest drum. Mulțumim echipei noastre dedicate, partenerilor noștri și, mai ales, celor care aleg produsele noastre din rafturile magazinelor, împărtășind și susținând astfel viziunea noastră pentru un viitor mai durabil”, declară Theodora Popa, Vicepreședinte TRANSAVIA.

 Performanțele TRANSAVIA în domeniul sustenabilității pot fi urmărite în Rapoartele de sustenabilitate pregătite conform standardelor GRI, pe care compania, singura din sector, le publică, în mod transparent, încă din 2019.

Controlul total asupra siguranței și calității produselor, dar și al impactului de mediu, este posibil deoarece afacerea de familie, cu capital 100% românesc, are un model unic în regiune, fiind cu adevărat 100% integrată vertical. Totodată, prin politica „ZERO pierderi”, toți cei aproape 2400 de angajați au grijă de resurse, făcând zi de zi lucrurile exact așa cum trebuie, de la bob la furculiță.

TRANSAVIA este sigurul producător de carne de pui din România care produce, crește și procesează toții pui exclusiv în facilitățile proprii, putând astfel garanta calitatea și siguranța tuturor produselor oferite. Compania deține ferme de reproducție și incubație, ferme de creștere, abatoare, fabrică de procesare și flotă proprie pentru transportul produselor.

Calitatea produselor TRANSAVIA este parte integrantă din strategia de sustenabilitate a companiei, iar un element de bază în realizarea acestui angajament este hrana sănătoasă și nutriția corectă a puilor. În lanțul de producție, integrat vertical 100%, de la bob la furculiță, sunt procesați exclusiv pui crescuți în facilitățile proprii, hrăniți cu cereale produse în cele peste 10.000 de hectare cultivate în propriile ferme vegetale. Recolta este procesată în propria Fabrică de Nutrețuri Combinate, asigurând astfel, zilnic, nutrețuri proaspete fermelor de creștere și de reproducție.

TRANSAVIA a inaugurat de curând cea mai modernă fabrică de făinuri proteice datorită căreia toate subprodusele care nu sunt destinate consumului uman sunt procesate și utilizate, fără a produce practic deloc deșeuri. La fel, compania se îngrijește și ca nămolurile din stațiile proprii de epurare a apelor și așternutul din fermele de creștere să fie utilizate, după o pregătirea tehnologică corespunzătoare, ca îngrășământ natural în fermele vegetale. Astfel, compania reduce semnificativ folosirea fertilizatorilor chimici și protejează biodiversitatea.

 TRANSAVIA este singura companie cu capital 100% românesc care și-a asumat standardele pentru a fi co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar.

Campionii dezvoltării durabile în domeniul „producție și consum responsabile”, câștigători ai acestei ediții, au derulat proiecte de succes care evidențiază legătura dintre domeniul „consum și producție” și dezvoltare durabilă prin cel puțin unul dintre următoarele Obiective ale Dezvoltării Durabile (ODD): ODD 7 (energie), ODD 8 (muncă decentă și creștere economică), ODD 9 (industrie, inovație, infrastructură), ODD 11 (orașe și comunități durabile), ODD 12 (consum și producție), ODD 17 (parteneriate internaționale). Pentru desemnarea celor cinci „campioni” care derulează proiecte de succes în domeniul „producție și consum responsabile”, juriul de experți a avut în vedere calitatea proiectelor de a fi colaborative, beneficiul public adus de acestea, creativitatea, replicabilitatea şi vizibilitatea proiectelor, precum și capacitatea de a genera continuitate.

Concursul reprezintă un demers prin care Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Guvernului României își propune să identifice organizațiile care dovedesc atenție la problemele delicate ale societății și care derulează acțiuni în domeniul sustenabilității. Cei 5 Campioni care au primit trofee activează în domeniile: ONG, școli, universități, administrație publică și societăți comerciale.

Competiția face parte dintr-un amplu program de conștientizare și informare privind cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă înscrise în Agenda 2030.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Muzeul Figurinelor de Ceară aduce în atrium peste 30 de figurine din ceară, în mărime naturală, ale celor mai renumite personaje contemporane și nu numai.

Michael Jackson, Messi și DiCaprio, la muzeul figurinelor de ceară din Iulius Mall

Articolul următor
Stația electrică de 110/20 kV și 42 km de rețea electrică din Leordina, pentru mărirea capacității de distribuție a energiei electrice din zonele Valea Vișeului și Valea Izei a fost finalizată de Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj.

Electrica face lumină pe Văile Vișeului și Izei. Cum arată noua stație

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share