Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Viitorul orașelor, bazat pe regenerare urbană sustenabilă

#RoMixedUse2024  Proiectele mixed-use au un efect multiplicator, generează investiții și venituri indirecte, prin consolidarea unui mediu de business atractiv pentru investitori, locuri de muncă şi dezvoltarea altor sectoare economice. „Traficul anual al reţelei Iulius, de peste 70 milioane de vizite, este un rezultat care vorbește de la sine şi despre dinamica socială angrenată. Ne-am dorit să ducem proiectele noastre la un alt nivel, de unde să contribuie la revitalizarea urbanistică, socială și economică a orașelor”, spune Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare al Grupului Iulius. Compania este autorul primului proiect mixt din România, la Iaşi, şi pregăteşte alte două investiţii majore similare, în valoare de peste 1,3 miliarde de euro, la Cluj şi Constanţa.

  

Privind restrospectiv, ce principii – evoluții de lifestyle au inspirat, și în același timp, ce argumente de atractivitate  ale orașelor au determinat proiectele de la Iași, Timișoara, Cluj?

Când am inaugurat Iulius Mall în 2000, era primul mall din afara Bucureștiului și, de altfel, al doilea din țară. 12 ani mai târziu eram prima companie din România care inaugura un proiect mixt de regenerare urbană, Palas Iași, timp în care dezvoltasem la nivel naţional reţeaua Iulius Mall. Între timp, am mai făcut un proiect mixed-use la Timișoara, am completat cu noi funcțiuni, de office, parc și entertainment centrul Iulius Mall Cluj și am consolidat hubul de business creat în centrul Iașului prin adăugarea Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România. Iar acum ne îndreptăm atenţia, din nou, spre Cluj-Napoca, unde vom implementa un proiect de reconversie urbană.

În 2008, când am început proiectul mixt Palas, am luat decizia unei investiții de asemenea amploare (peste 320 milioane de euro) în primul rând pe baza informațiilor care ne-au indicat o nevoie a comunității pentru un proiect cu funcțiuni diverse, care să traseze o direcție de dezvoltare pentru oraș.

Proiectul mixed-use Iulius Town Timisoara

La Timișoara, unde am inaugurat Iulius Town în vara anului 2019, am dezvoltat proiectul în jurul unui mall Iulius extins, pentru că ne-am dat seama că nu este suficient să adaugi suprafață de retail, ci este necesar să alături și alte elemente – office, entertainment, parc.

La Cluj-Napoca, noul proiect de reconversie urbană, pe care vrem să îl dezvoltăm pe fosta platformă Carbochim, a fost proiectat pornind de la integrarea cu râul Someș și cu parcurile adiacente.

Cum a evoluat noțiunea de comunitate și cum s-a transformat impactul conceptelor implementate în comunități, atât cea “internă” de business, cât și relaționarea cu orașele / regiunile?

Dacă ar fi să dau doar un exemplu, am văzut ce impact a avut Palas Iași în cei peste 11 ani de activitate. Proiectul mixed-use a devenit o ancoră nu doar pentru comunitatea locală, ci și la nivel regional şi a generat dezvoltare ulterioară. Azi ne aflăm în situația în care Iașul este prezent în liga celor mai atractive orașe pentru business. Palas este un proiect vibrant prin toate dimensiunile sale. Zona sa comercială este cea mai performantă din afara Capitalei, cu rezultate financiare bune, fiind o destinație de shopping inclusiv pentru clienţi din judeţele limitrofe şi din Republica Moldova, mereu surprinzătoare, pentru că aducem în permanență branduri noi, în premieră regională, cum s-a întâmplat, de curând, cu inaugurarea unui magazin fanion al Peek & Cloppenburg.

Ansamblul urbanistic mixed-use Palas Iasi

Palas este și locul de petrecere a timpului liber pentru ieşeni, pentru că aici au loc sute de evenimente anual, multe dintre acestea în grădina urbană amenajată de Iulius. Hubul de business dezvoltat de noi, la Palas și Palas Campus, cel mai mare din afara Capitalei, a pus Iașul pe radarul investitorilor și a devenit o forță de dezvoltare regională. Este vorba despre o infrastructură de business formată din 8 clădiri de birouri clasa A, 130.000 mp, care găzduiesc peste 70 de companii din cele mai dinamice și creative sectoare. Este probabil cel mai mare angajator la nivel regional, cu 14.000 de persoane care lucrează doar în componenta de birouri.

Palas înseamnă comunitate pe toate dimensiunile – cea locală, comunitatea de business reprezentată de zecile de companii românești și de top mondial care au adresa la noi, dar și comunitatea turiștilor care vin în Iaşi și datorită proiectului nostru.

 

#RoMixedUse2024

Cum simțiți că se implică acum comunități, experți, autorități sau companii pentru a defini sustenabil noile proiecte?

Strict prin prisma Iulius, pentru a fi relevantă, dezvoltarea orașelor nu se mai poate face unilateral, de către o companie sau de către administrație, ci prin colaborare. Consultarea cu autoritățile este foarte importantă pentru că ne dorim să completăm, acolo unde se poate, efortul administrației, și să avem o propunere coerentă, aliniată strategiei și viziunii de dezvoltare a orașului respectiv.

Dialogul cu populația este, de asemenea, prioritar, pentru că, evident, proiectele pe care le realizăm sunt pentru oameni. Ei știu cel mai bine de ce au nevoie și cum își doresc să le fie orașul în viitor. De exemplu, în cazul proiectului de regenerare urbană de la Cluj, aflat în fază finală de avizare, suntem în dialog cu autoritățile și comunitatea, pentru a avea un proiect relevant pentru toată lumea. Astfel, am derulat un proces de consultare a publicului, pe platforma www.partedincluj.ro, prin care am primit aproximativ 10.000 de mesaje și voturi privind funcțiunile care ar trebui să se regăsească în proiect și care au fost foarte utile, în sensul în care ne-au întărit viziunea pe care deja o aveam, dar ne-au ajutat şi să îmbunătățim conceptul.

Punem mare preț pe rapoartele Băncii Mondiale, care sunt foarte bine documentate în teren și identifică aspecte extrem de relevante, de ordin economic, urbanistic, social, educațional, turistic etc.

 

Cum vedeți evoluția pieței de real estate și a comunităților din centre de business și lifestyle în România?

Prezentul şi, în mod clar, viitorul este bazat pe experiență, iar proiectele mixed-use oferă acest lucru. Acestea includ mall-uri, pentru că sunt un element important în conceptul „orașelor de 15 minute”, oferind acces la servicii și facilități necesare zilnic, shopping, dining și divertisment, însă au depășit stadiul de loc în care mergi doar pentru cumpărături și se comportă mai mult ca elemente de atracție socială.

La Cluj ne propunem să redăm oraşului o zonă industrială, printr-un amplu proiect de regenerare urbană, investind în viitorul Carbochim, fabrică pe care am relocat-o şi retehnologizat-o în urma unei infuzii de capital de peste 5 milioane de euro. Ce propunem noi este să redăm Clujului, ca răspuns la ritmul de dezvoltare a orașului, o zonă până acum inaccesibilă, pentru că era pur industrială, cu o investiție de peste jumătate de miliard de euro.

Ca particularități, proiectul propune: păstrarea și consolidarea a două clădiri de patrimoniu industrial, păstrând astfel din identitatea locului; amenajarea unor zone verzi de peste 5 hectare, inclusiv a malului râului Someș, pe care îl tratăm ca element de maximă importanță și atractivitate; un centru de arte performative și o sală de spectacole operate în colaborare cu mediul cultural local; investiții în conectivitatea întregii zone, în corelare cu planurile de mobilitate publică; politici de sustenabilitate și biodiversitate etc. Toate acestea vor completa funcțiunile mixte, de retail, office, rezidențial și entertainment.

Palas Campus Iasi, cea mai mare cladire de birouri din Romania

Care sunt oportunitățile pentru resursa umană din orașe datorită acestor proiecte, respectiv pentru tineri în echipa Iulius?

Până acum, proiectele noastre au generat, direct și indirect, peste 35.000 de locuri de muncă, dintre care 25.000 în cele 15 clădiri de birouri United Business Center construite de noi. Așa cum spuneam, infrastructura de business creată atrage marii investitori din cele mai dinamice și creative sectoare ale economiei mondiale, ceea ce înseamnă locuri de muncă noi pentru comunitatea locală. Am observat în ultimii ani la Iași, de exemplu, că tinerii nu mai pleacă să muncească la Cluj, București sau în străinătate, pentru că au acum posibilitatea de a găsi locuri de muncă cu valoare adăugată acasă, la cele peste 70 de companii care își au sediul la noi. Pentru Iulius, oamenii sunt principalul capital al companiei, prin urmare toți angajații, indiferent de gen, vârstă și nivel ierarhic, au posibilitatea de a se dezvolta și de a promova. Anul trecut au fost promovați 8,5% dintre angajații evaluați ca fiind top performeri.

Care sunt principalele provocări și tendințe pentru elementele de spații verzi, zone interactive cu public larg din orașe, infrastructură adiacentă?

Atenția pentru spațiile verzi este, cred, o chestiune care ne diferențiază pe piață, putem spune că suntem singulari prin aceea că am amenajat, de la zero, grădini urbane pe suprafețe generoase în proiectele noastre. Cele trei grădini realizate până acum au suprafața totală de 130.000 mp și sunt rezultatul unor investiții de 18 milioane de euro. Vom continua să aducem natura lângă oameni. În proiectul pe care îl propunem la Cluj vom amenaja spaţii verzi pe o suprafață de peste  5 hectare, care va avea, în premieră, deschidere către malul Someșului.

Iulius și-a asumat și integrarea proiectelor sale în peisajul urban prin investiții în infrastructură, cum ar fi pasaje subterane, lărgirea unor drumuri și crearea de artere noi, amenajarea de piste de bicicletă și de parcări subterane, integrarea stațiilor de transport în comun în proximitatea proiectelor.

Publicat în cadrul proiectului #RoMixedUse2024 – analiză națională de referință, primul studiu integrat – Market Pulse Report despre proiectele mixed-use care au redefinit business & stil de viață în orașele din România, incluzând un Top 10 al proiectelor emblematice prezentate în detaliu și un Top 20 proiecte mixed-use de perspectivă din țară, ediția I, parte din capitolul exclusiv tematic al revistei TB 125.

Partener strategic: Speedwell.

Parteneri principali: Nhood România, Rustler Properties, CTP România, Concept Structure

Cu sprijinul: KONE, Metigla, AFI Romania, Urban Plaza, RAP Invest, OPTIM PM, Iulius, Wiren, Grupo Demetra, Tenrom

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Augustin Chiorean, agricultură de succes făcută din pasiune

Articolul următor

Se caută constructor pentru parcarea fotovoltaică de lângă Oradea Arena

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share