Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Politehniștii schimbă moda la Cluj. Hub de inovare în centrul orașului

Noul complex universitar cuprinde librărie, restaurant, terase, spații de relaxare, sală de conferință | Foto; TB

Investiția de 16 milioane € a Universității Tehnice (UTCN) a transformat fostele clădiri ale Casei de Modă Cluj (CMC) și Băncii Transilvania (BT) în spații de cercetare, dezvoltare și inovare, dar și de recreere.

“O cercetare realizată de studenți, în 2016, cu privire la intervalul de timp mediu necesar concretizării unei investiții publice de la momentul finanțării la cel al inaugurării relevă că acesta este în România de 7-8 ani. Atunci nu mi-a venit să cred aceste cifre. În iunie 2017 am aflat de intenția proprietarilor CMC de a vinde clădirea, în decembrie, de cea similară a BT, imobile care erau alăturate.

Ținând cont de nevoile de spațiu ale instituției noastre și de proximitatea activităților noastre pe care le avem aici, pe str. G. Barițiu, am decis să demarăm procedurile. În ianuarie 2018 aveam toate aprobările de la Ministerul Educației, însă am finalizat construcția în decembrie 2023. Din 2018, când s-a aprobat proiectul, a durat trei ani să obținem avizele, în timp ce lucrările efective au început din iunie 2020.

Altfel spus, trei ani a durat obținerea de avize, aprobări, licitații, relicitații. Au fost momente de cumpănă în zona noastră, cea de bugetari. Sfârșitul de an ne-a prins cu câteva ordonanțe de guvern foarte “interesante” care ne-au blocat totul, pur și simplu nu mai puteam face absolut nimic. În acel moment am apelat la oameni de suflet atașați acestei universități.

Au fost companii care ne-au sponsorizat cu generozitate și ne-au ajutat să demarăm achizițiile de echipamente care erau deja în curs de achiziționare, dar nu puteau fi plătite. Printre aceste companii s-au aflat E-Infra, Bosch sau Iulius Mall. De asemenea, studenții secției de arte plastice a Facultății de Litere din Baia Mare ne-au ajutat cu lucrările expuse aici”, a dezvăluit rectorul UTCN, Vasile Țopa.

Încep lucrările la Institutul de Inteligență Artificială

“Ne bucurăm că am ajuns astăzi la acest nivel și am reușit să creăm un spațiu pe care îl oferim viitorului acestei țări, tinerilor noștri. Anumite facultăți au un mare deficit de spațiu, chiar și după inaugurarea acestuia. După aceste două imobile, vom reabilita o clădire pe platforma Bd. Muncii, am reabilitat altele două cu finanțare pe Programul Operațional Regional, în orașele Bistrița și Alba Iulia, încercăm să finalizăm o clădire de pe Calea Dorobanților.

Am lansat procedurile pentru Institutul de Cercetare în Inteligență Artificială, la care să începem lucrările în aprilie-mai și să îmbunătățim media de punere în funcțiune a unei astfel de investiții. Clădirea BT este destinată activităților didactice, cu săli de seminarii și computere asignate celor trei facultăților de profil electric ale noastre, unde există un deficit mare de spațiu raportat la numărul de studenți. Există apoi un spațiu de recreere, gândit împreună cu studenții și proiectat exact așa cum l-au văzut ei.

Hubul UTCN, din clădirea CMC, este un spațiu destinat cercetării, inovării, startup-urilor pe care vrem să îl punem la dispoziție tuturor echipelor de cercetare cele mai performante din instituție, iar alături să aducem companiile interesate în aceste colaborări. Sălile sunt în curs de amenajare; aceasta se datorează faptului că suntem în plin proces avansat de discuții cu mai multe companii din România și din străinătate pentru a veni aici. Astfel vom avea acces la tehnologii de vârf, iar aici avem nevoie de ajutorul companiilor partenere.

Apoi dorim să folosim acest hub ca un punct în care să coagulăm resursele cele mai importante și să facem legătura prin colaborări internaționale. Unele spații sunt special proiectate pentru a derula proiectul european în care suntem angrenați în European University Technology, alianță de nouă universități din care și noi facem parte.

Fără colaborare cu autoritățile locale, derularea acestor proiecte nu poate fi realizată. De altfel toți rectorii, decanii prezenți în sală au trecut prin aceste furci caudine ale investițiilor. Noi, cei din zona de management universitar, știm ceea ce înseamnă tot acest proces. Pe de altă parte, îndemn studenții să vină să lucreze aici, alături de cercetătorii noștri cei mai performanți, de companii care furnizează cu echipamente performante”, a menționat oficialul UTCN.

 

 

Variantă ardeleană la Silicon Valley

“Este o zi istorică pentru ceea ce reprezintă cel mai important avantajul competitiv pe care Clujul îl are, universitățile. Știm ce valoare adăugată, ce mină de aur sunt ele pentru oraș; vrem să susținem proiectele prezente și viitoare, pe dimensiunea de RDI și tehnologia informației, ca Transylvania European Regional Innovation Valley, cu hub-urile de AI și IT care se creează aici, în Cluj-Napoca.

UTCN vine cu acel centru de excelență în AI din cartierul Zorilor și centrul de cercetare și producție din Bd. Muncii. Voi, universitățile, duceți Clujul în Liga Campionilor, iar UTCN a depășit demult granițele naționale.

La Cluj am putut demonstra că se poate și acasă, în România, să contăm în acest domeniu de unde vin slujbele viitorului, cele bine plătite din RDI. Universitatea de Medicină și Farmacie are 3.000 de studenți străini, deci vin și alții de dincolo, din Franța sau Elveția. Românii, clujenii pot să se întoarcă acasă în acest domeniu atât de important pentru viitor: cel al inovării.

Această clădire reconfirmă ceea ce noi avem la Cluj: trecerea decisivă spre economia cunoașterii. Economia viitorului vine din cercetare, inovare, IT, din educație în sensul larg. Apartenența la UE ne oferă nu numai libertatea de mișcare, ci și aceea de a sta acasă. Iar clujenii să nu fie nevoiți să plece din oraș, regiune sau țară prin aceste argumente întemeiate”, a spus primarul Clujului, Emil Boc.

“Toate universitățile care au investit în învățământ și-au ridicat standardele educaționale, au reușit să beneficieze de independență economică. Acesta este și motivul pentru care Senatul UTCN a aprobat achiziționarea celor două clădiri de pe G. Barițiu, văzută ca o investiție pe termen lung necesară”, a menționat Nicolae Burnete, președintele Senatului UTCN.

“UTCN este un reper al învățământului universitar clujean prin calitatea actului educațional și a ceea ce furnizează pentru societate, acei oameni care, de-a lungul vremii, au construit această țară. Acesta este un “upgrade” a ceea ce reprezintă spațiile educaționale care favorizează performanța, toată lumea va fi bucuroasă să le utilizeze”, a afirmat prefectul Clujului, Irina Munteanu.

De la sindrofii de modă, la cercetare și IT

“Mă bucur că am făcut parte din echipa care a concretizat acest proiect și că am reușit să ajungem la liman, însă treaba grea de-abia acum începe. Este un loc al intersecțiilor din centrul Clujului, unul de întâlnire în care ne vom putea cunoaște mai bine. Am reușit să dăm o nouă viață unor clădiri, am transformat textilele, comerțul și finanțele.

Ceea ce am inaugurat astăzi este istorie și colaborare, un recipient pe care va trebui să îl umplem. A fost o perioadă foarte dificilă pentru construcții, cu pandemie, majorări de prețuri, o serie de obstacole pe care le-am depășit”, a spus Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism.

“Am participat de la învestirea mea în funcție la acest proiect. Mai demult aici se dădea tonul modei în Ardeal; am participat la o sindrofie unde a venit Zina Dumitrescu. Schimbând destinația celor două clădiri, una din anii ’70, alta ceva mai nouă, prin conlucrarea cu echipele de proieatere, constructori, subantreprenori, prestatori, beneficiari, am ajuns la acest rezultat final. E o clădire cu alte funcțiuni, cu altă calitate, cu materiale de anul 2023. Sper ca studenții să se bucure de condițiile care li se oferă”, a relatat directorul general al ACI Cluj, Doru Penciu.

UTCN a inaugurat noile spații educaționale, de cercetare, conferințe și coworking din fostele clădiri BT și CMC (acum Hub UTCN). Achiziționate în 2017, clădirile au intrat apoi în reabilitare completă. Suprafața lor desfășurată este de 9.302 mp. Valoarea investițiilor se ridică la 16 milioane €. La eveniment au participat rectori, prorectori și decani ai universităților clujene, membri ai comunității academice. Printre companiile prezente s-au numărat EnergoBit, Bosch, Electrogrup, Emerson sau Iulius Group.

Echipa de proiect

  • Antreprenor general: ACI Cluj
  • Instalații: DAS Engineering
  • Proiectant: Dico & Țigănaș

Pasarelă între clădiri și microrestaurant

Fosta clădire a BT găzduiește acum la parter noua librărie a UTCN, unde se pot cumpăra, alături de manuale sau cărți, obiecte cu sigla instituției, cel mai atractiv fiind un hanorac cu imprimeu în stilul universităților americane. Aici se află și un spațiu de socializare cu minirestaurant, mese de tenis și de fotbal, fotolii sac, automate de băuturi răcoritoare.

Ambele clădiri dispun de terase la ultimul nivel, cu vedere către Piața Mihai Viteazul și strada. G. Barițiu: 7 în cazul clădirii BT, 4 la Casa de Modă. Coridoarele au fost tapetate cu lucrări de artă și pereți vegetali.

Prima clădire are și o terasă de pe care se văd cascadele amenajate pe râul Someș. Cele două imobile sunt legate printr-o pasarelă de sticlă. Lângă fosta clădire a BT se află sediul în care activa sucursala BCR și care va găzdui municipalitatea clujeană din momentul în care Palatul Primăriei va intra în reabilitare. Administrația locală a cumpărat clădirea BCR cu 5,8 milioane de euro.

Investiția de 16 milioane € a Universității Tehnice (UTCN) a transformat fostele clădiri ale Casei de Modă Cluj (CMC) și Băncii Transilvania (BT) în spații de cercetare, dezvoltare și inovare, dar și de recreere.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

UniCredit Bank oferă clienților săi „Serviciul Afișare Nume Beneficiar“ prin TRANSFOND

Articolul următor

Două burse L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Științe” ajung la Cluj-Napoca

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share