Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Korvetto, erbicidul nr. 1 pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță

Compania Corteva Agriscience pune la dispoziția acestora hibrizi speciali, iar rezultatele nu întârzie să apară, bineînțeles că nici fermierii campioni.

Rapița este o cultură care a devenit din ce în ce mai cultivată de către fermierii din România.

Este o cultură rentabilă care, dacă are parte de condiții climatice favorabile creșterii și dezvoltării dar și de o tehnologie performantă, poate genera profituri foarte mari. Un astfel de sezon a fost și cel din 2022-2023, în care suprafața cultivată cu rapiță a fost una semnificativă față de ultimele trei sezoane.

Cultura de rapiță poate fi serios afectată de buruieni. Pentru a împiedica acest lucru, este necesar un control periodic, prin care să se depisteze la timp apariția buruienilor. Sunt recomandate tratamentele cu erbicide, pentru a elimina orice buruieni care ar concura cu rapița pentru apă și hrană.

Compania Corteva Agriscience deține în portofoliu produse pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene, atât pentru segmentul de erbicidare în toamnă (Galera Super), cât și pentru segmentul de erbicidare în primăvară (Korvetto). Pentru aplicarea în primăvară, Corteva  pune la dispoziție cea mai avansată și performantă soluție tehnologică pentru combaterea buruienilor dicotiledonate – Korvetto, erbicidul nr. 1 pentru controlul din primăvară al buruienilor din cultura de rapiță.

Korvetto combate cu o eficacitate extraordinară turița (Galium aparine), buruiană dicotiledonată care dă cele mai multe bătăi de cap fermierilor, atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și valorificarea producției. De asemenea, Korvetto reprezintă cea mai eficientă soluție în combaterea buruienii Descurainia sophia (măturică) și cea mai de încredere soluție în combaterea pălămidei (Cirsium arvense).

Alte buruieni problemă combătute de erbicidul Korvetto sunt: albăstrea (Centaurea cyanus), mușețelul (Matricaria spp.), loboda (Chenopodium album), macul (Papaver rhoeas) – inclusiv macul rezistent la erbicidele sulfonil-ureice, romanița (Anthemis arvensis), susaiul (Sonchus arvensis), cornuții (Xanthium strumarium) și cruciulița (Senecio vulgaris).

Produsul conține noua substanță activă halauxifen-metil (Arylex active) 5g/l și clopiralid 120 g/l, fiind omologat la doza de 1l/h. Momentul aplicării este primăvara, de la faza de rozetă a culturii de rapiță de toamnă (BBCH-30) până când mugurii florali sunt prezenți dar sunt încă acoperiți de frunze (BBCH-50). Atenție, nu se aplică toamna!

Korvetto are o selectivitate foarte bună pentru cultura de rapiță și permite rotația fără probleme pentru toate culturile succesive. În caz de cultură calamitată, după rapița erbicidată cu Korvetto se pot înființa culturile: rapiță de primăvară, cereale de primăvară sau porumb. Korvetto este cea mai sigură metodă de a scăpa de buruienile dicotiledonate, anuale și perene, din cultura de rapiță cu aplicare în primăvară.

Alexandra PETCUCI
Category Marketing Manager Erbicide – Corteva Romania & Moldova

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

S-a lansat primul hub creativ de business din Baia Mare

Articolul următor

Bihorenii care se pregătesc de nuntă sunt așteptați în weekend la Era Park Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share