Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Electrocentrale Borzești a pus în funcțiune primul megawatt din fotovoltaice  

Electrocentrale Borzești a marcat recent un moment istoric prin punerea în funcțiune a primului megawatt de energie din surse fotovoltaice, la 15 ani după ce își oprise producția de electricitate. Acest lucru a fost posibil în urma unor investiții care s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro.

”Ultima zi de producție a energiei electrice având ca materie primă păcura a avut loc la Electrocentrale Borzești în ziua de 11.12.2009, astfel că după 15 ani, obiectul de activitate rămâne același, dar sursa este acum una regenerabilă, reprezentând un pas important în tranziția la o energie curată, pentru viitor”, a declarat Doru Voicu, director de Strategie în cadrul Renovatio.

”Electrocentrale Borzești va deveni cel mai important hub pentru energii regenerabile din România, cu exploatări active ale resurselor alternative, cu potențial din zonă”, a mai spus Doru Voicu.

Renovatio, unul dintre principalii jucători în domeniul energiei solare și al tehnologiei verzi din România, intenționează să finalizeze proiectul fotovoltaic de la Electrocentrale Borzești la  sfârșitul lunii aprilie 2024, acesta urmând să aibă o capacitate instalată de 50 MW.

Proiectul prevede instalarea a circa 75.000 panouri fotovoltaice, cu o producție de 70.000 MWh/anual, cantitate ce ar putea alimenta timp de un an 350.000 de consumatori casnici (cu un consum lunar de 200kWh).

La Borzești, se vor instala etapizat alți 50 MW și în eolian, iar până la sfârșitul anului 2028, în județul Galați, urmează să fie dezvoltate în total capacități de până la 1.000 MW.

Fondurile de aproximativ 30 de milioane de euro necesare realizării parcului fotovoltaic de la Borzești au provenit din surse proprii ale Renovatio și din împrumuturi bancare.

OMV Petrom SA, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat recent achiziția de la RNV Infrastructure a unui pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești. Tranzacția este în acest moment analizată de către Consiliul Concurenței.

Mai multe detalii despre Renovatio:

RENOVATIO activează prin mai multe liniii de business, integrând eficient dezvoltarea și construirea proiectelor de energie regenerabilă cu tehnici inovatoare în operarea și mentenanța acestora, furnizarea pe termen lung a energiei verzi către clienți, proiecte de eficiență energetică, stocarea energiei, precum și realizarea și dezvoltarea primei rețele de stații de încărcare a vehiculelor electrice din România.

De mai bine de 20 ani, dedicarea pentru inovație, expertiza și satisfacția clienților diferențiază Renovatio în industria de profil, făcându-l un partener de încredere pentru toate nevoile legate de energie.

Informații detaliate despre Renovatio și activitățile sale puteți găsi pe rnvgroup.com.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Automotive Expo & B2B Meetings 2024: 300 de companii vor fi prezente la principalul târg de profil din România

Articolul următor

Despre energie verde și potențialul acesteia la Satu Mare prin proiectul RENEWSM

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share