Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Aktor a început forarea primului tunel pe tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara

Compania de construcții Aktor, membră a Grupului Intrakat, a organizat marți, în zona Ormeniș, în județul Brașov, o ceremonie pentru marcarea startului oficial al forajului la primul tunel (Ormeniș) de pe tronsonul Apața-Cața al căii ferate Brașov – Sighișoara, la care au participat Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionuț Săvoiu, Directorul General adjunct al Companiei Naționale de căi ferate „CFR SA”, Monica Maria Mihăileanu, Technical Director International Projects Aktor SA, Apostolos Tzavellos, alte înalte oficialități, reprezentanți ai companiilor consorțiului și ai producătorului TBM-urilor (utilaje de forare a tunelurilor – tunnel boring machine), compania germană Herrenknecht.

Ceremonia marchează începerea forării tunelurilor ce vor străpunge două dealuri masive din zonă, în cadrul proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația cu viteză maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunea 2 Apața – Cața. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA cu Asocierea Aktor SA – Alstom Transport SA – Arcada Company.

Capacitatea Aktor de a implementa proiecte

„Construim o operă de artă inginerească pentru calea ferată între Brașov și Sighișoara. Forăm cele mai lungi tuneluri feroviare existente în România prin muntele dintre Apața și Racoș. Vor fi 24 km în total. Singularitatea provocărilor tehnice datorate structurii variabile a solului face ca acest proiect să fie o premieră pentru România. De asemenea, subliniază capacitatea Aktor de a implementa proiecte de construcții complexe și provocatoare”, a explicat Alexandros Exarchou, vicepreședintele Consiliului de Administrație și CEO al Grupului Intrakat, din care face parte constructorul Aktor SA.

Eleni și Varvara

Primele două TBM, printre cele mai mari din Europa, poartă numele „Eleni” și respectiv „Varvara”, în spiritul tradițiilor miniere. Eleni este un nume simbolic ce înseamnă „Rază de soare” iar Sfânta Varvara este ocrotitoarea minerilor.

​Eleni este primul utilaj TBM pornit astăzi, și va fora în munte unul dintre tunelurile gemene Ormeniș, cu o lungime de 6,9 km fiecare, între Racoș și Ormeniș, segmentul sudic al tronsonului de cale ferată ce va străpunge dealurile din zonă. O a doua pereche de tuneluri, denumită Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, va fi forată între Racoș și Homorod. Tunelurile vor fi conectate prin galerii de legătură: 13 galerii de legătură, cu o lungime totală de 601 metri liniari pentru tunelul Ormeniș, respectiv 10 galerii de legătură, cu o lungime totală de 417 metri liniari pentru tunelul Homorod.

Pasajele subterane Ormeniș/Homorod vor fi formate fiecare din câte două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată. Distanța dintre cele două tuneluri forate va fi variabilă și este planificată să fie cuprinsă între 30 de metri lângă zonele de intrare și 70 m lângă zona cu suprasarcină mare.

Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorită căptușelii din beton). Acestea vor fi forate cu ajutorul a patru TBM-uri, construite de compania Herrenknecht. Un TBM poate să foreze tuneluri la scară mare cu o medie de 10-15 metri pe zi, șase zile pe săptămână și o zi de întreținere.

Compania Aktor Construction

Compania Aktor Construction este membră a Intrakat Group, lider în industrie în sectoarele Greciei de construcții, infrastructură, concesiuni/parteneriate publice private (PPP), surse de energie regenerabilă (SRE), stocare de energie, dezvoltare imobiliară, proiecte de mediu și tehnologii digitale.

Aktor are o prezență internațională și a livrat unele dintre cele mai emblematice proiecte de transport, energie, construcții și turism din Grecia. Aktor România dezvoltă mai multe proiecte semnificative în țară, precum reabilitarea și modernizarea tronsonului de cale ferată Apața-Cața parte a liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara, în consorțiu cu Alstom și Arcadia, și tronsonul A0 Sud L3 al șoselei de centură București.

Intrakat Group este unul dintre grupurile lider din Grecia, cu o prezență semnificativă în sud-estul Europei. Grupul Intrakat implementează o strategie de creștere dinamică, investind constant în extinderea activităților din portofoliu. Compania este listată la Bursa din Atena din 2001.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Vestigii arheologice descoperite de Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group pe traseul Centurii Biharia

Articolul următor
Terra Gloria a marcat, la Hotelul Radisson Blu, un an de activitate dedicată protejării mediului și promovării practicilor agricole durabile.

Terra Gloria va promova agricultura durabilă în Ardeal

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share