Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Simona Großmann și Mona Petre revin cu volumul „Urzica” din „Enciclopedia plantelor sălbatice comestibile”

Într-o lume tot mai orientată spre hrană curată, ecologică, spre sustenabilitate și reconectarea cu natura și cu rădăcinile ancestrale ale umanității, editura AsKa din Sighetul Marmației tipărește Enciclopedia plantelor sălbatice comestibile. După primul volum dedicat Leurdei, realizat de Simona Großmann, Mona Petre și Anca Corduban, a intrat în tipar al doilea volum, Urzica

România se bucură de nenumărate specii spontane alimentare, alături de cele cu virtuți terapeutice. Enciclopedia plantelor sălbatice comestibile se arată a fi o lucrare de anvergură, demarată prin efortul de cercetător al autoarelor. E tocmai sezonul Leurdei, Allium ursinum pe numele ei latinesc, iar vremea bună ne îndeamnă să ieșim la cules.

Enciclopedia plantelor sălbatice comestibile

„Atunci când ne familiarizăm cu plantele sălbatice comestibile, descoperim că acestea se găsesc din abundență atât pe câmpuri, cât și în păduri. Spre uimirea noastră, constatăm că suntem înconjurați de ele și că trebuie să fim atenți pe unde mergem ca să nu călcăm în mâncare. Nu doar la figurat, ci și la propriu, am putea spune că paradisul se întinde la picioarele noastre, doar că noi nu-l percepem, și, prin urmare, nu-l apreciem — posibil din cauza ignoranței și neștiinței noastre.

Calitatea hranei este esențială, iar aceasta a reflectat întotdeauna modul nostru de gândire și de viață. Enciclopedia plantelor sălbatice comestibile este un cumul de reflecții și informații care accentuează un aspect esențial pentru omenire, acum mai mult ca oricând — restabilirea unei conexiuni armonioase între om și natură. Una dintre cele mai importante sarcini care contribuie la continuitatea speciei noastre este cunoașterea naturii, care poate fi realizată prin acumulare de experiențe practice și prin împărtășirea cunoștințelor dobândite, așa cum s-a practicat din generație în generație de-a lungul istoriei noastre.

În Enciclopedia plantelor sălbatice comestibile ne-am propus să prezentăm o serie de plante alimentare sălbatice frecvent întâlnite, dedicându-le fiecăreia un volum separat. Volumul pilot al acestei serii introduce una dintre cele mai populare plante alimentare din flora spontană: leurda, Allium ursinum. Prezentarea acestei specii se bazează pe informații de specialitate existente, dar și pe observații, experiențe și experimentări proprii ale autoarelor. Toate aceste informații au fost reunite în lucrarea de față, pentru a crea o bază de date cât mai cuprinzătoare și mai utilă” se spune pe pagina de prezentare a enciclopediei a Aska.

Leurda, volumul pilot al Enciclopediei plantelor sălbatice comestibile

Primul volum al enciclopediei a apărut anul trecut, în condiții grafice excepționale, cu ilustrații și informații remarcabile.

„Plantele sălbatice comestibile au reprezentat o sursă importantă de hrană a umanității de-a lungul întregii sale evoluții. Conținutul lor ridicat de nutrienți le face să dețină un rol important într-o dietă sănătoasă. Pentru a putea îmbogăți meniul zilnic cu ele, este necesar să fie cunoscute îndeaproape, atât pentru a putea fi identificate cu certitudine, cât și pentru a putea înțelege rolul lor în ecosistem. Enciclopedia plantelor sălbatice comestibile unică în concepția sa oferă informații detaliate și practice despre speciile spontane alimentare frecvente, prezentându-le individual, fiecare într-o lucrare dedicată și bogat ilustrată.

Volumul pilot este consacrat leurdei, Allium ursinum, și conține, în plus față de volumele ce vor urma, noțiuni introductive de bază, esențiale pentru apropierea sigură și responsabilă față de natură, precum și concepte de taxonomie botanică și explorare sustenabilă a naturii. În continuare, lucrarea descrie în amănunt specia, oferind informații detaliate cu privire la identificarea corectă și evitarea confuziilor, părțile comestibile, perioada optimă de recoltare și culesul responsabil. De asemenea, sunt prezentate o serie de rețete culinare și informații despre proprietățile medicinale ale leurdei” aflăm de pe site-ul editurii.

Urzica, Urtica dioica

Simona Großmann este, alături de Mona Petre, coautoarea celui de-al doiklea volum al Enciclopediei plantelor sălbatice comestibile.
„O plantă cu care aproape fiecare dintre noi a făcut cunoștintă deja de la o vârstă fragedă. Experiențele trăite atunci nu ar trebui să ne țină departe de ea, chiar dacă înțepăturile au lăsat o amprentă neplăcută în memoria noastră, ci ar trebui să ne învețe cum să ne apropiem de ea. Pentru că se merită, fiind o adevărată bombă de vitamine și minerale – o plantă nutritivă fantastică! Am marea bucurie să vă anunț că volumul 2 al Enciclopediei plantelor sălbatice comestibile a intrat la tipar” scrie Simona Großmann pe pagina sa de socializare.

Cine sunt autoarele?

Volumul de deschidere a enciclopediei, Leurda, a fost realizat de Simona Großmann, Mona Petre și Anca Corduban, iar Urzica le are coautoare pe primele două.

Simona Großmann

Simona Großmann este din Deva și locuiește în Germania din 1994. Acolo a absolvit în 2017 examenul de calificare în domeniul plantelor sălbatice comestibile la Hochschule für Wirtschaft und Umwelt HfWU Nürtingen și a obținut certificatul de consultant în acest domeniu, Fachberaterin für Selbstversorgung mit essbaren Wildpflanzen (consultant expert în materie de alimentație autonomă cu plante sălbatice comestibile), avându-l ca lector pe dr. Markus Strauß. În 2022, la aceeași instituție, a absolvit un al doilea examen de calificare, de această dată în domeniul ciupercilor sălbatice comestibile, avându-l ca lector pe Dirk Harmel. Promovează cu entuziasm și face cunoscută utilizarea plantelor sălbatice în scop alimentar. În România, participă ca voluntară la întâlniri și activități pe tema comestibilității plantelor din flora spontană.

„Când colectam plante sălbătice comestibile este important să nu dăunăm naturii, să nu recoltăm plante rare și să nu provocăm daune majore altor viețuitoare care depind de ele. Prin urmare, este necesar să se cunoască ce anume trebuie făcut, cum, când, ce și cât… Mai mult decât atât, est important să nu se colecteze dubluri otrăvitoare – acest lucru este de la sine înțeles de ce.

Mona Petre și cu mine am început să scriem o serie de volume despre cele mai comune plante sălbatice cu valoare culinară, pentru a păstra aceste cunoștințe importante si a le transmite din generație în generație. Conceptul central al unui volum pornește de la o singură plantă, care se întalneste frecvent, și descrie o serie de alte specii cu care aceasta se aseamănă, care pot să fie toxice sau comestibile” scrie Simona Großmann pe pagina ei de socializare.

Mona Petre 

Mona Petre, cu studii de design și de istorie este grafician, fotograf și avid cercetător este autoarea proiectului Ierburi Uitate, început în 2013, o amplă colecție de articole și fotografii dedicată recuperării, cunoașterii și utilizării plantelor alimentare din flora spontană. În 2017 a fondat Grădina Istorică, în parteneriat cu Grădina Botanică din București – o grădină „de bucătărie” de inspirație istorică, populată cu specii cultivate și consumate în Europa înaintea sosirii și răspândirii plantelor din Lumea Nouă. Este autoarea unei cărți de gastronomie cu plante sălbatice, Ierburi Uitate. Noua Bucătărie Veche, publicată la Nemira în 2021, și a unei cărți de ilustrație botanică, Regatul Plantelor, publicată la Corint în 2016.

Anca Corduban

Anca Corduban este inginer silvic și pune în practică dragostea pentru natură în diverse programe ce țin de educația ecologică, adresate în special copiilor, prin intermediul Fundației Speologice Club Speo Bucovina. Coordonează cursuri pe teme privind comestibilitatea și utilizarea medicinală a plantelor sălbatice. În prezent, locuiește în Germania, unde desfășoară proiecte privind grădini în sistem permacultural și grădini pădure. De asemenea, activează ca voluntar, în România, pe proiecte desfășurate în ariile protejate Natura 2000.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

BMW Group şi NTT DATA Romania semnează contractul de joint-venture: în prim-plan este dezvoltarea şi implementarea soluţiilor IT de business

Articolul următor

Bucuria primăverii exprimată la Casa Darvas-La Roche prin „Sunetul Naturii”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share