Organizatorii celor mai mari festivaluri din Europa au anunțat programul complet al artiștilor care vor urca pe scenele celui mai nou concept de divertisment de la munte.
Massif va avea loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției și a experiențelor exclusiviste se vor aduna. Fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți pe scena principală, G.O.A.T. Stage (Greatest of All Time), Massif x Nuba VIP Afterparty, GEORGE Music Hideout și la apres-ski-urile partenere.
Programul primei zile de festival, 14 martie, începe de la 17:00. Fanii vor petrece alături de Mahmut Orhan și GORDO, unul dintre cei mai frumoși „nebuni” ai scenei electronice. Lineup-ul e completat de Wilkinson, HVNDS și Puya. În 15 martie, producătorul deep house, Grigoré, belgianul Netsky și unul dintre cei mai talentați artiști din Africa de Sud, Shimza, vin să ofere o atmosferă epică în a doua zi de festival.
În 16 martie, festivalierii vor petrece alături de Claptone, duetul britanic de drum & bass Chase & Status, australianul Dub FX și unul dintre cei mai creativi saxofoniști, britanicul Mr. Woodnote, HVMZA, dar și nume cunoscute din muzica românească, Deliric x Silent Strike și Killa Fonic.
În 17 martie, programul va începe de la 12:00. Printre artiștii care vor încheia ultima zi de festival se numără cel mai apreciat DJ din Insula Mykonos, Valeron și HIP-HOP Takeovers care vor aduce cea mai tare petrecere.
“Promitem o producție care va duce entertainment-ul de iarnă din România la un alt nivel, iar festivalul Massif va transforma, pentru al doilea an la rând, stațiunea Poiana Brașov în cea mai dorită și căutată destinație montană de către tinerii din Europa”, au anunțat organizatorii.
În Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie, fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival pe scena principală, G.O.A.T. (Greatest Of All Time), Massif x Nuba VIP Afterparty, George Music Hideout și la apres-ski-urile partenere, Nuba Chalet Stage și Yager Chalet Stage.
Mahmut Orhan, Claptone, maestrul afro-tech Shimza, GORDO, la care se adaugă producătorul deep house, Grigoré, sunt artiștii care vor ajunge la scena principală Massif, în cele patru zile de festival, alături de Dirty Nano, Mahony, HVMZA, Valeron, Sezer Uysal, Adrian Șaguna, Arias, Dark & Menthol, Day Dreamers (Marwan Dua, Dub Fx, Woodnote), Akos.
Chase & Status, belgianul Netsky, Wilkinson, Dub FX feat. Woodnote, Villain, DWLS, HVNDS, Grasu XXL, Șuie Paparude, CTC, Puya, Aurik & Pelin, 4AWL, Andi Moisescu, The Hollygood Gang, Killa Fonic, Deliric x Silent Strike, Cucugram b2b Deny, Memphis and Blocksberg, Pappa M & Mc Dylma și Hip-Hop Takeovers vor genera euforie la scena G.O.A.T. Abonamentele sunt disponibile pe site-ul bemassif.com.
Erika Isac vine pe scena G.O.A.T.
Artista va urca pe această scenă în 17 martie, într-un show în care se vor auzi cele mai cunoscute hituri ale sale, printre care și viralul manifest “Macarena”, dar și piesa recent lansată astăzi, “Femei în Parlament”.
Încă de la debutul său în industria muzicală, Erika Isac a urcat de două ori pe Mainstage-ul Neversea. Artista este una dintre cele mai “proaspete” apariții din industria muzicală din România. Ea a participat de-a lungul timpului la mai multe talent show-uri și e pregătită să demonstreze că merită să fie pe cele mai mari scene ale lumii.
În 2023, odată cu apariția sa de succes la Urbanist Sessions, artista a început să se remarce pe scena urbană a muzicii, mai ales datorită piesei “Tap Tap”, prima care a deschis seria lansărilor cu mesaj dedicat femeilor.
A urmat piesa ,,Femei”, care are 3 milioane de vizualizări. „Tupeista” a urcat rapid în topurile YouTube datorită videoclipului și a mesajului controversat. Single-ul „Macarena” e un manifest feminist care a stârnit milioane de reacții și care marchează începutul mesajului pe care artista îl susține.