Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

“Pasagerii de la Munchen și Frankfurt vor aceleași servicii pe Aeroportul Cluj”

Din 31 martie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, AIAIC intră în Spațiul Schengen, deci 70% dintre pasagerii care călătoresc în această zonă nu vor mai fi controlați de cartea de identitate și pașaport la plecarea din Cluj și la sosire.
Directorii aeroporturilor din Cluj-Napoca și Chișinău pun bazele viitorului pod aerian România – Moldova | Foto: Aviation-Event

Zboruri către Dubai, Atena, Belgrad sau Chișinău și reluarea cursei Lufthansa de Frankfurt se numără printre prioritățile Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC).

“Din 31 martie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, AIAIC intră în Spațiul Schengen, deci 70% dintre pasagerii care călătoresc în această zonă nu vor mai fi controlați de cartea de identitate și pașaport nici la plecarea din Cluj, nici la sosire. 30% din zborurile de aici sunt Non-Schengen.

Pentru că extinderea terminalului de plecări nu va fi gata decât la finele lui mai – începutul lui iunie, fluxurile Schengen și Non-Schengen vor fi procesate în containerele pe care le-am amenajat temporar, lucru pentru care ne cerem scuze.

Totuși, la finalul acestor lucrări, Aeroportul din Cluj va avea un terminal extins cu 7.200 mp, pasagerii vor beneficia de condiții mai bune de așteptare, conectare la internet, prize de încărcare a telefoanelor, baruri și restaurante”, a anunțat directorul AIAIC, David Ciceo, în preambulul conferinței Aviation-Event 2024 CLJ.

Mai mulți pasageri decât locuitori

“Cu 3,2 milioane de pasageri, Clujul a fost, anul trecut, primul aeroport regional și al doilea aeroport al României, după cel din București, cu 14 milioane. Țara noastră a avut un trafic aerian de 24 de milioane de pasageri, raportat la 19 de milioane de locuitori. Ne așteptăm o creștere a traficului până la 7 milioane de pasageri pe AIAIC până în 2040, respectiv o dublare a volumului la nivel național.

Clujul a pornit de la un trafic de 0,3 milioane de pasageri, acum este de 10 ori mai mare. Aeroportul nostru s-a pregătit de intrarea în Schengen, a fost printre primele din Europa unde pasagerii nu mai trebuiau să scoată lichidele din bagajul de mână.

Derulăm proiecte de 126 de milioane €, vom începe construirea unui nou terminal. Investim în noi sisteme de securitate, parcări de avioane, îmbunătățirea experienței pasagerului care când vine de la mari hub-uri ca Frankfurt sau Munchen vrea să aibă aceleași servicii și pe un aeroport regional”.

Criză de avioane în lume

El a arătat că perspectivele de creștere ale AIAIC vor fi însă limitate, în acest an, de situația dificilă a aviației globale. “Lufthansa a promis că anul viitor va relua cursa de Frankfurt, suspendată din cauza lipsei de avioane, acum parțial suplinită de Wizz Air.

La rândul său, Wizz, care deține 62% din traficul de la Cluj și 50% din cel din România, se confruntă cu aceeași problemă, generată de problemele tehnice întâmpinate la motoarele Pratt & Whitney la peste 100 de aeronave ale sale, care necesită câte 170 de zile de verificări. Ryanair are întârzieri la livrarea comenzilor pentru noi avioane Boeing.

Chiar și în aceste condiții, Swiss Airlines va debuta pe AIAIC, din 28 martie, cu zborul de Zurich, negociem destinații spre Belgrad, Dubai, vrem să reluăm și cursa spre Atena. Vrem să promovăm mai mult Clujul, zona Transilvaniei, avem în vedere parteneriate de stimulare reciprocă a turismului cu aeroporturile cu care colaborăm”.

Lobby pentru cursa de Chișinău

“Sperăm la această cursă dacă nu de anul viitor, atunci în 2026, negocierile pentru o nouă rută durează destul de mult. Acum există un trafic de business și mulți studenți din Republica Moldova în Cluj. Încă nu este suficient trafic turistic, dar colaborând cu autoritățile din Chișinău, agențiile de turism sperăm să reușim să vitalizăm și acest domeniu”, a menționat Ciceo.

“Introducerea unui zbor de Cluj nu este un deloc proces anevoios. Dacă se dorește această cursă, totul se reușește, mai ales că la noi operează deja compania Tarom. Există foarte multe discuții în cadrul Asociației Aeroporturilor din România (AAR), în care suntem membri, pentru realizarea acestui proiect. Moldova are o singură cale – cea europeană, consfințită de constituție, noi fiind țară candidată la intrarea în UE.

Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a înregistrat, anul trecut, 2,9 milioane de pasageri, însă așteptările de după accederea în UE sunt foarte mari. AIC va profita de experiența AAR pentru a merge pe calea dezvoltării urmată de aeroporturile din România și a dezvolta acest obiectiv strategic”, a spus Sergiu Spoială, director interimar al AIC.

Transportul intermodal, dezbătut la Cluj

AIAIC organizează, în 15 martie, conferința internațională Aviation-Event, în colaborare cu platforma specializată în organizarea unora dintre cele mai prestigioase conferinţe europene de profil. Evenimentul va reuni profesionişti din aviaţia civilă de la nivel internaţional, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale relevante şi directori de companii aeriene şi aeroporturi din 12 țări, jurnaliști specializați în domeniu.

Conferința aduce la Cluj factori decidenți din industria aviației civile și ecosistemul de reglementare pentru prezentări și dezbateri moderate interactiv, dar și oportunități de networking. Principalele teme vizează reluarea traficului postpandemie, reducerea la zero a emisiilor de carbon până în 2050, lipsa aeronavelor pe piață, creșterea competitivității, introducerea tehnologiei, transportul intermodal.

Printre companiile prezente se vor număra Lufthansa, Wizz Air, Turkish Airlines, Tarom, YDA, EVIA Aero, Travel Media, Fraport, COMOTI. Vor fi prezenți manageri ai aerogărilor din Salzburg, Bologna, Cracovia, Hanovra, Sofia, Riga. Următoarea conferință Aviation-Event din acest an va avea loc, în premieră, în capitala Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Complex President și Oradea, împreună la Târgul de Turism „Ferien Messe” din Viena

Articolul următor
Întrunirea regională a organizației Romanian Business Leaders (RBL) a fost marcată de intervenții ale unor personalități aflate în SUA sau Marea Britanie.

Liderii de business ai Clujului, plasați pe axa Londra – Washington

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share