Proiectul trenează din cauza birocrației din administrația locală, potrivit Asociației Pro Infrastructură (API).
„Soarta Centurii Metropolitane Cluj-Napoca (CMC) este incertă din cauza indeciziei municipalității care, de patru luni și jumătate, „clocește” unica ofertă depusă pe tronsonul principal al acesteia, între nodurile 5 și 18. Știm că în Ardeal lucrurile se fac așezat, dar nici chiar așa.
O singură ofertă la suma propusă de municipalitatea clujeană exista, în decembrie 2023, pentru tronsonul 2 al CMC, venită din partea asocierii CON-A Operations, Dimex 2000, Hydrostoy, Concelex, Automagistral-Pivden.
Asocierea Viarom – Electrogrup se ocupă de tronsonul 1. Valoarea acestuia este de 92 de milioane de lei, fără TVA, iar perioada de contract, de 20 de luni (6 luni proiectarea, 14 luni execuția). Tronsonul 1 (2 km) include traseul Florești – Cluj-Napoca, iar tronsonul 2 (24 km și drumuri de legătură), Cluj-Napoca – Centura Vâlcele – Apahida.