Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Delgaz Grid investește peste 24 milioane de lei în 14 localități mureșene

Un număr de 20 proiecte de investiții în distribuția de gaze naturale, a căror valoare totală este de circa 24 milioane de lei (circa 4,8 milioane de euro), au fost planificate pentru acest an în județul Mureș.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de gaz pe o lungime de circa 58 de kilometri în 14 localități din județ. Totodată, vor fi modernizate patru stații de reglare măsurare a presiunii gazelor naturale de la Recea, Sânmărgărita, Petea și Ogra.

În urma investițiilor, va fi îmbunătățită alimentarea cu gaze naturale a mureșenilor, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

„La nivelul întregii companii, pentru distribuția de gaze naturale ne-am planificat în acest an investiţii în valoare de 365 milioane de lei, obiectivul principal fiind modernizarea și extinderea rețelei. Totodată, împreună cu primăriile, vom înființa distribuții în opt localități din țară. Mulțumim autorităților locale pentru că ne sprijină în mod constant în derularea lucrărilor de investiții care duc la creșterea calității serviciilor noastre și a numărului de clienți racordați la rețea”, declară Cristian Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în localitățile Reghin (11 km), respectiv Iernut, Pădureni, Bord, Corunca, Găiești, Miercurea Niraj și Porumbeni, în fiecare din aceste localități rețeaua urmând să fie înlocuită pe o lungime cuprinsă între 4 și 5 km.

Anul trecut, în județul Mureș au fost derulate 13 proiecte de investiții prin intermediul cărora au fost modernizați 52 km de conducte și branșamente gaze naturale (38 km prin înlocuire și 16 km prin protecție catodică), iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 39 km, pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, respectiv 15 km, a fost înlocuită la Iernut, și la Târgu Mureș – peste 14 km.

În anul 2023, Delgaz Grid a investit în distribuția de gaze naturale circa 419 milioane de lei, în special pentru modernizarea a peste 250 km de conducte și branșamente gaz, rețeaua de distribuție fiind extinsă cu 468 km.

Totodată, anul trecut, în parteneriat cu autoritățile locale, au fost înființate 14 noi distribuții de gaze naturale, pe o lungime de 110 kilometri, în localități din județele Iași, Bacău, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Cluj și Harghita. Tot anul trecut au fost modernizate șapte stații de reglare măsurare a gazelor naturale în județele Sibiu, Suceava, Bacău, Satu Mare și Bihor.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Timișoara și Domeniile Murani din Timiș, nominalizate la „Destinația Anului”

Articolul următor

18 Gym Fitness & Beauty se extinde la Arad în cadrul centrului comercial Agora

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share