Oradea este un exemplu de bune practici la nivel național prin investițiile realizate în ultima perioadă. Secretul acestor investiții și al accesării fondurilor europene a fost dezvăluit într-un interviu pentru pentru Transilvania Business de către Florin Birta, primarul Oradiei.
Transilvania Business: În urmă cu 4 ani, când ați fost ales primar al Oradiei unii se așteptau să vă „rupeți” gâtul. S-a dovedit că nu a fost așa. V-ați îndoit vreodată că vă veți putea ridica la nivelul lui Ilie Bolojan, predecesorul dumneavoastră? Ce v-a determinat să mergeți înainte?

Florin Birta: Este de notorietate faptul că am fost în echipa lui Ilie Bolojan, încă de la început. Mai întâi în calitate de consilier al dumnealui, după care am preluat frâiele Clubului Sportiv Municipal. Ulterior, am devenit viceprimar și, prin candidatura domnului Bolojan la Consiliul Județean, am avut oportunitatea de a deveni primar al Oradiei. Au fost patru ani plini la Primăria Oradea, răstimp în care a trebuit să găsim soluții la provocări globale, care direct sau indirect aveau impact și asupra administrației locale. Mă refer, desigur, la efectele pandemiei, dar și la efectele economice ale războiului din Ucraina, ce au adus cu sine un context geopolitic complicat. Toate acestea au condus la scumpiri ale materialelor de construcții și la perturbări pe lanțurile comerciale de aprovizionare, afectând și proiectele majore din Oradea. Din fericire, am găsit soluțiile potrivite pentru a reuși să închidem la timp proiectele pe care le derulăm, fără să pierdem finanțările nerambursabile.
În privința determinării, vă pot spune atât: când devii primar în Oradea după trei mandate Ilie Bolojan, ești obligat să performezi, indiferent cât efort trebuie să depui pentru ca rezultatele să se vadă. Am satisfacția că, iată, la patru ani distanță, orașul a reușit să progreseze, atât prin proiectele derulate de Primăria Oradea, cât și prin investițiile private atrase aici. Toate acestea contribuie la creșterea calității vieții, în Oradea.
Transilvania Business: O parte importantă a reușitei dumneavoastră în administrație este rezultatul banilor obținuți de la Uniunea Europeană, dar și a interesului tot mai mare pe care investitorii străini îl arată față de Oradea. Care este valoarea fondurilor europene și a investițiilor private atrase de Oradea în timpul mandatului dumneavoastră?
Florin Birta: Raportăm fondurile europene atrase în funcție de perioada de finanțare, nu neapărat raportat la un mandat de primar. Proiectele pe care le implementăm în oraș nu țin cont de vreo cheie politică sau electorală, ci au în vedere strict termenele fixate de finanțator și, desigur, cadrul legal în care trebuie să funcționăm, din perspectiva procedurilor.
În perioada 2016 – 2024 s-au realizat proiecte cu finanțare europeană în valoare de 750 de milioane de euro. Dintre acestea, 218 milioane de euro reprezintă proiecte deja finalizate, iar 538 milioane de euro sunt proiecte aflate în curs de implementare. De asemenea, avem un portofoliu consistent de proiecte în pregătire sau în evaluare, ce ajung la 602 milioane de euro. Per total, din 2008 și până în prezent, în Oradea s-au atras 1,6 miliarde de euro – fonduri nerambursabile.
În ceea ce privește investițiile private atrase în Oradea în ultimii patru ani, vă ofer două exemple: investiția Nokian Tyres, în valoare de 650 milioane de euro, respectiv investiția celor de la Stihl, în valoare de 125 milioane de euro.

Transilvania Business: Care sunt proiectele majore finalizate în Oradea în anul 2023? Vă rog să le prezentați pe cele mai relevante.
Florin Birta: În ultima zi a anului trecut am reușit să deschidem circulația prin rețeaua celor șapte pasaje subterane din Centrul Civic. Tot pe final de an am inaugurat parcarea subterană de tip park & ride de lângă Cetate, după ce în toamnă reușisem să deschidem parcarea supraetajată Iosif Vulcan. În cartiere s-au finalizat cele trei piațete pietonale: Nufărul, Magnolia & Cazaban.
În ceea ce privește infrastructura de afaceri, am reușit să finalizăm terminalul intermodal din zona de vest a orașului. De asemenea, avem incubatorul de afaceri „CRESC Oradea Mare”, dedicat companiilor din domenii creative și s-a finalizat, prin ADLO, blocul cu destinație locuințe de serviciu pentru companii.
În zona de eficiență energetică și termoficare, avem stația geotermală de lângă Sala Polivalentă – Oradea Arena și etapa a III-a privind înlocuirea conductelor de termoficare din oraș.
În zona medicală, am reușit să reabilităm staționarele I și II ale Spitalului Județean, atât cel de pe strada Gheorghe Doja, cât și cel de pe strada Corneliu Coposu. Tot în 2023 am reușit să finalizăm lucrările de reabilitare la Liceul Ortodox, am reconstruit Grădinița nr. 51 de pe Calea Clujului, iar în domeniul social am finalizat construcția noului Centru de Zi pentru copii din comunități defavorizate.
Tot în 2023, am reușit să modernizăm, prin lucrări de investiții, un număr de 85 de străzi, în tot orașul.

Transilvania Business: Unul dintre cele mai mari proiecte este complexul de pasaje subterane din Centrul Civic. V-ați atras multe critici din cauza deranjului creat pe perioada lucrărilor. Unii au ajuns să spună că doar s-a mutat cu câteva zeci sau sute de metri aglomerația creată în orele de vârf în zona respectivă. Cum vedeți funcționalitatea acestor pasaje la 4 luni de la inaugurare?
Florin Birta: Cu siguranță că aceste pasaje au fluidizat traficul în zona centrală, iar reacțiile din partea orădenilor sunt cât se poate de favorabile. Este, însă, la fel de adevărat că, cel puțin la ora de vârf din cursul dimineții, se vede diferența dintre culoarul de mobilitate rezultat prin aceste pasaje și străzile centrale unde își au sediul diferite școli, către care avem un flux mare de mașini, în intervalul orar 7:30 – 8:00 dimineața. Așadar, dimpotrivă, aș zice că aceste pasaje își arată importanța, rezolvând elegant noduri rutiere cruciale din oraș, prin trecerea traficului în subteran. În perioada următoare vom construi alte patru pasaje subterane în intersecții importante din Oradea, precum și două noi pasaje, unul subteran, celălalt suprateran, la ieșirea din oraș, în zona comercială din Calea Aradului.
În Oradea se circulă decent, iar proiectul cel mai recent – drumul expres de legătură între municipiu și Autostrada Transilvania – indică încă o dată angajamentul pe care îl avem, ca autorități locale, de a dezvolta infrastructura atât în Oradea, cât și în Zona Metropolitană.

Transilvania Business: Care sunt proiectele prioritare pentru anul 2024?
Florin Birta: Lucrăm la două proiecte legate ombilical, la propriu și la figurat. Este vorba despre construirea noului ambulatoriu integrat de la Spitalul Județean, precum și parcarea supraetajată din proximitate, ce va deservi atât mașinile pacienților, ale aparținătorilor, cât și cele ale cadrelor medicale.
Un alt proiect important este pasajul aflat în lucru pe Șoseaua Borșului, proiect ce are inclus și un drum colector ce va face legătura atât cu terminalul intermodal, cât și cu Autostrada Transilvania, respectiv cu viitorul Drum Expres Oradea – Arad.
De asemenea, avem în lucru proiectul reabilitării Pieței agroalimentare Cetate, iar pe zona verde și spații pietonale reabilităm deja Parcul Petofi și amenajăm Piațeta Independenței și malul stâng al Crișului, din zona centrală. Vom preda Universității și cele două cămine studențești construite de Primărie pentru a susține campusul universitar orădean.
În toamnă, vom începe construirea noului spital de boli infecțioase, de pe strada Vlădeasa, pe care îl dorim construit și dotat la cele mai noi standarde din domeniu. La fel, vom porni proiecte extrem de importante pentru dotarea și reabilitarea școlilor, grădinițelor și creșelor. Avem și un proiect privind semaforizarea inteligentă a orașului și vom continua trecerea la iluminatul de tip LED, în toată Oradea.

Transilvania Business: Oradea a devenit tot mai vizibilă la nivel național. Cărui fapt se datorează această creștere a vizibilității?
Florin Birta: Cred că o analiză în acest sens ar trebui să pornească de la două axe principale. Prima este o analiză cantitativă și se bazează pe volumul record de fonduri europene atrase și a proiectelor implementate. A doua se referă la un model de administrație locală care a fost consacrat de predecesorul meu, Ilie Bolojan. Acest model a pornit de la premisa că administrația locală trebuie reformată din temelie, astfel încât să devină eficientă și performantă. Sunt două cărți de vizită pe care, la rândul meu, mă văd obligat să le apăr și să le cultiv pe mai departe.

Transilvania Business: Ce veți face pentru a crește și mai mult nivelul de atractivitate al Oradiei?
Florin Birta: Există în planurile noastre acțiuni concrete pentru atragerea de noi investitori, prin dezvoltarea parcului industrial nr. IV și a parcului de specializare inteligentă.
De asemenea, deschidem noi rute aeriene care vor lega din acest an Oradea de Londra, consolidarea rutei aeriene Oradea – București, precum și conectarea orașului nostru cu Varșovia – un hub aerian important, ce va funcționa ca o fereastră deschisă către lume.
Între timp, continuăm să ținem apăsată pedala ce catalizează dezvoltarea orașului Oradea, dar și a zonei metropolitane. Mă refer la proiecte importante, cu impact, ce vizează infrastructura în toate domeniile. În definitiv, toate proiectele pe care le derulează Primăria Oradea se subsumează unui singur deziderat: creșterea calității vieții tuturor celor care locuiesc, muncesc sau vizitează Oradea.

Articol apărut în TB 129