Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Gările cu durată de funcționare depășită, peste 32 de ani, vor fi modernizate de MTI

Gara Petroșani I sursa: CFR Călători

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pregătește documentațiile pentru modernizarea sau reabilitarea a 47 de stații de cale ferată, aflata în diverse stadii de degradare din cauza uzurii fizice și morale. În derulare, etapa aprobării indicatorilor tehnico-economici. Gările din Petroșani (HD), Baia Mare (MM) și Satu Mare (SM) sunt pe lista ministerului. Vezi ce implică lucrările de modernizare a obiectivelor prevăzute în proiectele de Hotărâre de Guvern.

Proiectul MTI vizează modernizarea sau reabilitarea a 47 de stații CFR care au depășit durata normală de funcționare, respectiv 32 – 48 de ani.

,,Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România” face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT) şi este propus pentru finanţare în cadrul Programului Transport 2021-2027. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” SA, precum și din alte surse.

Principala țintă a lucrărilor o constituie clădirile de călători ale staţiilor de cale ferată, cu accent, pe zonele de acces (intrare-ieşire), pe spaţiile destinate serviciilor de călători pe zona comercială, cât şi elementele de legătură cu liniile CF reprezentate de peroane, pasarele, pasaje pietonale, copertine, precum şi elemente de siguranţă şi confort pentru călători reprezentate de balustrade, garduri de siguranţă între linii, rampe.

Gara din Petroșani, investiții de 134 milioane lei

Corpul de clădire dat în folosință în 1870, odată cu linia ferată Petroșani – Simeria, va beneficia de lucrări de modernizare în sensul recompartimentării spațiilor interioare în vederea fluidizării unor zone funcționale pentru călători. Holul caselor de bilete se va uni cu sala de așteptare, creându-se astfel un spațiu amplu destinat călătorilor. Se vor face lucrări complete de termoizolare și refacere integrală a finisajelor exterioare, se repară sau înlocuiesc finisaje și tâmplării exterioare sau interioare, în zonele afectate de intervenții. Lucrările proiectate de suprastructură și terasamente CF sunt cuprinse în limita CFR existentă, între semnalele de intrare a stației.

Instalațiile stației Petroșani destinate traficului de mărfuri sunt depășite fizic și moral. Iar pentru echipamente nu se mai găsesc materiale şi piese de schimb, necesare întreţinerii. Stația Petroșani este una tehnică deoarece aici se desfășoară anumite procese tehnologice necesare în tranzitul trenurilor de marfă, generate de faptul că amplasamentul stației pe rețeaua feroviară națională este la capătul unui segment limitativ din punct de vedere al tonajului, din această stație, fiind necesară remorcarea trenurilor de marfă în părți (cupluri) sau cu locomotivă împingătoare, ori intercalată.

Instalațiile Fixe de Tracțiune Electrică au fost realizate în anul 1973. Ca urmare a vechimii și a nerealizării în totalitate a lucrărilor de reparații periodice, linia de contact prezintă uzuri avansate ale materialelor și echipamentelor în special ale stâlpilor de beton, firului de contact, consolelor și a confecțiilor metalice.

Durata de execuție a investiției este de 23 de luni, costă 134,03 milioane de lei și presupune:

  • Clădiri modernizate: 2,
  • Modernizare peroane: 3,
  • Cale refacționată: 4,9 km,
  • Circuite de cale noi: 3,
  • Linie nouă: 58 m,
  • Pasarelă: 1.

Gara Satu Mare, monument istoric, investiții de 121 milioane lei

Stația CF din Satu Mare, clasat ca monument istoric de interes local, datată în 1899, urmează să treacă printr-un proces de modernizare în valoare de 121,32 milioane lei. Lucrările vizează modernizarea corpului de clădire și durează 20 de luni.

Gara Satu Mare nu are facilități pentru persoanele cu dizabilități de vedere, de auz sau locomotorii. Accesul individual la peroane, altele decât peronul de la linia 1, nu se poate realiza în condiții de maximă siguranță.

Accesul la peronul lat care deservește liniile II și III se realizează la suprafață, direct de la peronul liniei 1, prin treceri pietonale la nivel. Pentru peronul de la liniile II și III există un acces la un pasaj subteran care face legătura cu peronul liniei 1 dar este nefuncțional, fiind inundat și insalubru, intrarea în pasaj este îngrădită doar parțial existând riscul producerii unor accidente.

Proiectul pune accent pe modernizarea clădirilor din stația de călători, în special, pe spațiile destinate serviciilor pentru călători, pe zona comercială, precum și pe asigurarea facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, cu handicap vizual sau auditiv. Totodată, se vor efectua lucrări de ridicare a nivelului peroanelor, reabilitarea copertinelor, reabilitarea/modernizarea pasajelor, pasarelelor și asigurarea accesului la peroane intermediare. Clădirea de călători se consolidează integral, conform recomandărilor expertizei tehnice și se restaurează. Noile compartimentări ale clădirii de călători vizează fluidizarea circulațiilor și facilitarea accesului călătorilor la noile funcțiuni aferente clădirii, funcțiunile din subsol se mențin. Spațiile clădirii de călători din parter se recompartimentează, atât pe zonele destinate călătorilor cât și pe zonele destinate personalului CFR Călători și CFR Infrastructură. Casele de bilete vor avea intrări independente și vor fi dotate cu grupuri sanitare proprii.

Gara din Baia Mare, investiții de 144 milioane lei

Stația CF Baia Mare, dată în exploatare acum 56 de ani, adică în 1968, nu are facilități pentru persoanele cu dizabilități de vedere, de auz sau locomotorii. De asemenea, nici spațiile în care își desfășoară activitatea personalul CFR nu dispun de facilități pentru persoane cu dizabilități îngrădind în acest fel accesul liber și independent la locul de muncă. Accesul la peronul liniilor 2 și 3 se face printr-un pasaj subteran care nu are nicio facilitate pentru persoanele cu dizabilități făcând imposibil accesul independent al acestora și foarte dificil când sunt asistați. Zonele destinate călătorilor din interiorul clădirii de călători sunt într-un stadiu avansat de degradare fizică și morală și nu au niciun fel de facilități la standarde actuale sau europene.

Lucrările de modernizare a gării din Baia Mare vizează aceleași obiective precum cele enumerate la stația din Satu Mare în vederea conformării la standardele și legislația europeană în vigoare privind accesibilizarea serviciilor pentru persoanele cu diferite tipuri de handicap.

Se va realiza  o nouă compartimentare a spațiilor cu destinație comercială. Casele de bilete de la parter vor fi relocate la etajul 1 (nivelul peronului central de la linia 1), vor avea intrări independente și vor fi dotate cu grupuri sanitare proprii, vestiar și oficiu. Grupurile sanitare pentru călători/public existente la parter, se recompartimentează și se creează un grup sanitar nou pentru persoane cu dizabilități. La etajul 1 al clădirii gării (etaj parțial supantă), identificat cu cota peronului principal de la linia 1 datorită configurației terenului, vor fi comasate funcțiuni care vor deservi preponderent călătorii și personalul CFR. La nivelul etajul 2 (etaj parțial supantă) se vor amenaja spații pentru personalul CFR: birouri, sală de ședințe, sală școală, spații tehnice. Finisajele exterioare vor fi modernizate/reabilitate, finisajele interioare se vor moderniza/reabilita în conformitate cu normele și normativele în vigoare, realizarea acestora fiind în concordanță cu cerințele P118/1999 cu privire la evacuarea în caz de incendiu. Accesul la peroane se va realiza prin extinderea pasajului subteran care va fi prevăzut cu scări și lifturi, facilitându-se în acest fel accesul persoanelor cu mobilitate redusă prin intermediul lifturilor. Instalațiile de semnalizare existente aferente linilor care se modernizează se înlocuiesc, inclusiv traseele de cabluri de alimentare necesare funcționarii semnalizării.

Durata de execuție a lucrărilor prevăzută în documentații este de 20 de luni, cu o valoare totală estimată la 121,32 milioane de lei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

4 riscuri la care te poți expune vara și cum să le eviți

Articolul următor

IT Summer School Sibiu, pentru liceeni și studenți

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share