Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TenarisSilcotub va ajunge la 2.000 de angajați la Zalău

Grupul Tenaris, cu o cifră de afaceri de 850 de milioane de dolari în 2023, operează 10 puncte de lucru în România, având principalul său centru de producție în Zalău, potrivit administrației județene.
Conducerea companiei a “convocat” la fabrică reprezentanții administrației locale și județene | Foto: CJ Sălaj

Efectivele din Sălaj ale grupului metalurgic Tenaris, cu producție de țevi industriale în județ, se vor mări în acest an.

Grupul Tenaris, cu o cifră de afaceri de 850 de milioane de dolari în 2023, operează 10 puncte de lucru în România, având principalul său centru de producție în Zalău, potrivit administrației județene. “95% din producția TenarisSilcotub este destinată exportului, având relații contractuale solide la nivel global.

Zalăul a contribuit la succesul firmei cu oameni pricepuți, având în vedere că în oraș a existat producție de țevi din 1976, și oameni devotați pentru o industrie performantă. Tenaris are 1.920 de angajați și preconizează că va ajunge în curând la 2.000.

Clasată pe locul 15 la nivel mondial după criteriul colectării noxelor, Tenaris demonstrează un angajament ferm față de practici ecologice și un impact pozitiv asupra mediului”, a menționat viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel.

“Are recunoaștere importantă pentru faptul că investește în instruirea continuă a angajaților, dezvoltarea lor personală și forța de muncă potențială din Sălaj, prin sponsorizări importante pentru dotarea cu echipament a laboratoarelor din licee, contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității educației.

Angajamentul companiei față de bunăstarea generală a comunității s-a materializat și prin importante sponsorizări pentru aparatură medicală destinată Spitalului Județean de Urgență Zalău. TenarisSilcotub joacă un rol foarte important în dezvoltarea economică și socială a orașului. Rămânem preocupați pentru o colaborare strânsă”, a spus Bălăjel, la aniversarea a 20 de ani de prezență a Tenaris în România.

“Compania s-a remarcat prin implicarea constantă și semnificativă în proiecte de responsabilitate socială, în care accentul s-a pus pe sănătate, educație și cultură. Investițiile în aceste domenii esențiale asigură viitorul comunității. Sunt convins TenarisSilcotub și comunitatea locală vor avea un viitor una prin alta, dezvoltându-se împreună”, a spus Cristian Bîrsan, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj.

Acesta a înmânat o diplomă de excelență președintelui TenarisSilcotub, Mihaela Popescu. Tenaris a aniversat două decenii de prezență pe piața românească. În acest timp compania a investit peste 500 milioane de dolari în linii noi de producție și echipamente.

La Zalău au fost lansate noile linii Boiler – cele mai lungi țevi laminate la cald fără sudură din lume; Premium OCTG – finisare pentru țevile utilizate în aplicații complexe în petrol și gaze; Accesorii OCTG; Componente airbag. Aici a fost extins atelierul de mufe și au fost achiziționate a două noi centre de colectare de fier vechi.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Timișul a depășit Clujul în topul salariilor din România

Articolul următor

4 riscuri la care te poți expune vara și cum să le eviți

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share