Valentin Oltean este un maestru al designului de interior, cu o experiență bogată de 20 de ani în industrie. ♦ Esența primară a conceptului său se găsește în capacitatea de a transforma spațiile în adevărate opere de artă funcționale. ♦ Inspirat de repere culturale precum Giorgio de Chirico sau istoria locală sibiană, el aduce în fiecare proiect o adâncime culturală ce transcende simpla estetică.
Estetica spațiului de locuit este pentru Valentin Oltean o călătorie în lumea senzorială, unde fiecare element contribuie la o experiență vizuală și emoțională amplificată. Printre proiectele sale de referință se află Art Hotel din Sibiu, cu referințe culturale care trimit către perioada lui Brukenthal, sau restaurantul Népo din Alba Iulia, unde a reușit să combine armonios arta și funcționalitatea, oferind o experiență unică oaspeților. Proiecte notabile în orașe precum Montpellier, Bruxelles, Tel Aviv și Versailles, poartă semnătura designerului de interior sibian.
Pentru că mai mereu este pe drumuri, dialogul cu Valentin Oltean a început prin a ne povesti tocmai despre lucrarea de la care a ajuns pentru a ne întâlni.
Valentin Oltean, designer de interior: Este prima dată când s-au pus în operă, în România, într-un spațiu, plăci de ceramică desenate de un designer român și făcute înr-o fabrică în Italia. Desenul este realizat de mine, iar plăcile au 1 m pe 3 m înălțime. Este un tapet realizat manual cu o tehnică relativ apropiată de cea prin care se făceau pe vremuri frescele în biserică, pe o suprafață umedă unde vopseaua intra suprafața materialului. O chestie foarte faină. Acum facem o extensie, care va deservi terasa restaurantului Népo. Este un restaurant la parterul unui bloc cu aspect comunist, iar la subsol avea o chimniță din care am scos un salon de evenimente de 46 de locuri. A fost o provocare.
Care este în viziunea dumneavoastră rolul unui designer de interior?
Valentin Oltean, designer de interior: Sunt destul de multe dimensiuni. Există o dimensiune practică, ce vizează un spațiu pe care-l gândești, și natural, există o dimensiune estetică. Designul de interior nu ar trebui să fie perceput nicicum ca o cheltuială, ci ca o plus valoare. Fiecare dintre noi avem o anumită cantitate de bun gust, doar că ea nu e educată. Asta face diferența, păstrând proporțiile. În principiu, e nevoie de un designer de interior care să lucreze un perimetru sau o casă întreagă la fel cum este nevoie de un mecanic auto, un medic și putem continua cu exemplele. Acum se simte că este mai multă lume care își permite, care își dorește să facă design. Este excelent că acest serviciu își păstrează o doză de exclusivitate, dar și că de el beneficiază cât mai multă lume.
Pentru a amenaja un interior rezidențial, HoReCA sau de business, cât de compatibili trebuie să fie clientul și designerul în vederea extragerii informațiilor necesare pentru ca pe baza acestora cel din urmă să pună în operă aspectul ori statemant-ul gândit de client?
Valentin Oltean: În genere, ajungi la un designer de interior după niște recomandări. O să ți se spună că acesta e un designer cu tarife mai mari, dar cu prezență zilnică în șantier. Pe de altă parte sunt designeri care lucrează doar randări, iar conexiunea umană lipsește. Eu, din experiență, v-aș spune că mai mulți clienți sunt mai mulțumiți dacă vin și văd fizic fiecare chestie. Un tapet din furnir natural din trei straturi nu poți să-l vezi și să-l simți în imagine. Raportul dintre client și designer este, întâi de toate, de compatibilitate. Mai există un element, respectiv ceea ce dorește designerul de la acel spațiu, dincolo de dorințele clientului. Există designeri care țin cont 100% de dorințele clientului, ba, mai mult, crează conceptele plecând de la niște fotografii propuse. Nu este greșit, dar în acest mod se pierde puțin din partea de creație a designerului. Și vorbeam la un moment dat despre esența primară a conceptului în designul de interior și aș vrea să vă dau ca exemplu următoarea poveste. În timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, acesta a fost întrebat care este cel mai frumos lucru pe care l-a văzut în viața lui. A venit și răspunsul: sânii Mariei Antoaneta. Imediat după, la curte, au apărut desenatori, sticlari, s-au luat mulaje, și așa a apărut ceea ce noi în mod tradițional numim în acest moment cupa de șampanie. Asta este legenda. Nu știm cât de adevarată e, dar sună foarte interesant. Ei aveau din ce să bea șampanie, nevoia a fost una pur estetică. Revenind la designul de interior, de foarte multe ori clienții vin cu o parte din dorințe la nivel estetic, cu o parte consistentă de dorințe la nivel practic, iar acea bucățică de esență a conceptului schimbă lucrurile în așa fel încât să nu devină șablon casele. Adică e nevoie și de o libertate pe care designerul ar trebui să o aibă.
Cât reprezintă libertatea de creație într-un anume proiect și care este ponderea elementelor care împing către o constrângere a calculelor matematice, a necesităților stricte?
V.O.: În SUA este delimitată foarte bine diferența dintre designer de interior și decorator de interior. Decoratorul nu lucrează și dimensiunile tehnice ale unui proiect. Noi facem și proiectele de instalație electrică, de instalație sanitară, ipoteticele recompartimentări le realizăm după ce ne consultăm cu specialiști în domeniu, pentru că nu suntem arhitecți. Este nevoie de aproximativ 100% dimensiune tehnică și 100% dimensiune artistică. Dimensiunea tehnică a spațiului, ergonomică, trebuie să fie perfectă, iar cea estetică trebuie să fie cât de sus putem să o ducem ținând cont de elementele tehnice. Pe de altă parte, este foarte important cât poate cel pentru care lucrezi să ducă. Dacă el este fan Dali, nu poți să lucrezi cu liniile lui Brâncuși.
Care sunt principiile sau moda după care un designer amenajează un interior? E clar că fiecare spațiu trebuie să servească unei funcții. De ceva vreme însă există conceptul de spațiu multifuncțional. Care este percepția dumneavoastră asupra acestui principiu și cât de mult ajută un astfel de mediu persoanele care îl rezidă?
V.O.: Cred că ar trebui să întoarcem paradigma și să spunem că nu ar trebui să cumpărăm spații care sunt din plecare construite și gândite cu o arhitectură și funcționalități care nu ne sunt nouă la îndemână. Este clar că un penthouse pentru un burlac din Manhattan poate să aibă tot spațiul deschis. Dacă este să ai un perimetru rotund în care să ai 100 mp pentru living, bucătărie și loc de servit masa, poți să faci un open space foarte interesant. Dar dacă livingul meu cu bucătărie cu tot are 17 mp, natural că e forțată. Moda în designul de interior are o durată de viață mult mai lungă decât în fashion. Tendințele sunt, în genere, date de ceea ce înseamnă târgurile de profil. De ani buni merg cam la toate târgurile din lume: I Saloni – Milano (mobilă și corpuri de iluminat), merg de 20 de ani la Cersaie – Bologna, unde industria de ceramică este în stele. Spre exemplu, a revenit în modă o ceramică replicând travertinul, dar nu înseamnă că a eliminat total, să spunem, trendurile din ultimii 10 ani, respectiv Ceppo di Gré, Terrazzo, marmură Calacatta etc. Anul acesta, există Pantone care propune o culoare a anului. Unele dintre ele sunt îndeajuns de curajoase încât să nu le poți folosi. A existat într-unul dintre anii anterior o culoare Very Peri, un violet foarte ciudat și foarte fain. E culoarea mea preferată, dar contextul în care poți să pui chestia asta trebuie să fie unul foarte ofertant. Casele la noi se construiesc într-un anume fel, într-o anume dimensiune. Este greu să intri cu anumite culori care sunt la modă în perioada respectivă. Sunt niști tipicuri după care se construiesc casele la noi. Prin urmare, nu poți să te folosești de modă în orice condiții. Pentru un designer cu un discernământ serios, își extrage doar elemente din ce înseamnă trendurile astea. Plus că sunt niște combinații contra naturii. Dacă lucrezi outside the box, iar eu fac chestia asta, poți la un moment dat să derapezi, dar doar într-un anume cuantum.
Se poate vorbi despre o culoare safe?
V.O.: Da. Cel puțin în România, dacă nu găsești nicio soluție, aduci 10 variante și niciuna nu e ok, atunci a XI-a este bej și e cea acceptată.
Care este profilul clientului care apelează la servicii de design de interior?
V.O.: În genere, segmentul care apelează cel mai mult la designeri de interior este omul de afaceri, cu potență financiară peste medie, și destul de ocupat ca să-și dorească să apeleze la un designer. De asemenea, vorbim și despre oameni care sunt peste o anume medie din perspectiva percepției, a acumulărilor intelectuale, a experienței. La fel de bine poate să nu dețină un business, dar să fie profesor universitar care-și dorește o casă cu biblioteci interesante, un altfel de concept, care, poate pentru un IT-ist de 35 de ani, poate să pară bătrânească. Ideea este că, în principiu, sunt oameni cu educație peste medie și potență financiară asemenea. Mai sunt oameni în zona de profesii liberale, care nu-s neapărat bogați, dar au potență financiară normală, și își doresc un spațiu funcțional, înzestrat cu materiale de calitate. Sunt oameni care apreciază diferența dintre un produs de calitate și unul care oferă și altceva dincolo de calitate.
Cât de solicitate sunt serviciile de design, chiar și în rândul celor cu potență financiară și predispoziție pentru un astfel de serviciu?
V.O.: V-aș putea da o situație, dar cu o oarecare reținere legată de marja de eroare. Așadar, există o situație care dezvăluie faptul că în acest moment, în România, 4% din cei care-și construiesc case sau spații apelează la un designer de interior. Procentul este extrem de mic. Ăsta este motivul pentru care firme smart, precum Tempini de la Timișoara sau Valserv de la Sibiu, înțeleg mai degrabă nevoia de promovare a serviciului de design interior, pentru că un produs premium nu se vinde aproape niciodată și destul de greu direct din showroom. Trebuie ca un designer să-l propună. Și atunci firmele cu viziune promovează serviciul de design, care înseamnă mai mulți oameni care apelează la designeri, mai multe nevoie și, în final, mai mulți clienți în showroom-uri.
Vorbim practic despre un parteneriat între furnizorii de produse premium și designeri transformat într-un serviciu integrat în folosul clientului final.
V.O.: Este în proporție de 99% în favoarea clientului final, pentru că doar așa ajung să aibă altfel de spații, de case. Sunt materiale pe care indiferent de aplecarea sau înțelegerea clientului față de designul de interior nu le-ar vedea puse în operă, nu le-ar vedea compatibile, însă cu ajutor rezultatul final este excepțional. Vă dau și un exemplu. Nu cred că reușești în România să convingi pe foarte multă lume să pună niște plăci de ceramică pe peretele unui living. Exact! Și reacția dumneavoastră a fost în acest sens. Este contra naturii noastre, nu se practică. Însă vine un designer care vede o placă de ceramică ce arată precum un mozaic, ca un panel din lemn, dar este o ceramică, și este atât de bine făcută încât designerul decide să o pună pe perete. Placând peretele cu lemn, nu are același efect, cu toate că este mai prețios lemnul. Am propus-o chiar recent la o casă. Am fost întrebat de ce am preferat să aplic plăci de ceramică pe perete la restaurantul din Alba Iulia. La fel de bine, puteam să pun tapet printat. Explicația mea s-a dus puțin dincolo. Am răspuns că peste 200 de ani acel bloc va fi căzut. În momentul ăsta tot ce înseamnă arheologie se bazează în genere pe ideea de ciob. Peste 200 de ani, acea ceramică va fi cioburi, va fi în pământ, iar chiar dacă eu nu voi ști va exista un ciob pe care eu mi-am pus amprenta. Este o altfel de glorie. Cu tapetul, nu s-ar putea întâmpla chestia asta.
Este foarte interesant pentru că vedeți povestea din capătul opus al perspectivei arheologilor, întrucât aceștia se întreabă permanent oare la ce s-au gândit cei de acum 200 de ani, și în cazul nostru cei care au pus plăcile astea. Veți fi subiect de contemplare pentru arheologii de peste 200 de ani.
Revenind în zilele noastre, ne puteți preciza o lucrare de referință?
V.O.: Vă spuneam la început de Népo și de provocările pe care le-a implicat. Am plecat de la trei premise foarte interesante. Aveam în minte o placă de ceramică pe care aveam niște capete de statui romane care ieșeau din niște forme mid-century, care este varianta nouă a decorării într-o casă căreia îi spuneam clasică. Al doilea reper era cetatea Alba Carolina. Iar a treia dimensiune este dată de drumul de la gara din Bologna până-n Piazza Maggiore, unde sunt clădiri care au foarte multe bolți și pe care le găsești preponderent în lucrările pictorului Giorgio de Chirico. Acele plăci de ceramică pe care le-am desenat sunt, de fapt, zone de orașe cu bolți suprapuse plecate de la ideea artei lui de Chirico, de a aduce în interior o parte din orașul de afară. Iar Népo e porecla pictorului de Chirico. Art Hotel Sibiu este o altă lucrare interesantă, unde am folosit lemn vechi de sute de ani. Am placat pereți cu lemn care a fost contemporan cu Brukenthal. Am adus în cameră un material organic, care încă trăiește, și trăiește de pe vremea când Brukenthal se plimba prin Piața Mare.
Sursă foto: Valentin Oltean
Articol publicat în ediția tipărită cu nr. 129 a revistei Transilvania Business (21 mai – 18 iunie 2024)
